Iubire cu patru labute

Huh!!....mi-am asumat o provocare dificila:aceea de a scrie in fiecare zi! Mda, usor de zis, dar nu tot asa usor si de facut...am idei, dar n-am..condei! E atat de greu uneori sa-ti aduni gandurile si sa le poti apoi transforma in cuvinte scrise. Despre ce sa scriu azi?...poate de spre Suri, noul membru patruped al familiei mele, un ghem pufos cu doi ochisori albastri splendizi si o uriasa sursa de tambalau in casa. Da, ati ghicit, Suri e o pisicuta birmaneza de doar 2luni, foarte nebunatica si dragalasa cum sunt toate pisicutele . Am adoptat-o impreuna cu mama ei, pe care fostii stapani o alungasera din casa, pur si simplu nu m-a rabdat inima sa o iau doar pe ea si sa o las in strada pe mama ei. Asa ca, acum am doua pisici, spre marea ciuda a lui Raph, superbul Husky de 5 ani al iubitului meu ce considera casa mea ca fiind tot teritoriul lui si afectiunea mea apartinadu-i in exclusivitate!!....nu va povestesc reactia lui la vederea Suriei, dar va asigur ca a fost nevoie de toata fermitatea stapanului sau si de vigilenta mea pentru a o mentine in siguranta. Din fericire, supararea lui nu a tinut mult si a doua zi eram iarasi prieteni(ce-i drept, mituirea joaca un rol important in acesta prietenie,de cate ori ma insoteste la cumparaturi isi are si el portia lui de bunatati).Si uite asa mentinem relatiile diplomatice, cu conditia sa tin pisicile departe de el. Zis si facut, desi cu parere de rau. Matei insa, perusul meu. nu a avut nicio obiectie la adresa imblanitelor, iar ele ii arunca doar priviri indiferenta si asta doar atunci cand devine prea galagios, deci totul e in regula in familia mea atat de cosmopolita! Va recomand si voua, cei ce nu aveti sa adoptati un animal de casa. Veti vedea cat va va schimba viata.

Fiicei mele,Bianca Olga, la ceas comemorativ (06aug1997-11dec1999)

"O JERTFĂ care doare
Un gol în suflet,… un adânc…
Iubire!… ce nu moare…
Cu lacrimi faţa să o ud
Am o dorinţă mare…
Urletu-n suflet îl aud,
Căci dragostea… nu moare…
Aş vrea sa-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Dar mă auzi tu oare?
Iubire fără de cuvânt,
A Domnului suflare.
AI FOST AICI… ŞI NU MAI EŞTI!
Aş vrea să urlu tare…
Tot ce-ai ştiut… e să şopteşti…
„…ştii?… dragostea nu moare…”
Şi tac… Nu spun nimic… Toţi plâng…
În Cer tăcerea-i mare…
E Soare… Plouă şi e Vânt…
Un tată spune un cuvânt…
Noi stăm cu capul în pământ,
Tu îmi zâmbeşti si din mormânt:
„Cu bine… copilul meu drag si scump!
Ne-om revedea atuncea când
Isus ne va chema cântând…
Ce-i Dragoste… nu moare!”
...
Tot ce-aş putea sa spun… n-am spus…
Tot ce-aş fi vrut să spun… s-a dus…
Iubirea-i… fără de apus
Iar DRAGOSTEA… NU MOARE!…",
Odihneste-te in pace, inger cu aripi frante!

Miracolul de Craciun

    Doi ochisori umezi priveau pe geamul inghetat, pandind sosirea Mosului magic. Se incapatana sa lupte cu somnul ce statea sa-i biruie genele grele si cu lacrimile ce amenintau sa-i inunde obrajii. De data asta trebuia sa stea treaza...trebuia sa vorbeasca cu Mosul personal, era unica ei speranta si pentru asta se pregatise un an intreg...si-i era atat de frig.Isi freca manutele inghetate, isi stranse picioarele sub ea si continua stoica sa priveasca pe fereastra, pandind sosirea saniei cu reni. De data asta avea sa reuseasca...de data asta, cu siguranta! Avea numai 7 anisori si purta pe umeri povara unei lumi intregi...o lume unde saracia si neajunsurile invadasera universul ei de copil, smulgandu-l din lumea povestilor si condamnandu-l in mod crud la o realitate cumplita. Dar ea inca mai visa...inca mai spera...Inchizand ochii se refugia in lumea ei, acolo unde tatal nu venea niciodata baut, unde mama zambea tot timpul, in casa era cald, iar pe masa erau bucate...acolo unde toti ii vorbeau frumos, avea hainute curate si jucarii....multe jucarii...Zambi trist. I-a scris Mosului inca de acum un an, promitandu-i ca fi cea mai cuminte, renuntand chiar si la jucarii in favoarea unui ghiozdan cu carti frumos colorate, a unei case incalzite si a unui tata ce nu ar mai tipa tot timpul si nu i-ar mai lovi mama si uneori si pe ea. Dar in noapte asta toate astea vor lua sfarsit, pentru ca acesta era Noaptea Magica a Craciunului, cand dorintele copiilor cuminti se indeplineau miraculos. Iar ea fusese cea mai cuminte. Nici cand i s-a spus ca nu va merge anul acela la scoala, pentru ca nu existau bani, nu a plans. S-a imbarbatat si si-a promis siesi ca la anul va fi altfel. Toropita de somn, zambea la promisiunile viitorului din imaginatia ei, cand un zgomot cumplit, de sticla sparta o trezi pe deplin. Tipa infricosata, un tipat prelung, neomenesc...tatal....mama....sange...tipete....ambulanta...si lumea se prabusi in neant!

       Oh, dar ce erau toate astea?...era in rai?...murise?....da, cu siguranta a murit si a ajund in rai. Dadu sa se ridice si imediat, un inger imbracat in alb cu un zambet luminos pe fata se apleca asupra ei. "Cine esti?" intreba fetita frumoasa aratare, apoi isi aminti totul....si spaima reaparu in ochii ei, dar ingerul ii zambi si ii vorbi pentru prima data, linistind-o. In casa ei se intamplase o tragedie, tatal ei, baut fiind, nu a mai nimerit usa la sosirea acasa, a alunecat pe tinda inghetata si s-a prabusit in casa prin fereastra prin care ea il pandea pe Mos Craciun. A urmat apoi o cursa contra cronometru din partea medicilor pentru a-i salva viata, luptand din greu sa opreasca hemoragia rezultata in urma plagilor facute de cioburile ferestrei sparte...si au reusit. Dar Craciunul trecuse, iar ea ratase venirea Mosului....si lacrimi grele inundara ochii copilului mult prea incercat de viata. Adormi din nou, iar cand se trezi, alaturi nu mai era ingerul blond, ci mama ei, zambind cu ochii umezi, multumind Cerului pentru minunea facuta. Sufletul fetitei tresalta de speranta, vazandu-si mama zambindu-i pentru prima oara dupa mult timp si ignorand sagetile de durere din piept, se arunca in bratele ei plangand, cerandu-i iertare ca nu se afla in patul ai in acea noapte, dar mama ii opri cuvintele cu sarutari fierbinti, strangand-o la piept....ceea ce a urmat a fost desprins din ireal. Era acasa, dar ceva era schimbat. Era cald, iar in mijlocul sufrageriei se afla un brad urias, superb impodobit, iar sub el o multime de cadouri...isi privi intrebatoare mama, iar acesta, fara o vorba, o lua in brate si o duse langa brad. Incet, cu sfiala, inca nevenindu-i sa creada ca era real, desfacu pe rand cadourile frumos ambalate si isi tinu respiratia; Mosul venise. In absenta ei, toate dorintele ii fusesera indeplinite...ghiozdan, carti, jucarii, hainute, toate se aflau sub ochii ei, iar alaturi, mama o mangaia neincetat plangand incetisor, iar undeva, in Ceruri, ingerii cantau osanale unui Dumnezeu ce, intr-o noapte de Craciun salvase viata unui copil si i-o preschimbase...iar in tinda casei, un barbat inalt cu parul alb, privea tacut prin fereastra bucuria copilului cazut in genunchi alaturi de bradul fermecat, strangand la piept un ghiozdanel roz.. Isi sterse discret lacrimile, apoi se intoarse si pleca la fel de tacut cum venise... "Incotro mergem, domnule?" intrebarea soferului sparse tacerea din limuzina impozanta. "Mergem la spital, David. Mai sunt si alti copii ce inca isi mai asteapta miracolele si la ce sunt buni banii, daca nu sa daruiesti zambete cu ajutorul lor?" raspunse importantul domn, aprinzandu-si pipa in timp ce masina lua viteza catre locul unde un alt copil avea sa primeasca vizita neasteptata a unui Mos intarziat....iar el zambi fericirii ce o simtea impartind, anonim, sperante si bucurii...el era Mos Craciun!

     
Acest articol participa la concursul Nopri Magice in Miez de Iarna

Colinde pentru prieteni virtuali si nu numai...

Prietenilor mei neogenisti, Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!!!

Bine-ai venit, Mos Nicolae!

Intotdeauna, iarna, in preajma Sarbatorilor, zilele se incarca de magie, iar oamenii tind sa se metamorfozeze, sa devina mai buni, mai...poate ca asta e un lucru bun...poate. Eu ma intreb insa, e firesc sa devenim mai buni, mai umani, doar de sarbatori?...cati dintre noi se gandesc si la aceia pentru care sarbatorile nu sunt motiv de bucurie? Zilele trecute, pe un site de socializare, am intrat in contact cu o doamna, care, la un moment dat  intr-un mesaj de doar cateva cuvinte mi-a rezumat viata ei : sufera de cancer la san, iar fiica ei de 17 ani  e marcata de o boala cel putin la fel de cumplita:paralizia cerebrala! Infiorator, nu?...nu stiu cum va simtiti voi, dar eu cand aud de boli si mai ales de boli ce afecteaza iremediabil niste copii, simt cum ma sufoc. Nu am cunoscut-o niciodata pe Edwina (asa o cheama pe tanara) si probabil nici nu o voi cunoaste vreodata, iar mama ei e doar un profil anonim pe un oarecare site, dar ele sunt dincolo de acel monitor, fiinte vii...azi, involuntar, m-am intrebat:" oare ce i-a adus Mos Nicolae Edwinei?"Sunt convinsa ca i-a adus ceva...dar la fel de convinsa sunt ca nu i-a putut aduce ceea ce isi doreste mai mult:sanatatea! Nu cred ca exista pe lume sentiment mai coplesitor ca neputinta...uneori ajungi sa iti doresti sa existe magie, sa existe un loc populat cu astfel de Mosi magici, care sa iti indeplineasca dorintele, oricat de irealiste ar fi ele. Suntem un popor crestin, sau, cel putin asa ne place sa ne autointitulam, desi foarte putini dintre noi au cu adevarat habar cine a fost Hristos si ce inseamna cu adevarat sa fi crestin. Putini dintre noi stiu ca aceste sarbatori, imbracate in haine crestine, au de fapt la baza, ritualuri pagane si probabil, mult mai putini se si gandesc cu adevarat la asta. Pentru majoritatea dintre noi, sarbatorile sunt doar motive de petreceri, de mancat si baut in nestire, nicidecum de introspectii, de purificare spirituala(ce naiba o mai fi si aia?..) sau de uitat atent in jurul nostru, la cei mai putin norocosi ca noi. Contrar parerii ce v-ati facut-o pana acum, nu sunt un lup moralist. Chiar deloc...doar ca, uneori e bine sa spui raspicat si ce simti, chiar daca asta nu te face prea popular. Eu ma numar printre cei norocosi, chiar de nu toate dorintele mi s-au implinit, dar nici nu ma asteptam la asa ceva.Si nici in Mosi magici nu mai cred demult. Indiferent cat de preocupati suntem de cotidian si neajunsurile lui, coplesiti de propriile nevoi si griji, ne putem totusi rezerva cateva minute seara, inainte de culcare, sa ne rugam lui Dumnezeu si pentru cei mai napastuiti ca noi, daca in alt mod nu ii putem ajuta. Biblia spune ca rugaciunea de mijlocire are puteri nebanuite, este gratuita si la indemana oricui. Ce-ar fi sa o experimentati si voi? Este linia directa cu Dumnezeu si este singurul mod de comunicare la capatul caruia nu suna niciodata ocupat. Rugati-va pentru voi si pentru cei de langa voi, pentru cunoscuti si necunoscuti, iar sufletele voastre vor cunoaste cu adevarat Sarbatorile si acestea vor fi cu adevarat crestine.
La Multi Ani de Mos Nicolae, Edwina!!....La Multi Ani tuturor si Sarbatori fericite!!