Lupule, lupule…Imi dai voie sa vorbesc cu tine?
Lupule, tu nu ma cunosti pe mine.
Eu sunt un copil.
Si ma cheama Edi.
Si-si-si stiu sa zic mama.
Si -si -si am invatat sa zic bebe.
Adica sa nu intelegi altceva. Am trei ani si stau cu copii intr-o casa cu multe mamici.
Si prietena mea e Ramona cea roz.
Si Veronica cea mare, si Veronica cea mijlocie si Veronica cea mica.
Si Veronicile sunt surori de-a binelea.
Si Veronica cea mare a fost la niste oameni care au batut-o. Si nu i-au dat de mancare. Si ea a fugit inapoi la noi, ca-i era dor de Veronicile mici. Si mamica noastra de aici s-a suparat rau si a tipat la oamenii aia si a luat-o pe Veronica cea mare inapoi de-a binelea.
Si intr-o zi, cand era iarna, au venit niste oameni care le-au luat acasa la ei pe toate Veronicile. Cred ca erau mamica ei de-adevaratelea si taticul ei, si au curte si gaini si multe animalute acolo. Si flori.
Si pentru ca Veronicile sunt impreuna si ca mama si tata lor le iubesc, Veronica cea mare n-a mai fost batuta si n-a mai fugit .
Si ea e acum bucuroasa. Si o data pe saptamana merge cu mama lor si Veronicile mici la un magazin maaare-mare si colorat si cu muzica…Sa cumpere de acolo si napolitane, si mere si portocale si ciorapei si chiar si ciocolata, daca au fost cuminti.
Si in fiecare zi mangaie gainile si cateii si pisicile, ca ne-a zis noua mamica de aici care s-a dus intr-o zi acolo sa vada cum o duc Veronicile. Si cand s-a intors ne-a povestit.
Si, odata, cand eram mic, m-am speriat.
Pentru ca mamica mea de aici mi-a zis hai Edi sa vezi cine a venit la tine.
Si m-a luat usurel-uusuurel in brate. Eu m-am bucurat si radeam, ca nu are nimeni voie sa ma ridice in brate. Si nu pot sa ies din camera mea decat atunci cand ma duc mamicile la casa-mare-alba care se cheama spital. Si nici chiar nimeni nu vine sa ma vada, decat mamicile de aici. Si prietenii mei , copii care stau si ei aici. Si Duoamna Duoctor.
Si m-a dus pe hol unde era o femeie cu fata ca de claun, si cu parul rosu. Si care s-a inrosit la fata si a inceput sa schiaune si sa tipe vai Edisorul meu, cat imi esti de drag cum te simti tu vino la mama sa te pupe baiatul mamei cat de dor mi-a fost de tine sa te faci bine sa te iau acasa multumesc sora l-am vazut gata.
Si, lupule, cat sunt eu de barbat, chiar daca aveam doar doi ani, m-am speriat. Am ridicat sprancenele, am lasat un pic buza, am rotunjit ochii ( ca aveam lacrimi in ei ) si m-am ferit un pic cam brusc, ca mi-au parait oscioarele. Si mi-am intors cu greu spatele spre claun. Dar mi-am lipit obrazul de obrazul mamicii de aici, am luat-o de gat, si i-am spus “MAMA”.
Asa, sa stie, sa ma apere de claun.
Adica cum lupule? Din cati oameni sunt pe pamant, noi, copiii de aici de ce nu avem si noi mamica noastra, dar numai a noastra. Adica a mea. Pe noi, ce barza ne-a adus? Ca mai mergem si noi in parc, cu mamicile de aici. Si vedem si alti copii. Fiecare are mama lui. Mai mica sau mai mare. Dar e mama lui.
Bine,… la mine…, oarecum inteleg. Doamne-Doamne m-a facut altfel. Cu oasele astea care se rup si la un gest…Dar copiii de aici ??? Ca sunt multi, vreo douazeci…. Si Ramona cea roz , care e cea mai buna prietena a mea???
Eu stiu ca nu ma pot juca si merge. Ca mi se mai rup odata picioarele sau mainile, ca celelalte dati cand am stat in casa-mare-alba… Si ma dor rau, atunci…De chiar plang….
Si cred ca as vrea sa alerg cu ceilalti copii, la prinsa… Ca mi-a placut odata.
Cand eram mic, pe la doi ani, si cand nu erau oasele mele asa bolnave, am fost chiar in parc. Asaaa, in carut. Si am vazut si copii, si am vazut si pasarele- porumbei le zice….
Si ei imi plac mult de tot. Mereu zboara si se agita si ciugulesc si gunguresc. Si ma gandeam cum ar fi sa alerg dupa ei, numai sa-i sperii un pic, si sa ma joc cu ei, asa, de la bebe la porumbel…. Si cand am plecat de acolo, nu stiu de ce nu ma mai opream din ras. Nici cand mamica de aici m-a pus in patut, nici atunci nu ma oprisem din ras.
Si nasa mea, numai a mea, adica una din mamicile mele de aici, m-a dus cu vrrummmm-vrrummm. Si n-am vazut eu prea bine pe geam dar am simtit CUM SE MISCA MASINA !
Si nimeni din copii nu a mai fost cu vrrummm-vrrumm ! Doar eu si nasa mea !
Da, lupule.
Si sa stii ca eu sunt cam trist.
Da’ nu, nu ca un bebe. Sunt, asa, trist undeva unde nu pot eu sa-mi dau seama bine.
Nu stiu cum. Si nu stiu de ce. Dar cand nu ma vede nimeni, stau in patut, un pic ghebosat, asa, cat sa nu ma doara….Si ma uit pe peretele alb – departe….
Acolo unde, daca te uiti mai atent, faramiturile de var se fac oameni si copii si catei si pasarele…..Si unde, dupa o vreme, toti se misca si vorbesc si fac o poveste numai pentru mine, ca la televizor. Si-mi place povestea omuletilor de var , pentru ca toti ma iubesc si-mi spun …..Nu ma spui, daaa???
Imi spun ca sunt cel mai bun copil din lume. Si ca toate animalutele si prajiturile si porumbeii si prietenii si mamicile de aici sunt doar pentru mine. Si ca eu trebuie doar sa fiu cuminte. Da’ cuminte nu ca toti copiii… Cuminte ca mine. Adica sa ma bucur. De soare. De luatul in brate. De copiii din jurul meu. De mamicile de aici. De prajiturelele pe care ele le fac acasa la ele si apoi ni le aduc noua. De cuvantul MAMA pe care l-am invatat de la ele. Sa ma bucur ca Ramona e prietena mea cea buna. Si ca Veronicile sunt impreuna, toate trei, la mama si tatal lor. Sa ma bucur ca am fost odata in parc si am vazut porumbeii. Si sa ma bucur ca am radioul meu, numai al meu, unde ascult MUZICA. Muzica aia frumoasa, care ma face sa inchid ochii si sa ma culcusesc. Asa, ca undeva intr-un cuib de paturici, langa mama….
Si cand ma bucur sa stiu ca Doamne-Doamne are grija de mine, chiar daca sunt mic.
Si Mama lui Doamne-Doamne.
Si ca intr-o zi , o sa faca o minune , si n-o sa ma mai doara. Nimic.
Si odata o sa fiu si eu copil. Cu mama mea, numai a mea. Si tatal meu, numai al meu. Si o sa fie cu noi si mamicile de aici si Ramona cea roz si prietenii mei.
Si atunci, nu mai sunt trist.
Si atunci rad din nou.
Si stiu sa rad. Da’ stii cum rad ??? Galgai de ras.
Si se mai intampla ca mama mea de aici sa ma auda cum rad. Si deschide usa.
Mi-e greu sa ma misc, dar cand intra atunci la mine in camera, zambesc cu toata fetisoara mea si-i dau catifelatul “Mama….”, cum numai eu pot sa-l spun…
DA, lupule…
Da’ dupa aia, ma intreb din nou….
De ce ?
Cateodata, cand privesc peretele de var, ma gandesc ca oasele mele se rup asa usor pentru ca nu stiu sa gasesc pe cineva sa le sprijine si sa le intareasca….
De asta….
Lupule….. Ce zici….?
Ma iei la tine in padure …? Te rog ….
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
