Efemer si vesnicie

       Urme de pasi in cenusa amintirilor, urme de iubire in suflete moarte, urme de lacrimi pe obrajii plansi si-un mare semn de intrebare: unde a disparut iubirea? Toamne ruginii ameninta sufletul primavaratec, alungand cucubeele cu furtuni in ganduri si incertitudini.
Prin ganduri invalmasite, amintiri dau navala reinviind trecutul pentru o clipa, dar apoi realitatea revine cruda si sfasietoare, in lipsa ta. De ce???...ratacesc, fantoma vie in lumea cu iubiri moarte cautand raspunsuri la intrebari nicicand rostite, dar iubirea ce ma mistuie e mai puternica decat orgoliul ce te stapaneste. Cum pot aduce curcubee intr-o existenta terna, cum pot sadi trandafiri in gradina unei inimi napadite de spini? Ti-am desenat chipul in culori calde si ti-am resuscitat zambetul cu sarutari fierbinti, iar tu ai adus in sufletul meu o primavara cu parfum de eucalipt si somn lin de copil cuibarit intre perne de puf. Te priveam nopti in sir, ascultandu-ti respiratia lina si imploram zeii sa opreasca timpul in loc, sa ramai al meu pentru totdeauna!
         Iubeam, credeam si speram, luptand cu timpul si tesand sperante, desenam viitorul in culori roz si luminoase, iar in suflet te purtam numai pe tine. Ma  hraneam cu amagiri, mintindu-ma ca intr-o zi, iubirea mea va topi gheata din sufletul tau, iti va birui reticentele si vei recunoaste ca ma iubesti si tu. Am crezut in tine, te-am iubit, si-am asteptat...si-am asteptat...si-am asteptat...zadarnic!
        Am crezut in tine...dar azi nu mai stiu cine esti si ce cauti tu in viata mea. De ce-ti sunt ochii atat de sinceri si gura atat de mincinoasa? Si eu de ce-s asa de slaba?... si totusi...Ce cauti tu in viata mea?

De ce ma tii prizoniera ta?  Eu iubesc pe ritmuri romantice si trec prin viata pe tocuri cui, adunand din ea  ce-i mai bun si frumos, dar nu cladesc castele din nisip uscat pe plaje pustii. Platesc zilei tributul ei si dau iubirii obolul, jertfit in temple pagane, dar nu cred in ziua de ieri, cum nu cred in predestinare.
     Ma doare iubirea ta, ca o pedeapsa nemeritata, dar am nevoie de ea...iar timpul se scurge lin clepsidre, faurind destine in goana lui, neimpresionabil si imposibil de oprit, ucigand clipe si naruind vise.
      De nu traiesti azi, ce rost mai are sa-l astepti pe maine?
          Nu stii ca timpul pretinde totul si nu da niciodata rest? Eu am renuntat de mult sa mai numar clipele...

E un timp

 "E un timp cand am...si un timp cand imi doresc mai mult...
E un timp cand sper...si un altul cand nu mai vad nicio iesire...
E un timp cand tptul merge bine...si altul cand totul e pe dos...
E un timp cand ei ma vad....si un altul cand nimeni nu-si aminteste de mine...
E un timp cand am incredere...si un altul cand totul se intoarce impotriva mea...
E un timp cand imi inalt aripile...si altul cand imi cad frante...

        Dar de iubit....e tot timpul...."

Identitate

 Sunt lacrima prelinsa pe obrazul plans
     Sunt durere si cantec la ceas de apus...
         Sunt dorul ascuns, tacut, nestiut,
             Sunt vis destramat inainte de-nceput...
Sunt un astru ascuns, pierdut in pulberea de stele...
      Un suflet pribeag ratacitor printre ganduri...
           Un gand curat pierdut printre randuri.
                  Sunt doar eu...cea din prea multe "ele"
                              Sunt....tacere!

Dar tu...cine esti?

Cand in vise ninge

      Ma ninge in suflet cu fulgi de diamant si frigul ma patrunde adanc in oase... tresar, trezita din ganduri si imi sterg ochii impaienjeniti de lacrimi grele. La ce bun atatea lacrimi? Qui prodest...? Iubirea isi are propriile reguli rescrise de mii de ori, reguli ce doar inimile bolnave de ea le cunosc. M-am imbolnavit si eu de ea...si inca nu m-am vindecat, dar nici n-am facut vreodata vreun efort serios in directia asta...sunt mai bolnava fara iubire...bolnava de moarte.  Ma dor gandurile invalmasite si vorbele nerostite, ma ucide lent dorinta innabusita si tacerile tipate strident in dialoguri imaginare!! Ma dor urmele pasilor tai prin sufletul meu, ma ard sarutarile date pe fuga, absent si indiferent, sub presiunea timpului implacabil ce-si alege mereu alte prioritati, care de care mai banale, uitand insa ca nu traim decat o singura data, iar iubirea adevarata o poti astepta o viata fara sa o intalnesti...dar...uite...eu sunt aici...si te iubesc!
     Si plang in mine insami cu ascunse lacrimi dar merg mai departe zambind, sub fulgii reci si umezi ce-mi imbraca genele in promoroaca, dar imi incalzeste sufletul gandul ca, la capatul drumului ma astepti tu...
     Dar cand e vorba de tine, nu mai am cuvinte, nici metafore, doar sentimente... sunt captiva in vraja ochilor tai si zambetul tau ma tine prizoniera...
     Cu toate astea, esti inca, langa mine...dar de ce nu te simt acolo?


        Intrebari, intrebari, intrebari...nu ma pot abtine sa nu mi le pun, desi mi-e teama de raspunsuri. Le ocolesc agila, ma pierd in presupuneri ce mai mult ma otravesc... dar n-am curajul sa  dau chip si nume fantasmelor ce-mi tortureaza visele...important e, ca atunci cand ma trezesc, tu esti tot acolo...langa mine!
       Si ninge, ninge, tacut si linistit, ca in basme, ninge afara si ninge in suflete si in ganduri...dar e liniste.

Iubesc linistea...si iubesc ninsoarea...

Si ninge....ninge...ninge...in vise!!!...

Undeva, in Univers...

   M-am intrebat deseori ce se intampla cand calci pe cioburile propriilor vise?...si unde se duc iubirile sa moara?...mda, intrebari retorice.  Ma trezesc deseori privind in juru-mi si dorind din rasputeri sa pot schimba lumea...sau macar o parte din ea...sau doar pe mine!
     Am hoinarit azi noapte prin Univers si am gasit o planeta asa cum mi-am dorit: insorita, vie, calda si...pustie! Pare locul ideal pentru o viata fara griji departe de o lume rea, mercantila si intoleranta, o lume absurda, autodistructiva si nejustificat de rautacioasa...o lume in care nu e loc pentru mine. Doar ca mi-e teama sa te intreb daca vii cu mine...mi-e teama ca m-ai refuza, iar inima mea se va face frange iar...si nu si-ar mai reveni niciodata! Mi-e teama de propriile mele ganduri...
      Deocamdata insa, ma gandesc cum sa gasesc un mod de transport pana acolo si poate pana il voi afla, voi gasi si curajul sa te intreb si sa suport eventualitatea unui refuz...
      Ce frumos e in vise...dar atat de pustiu fara tine...

Te rog.....ramai.....o viata!!!

In drumuri line, asternute in taceri vorbite, prin ganduri ratacite in vechi vise nedospite...taceri...si doruri!! De cate ori nu am privit tacuti imensitatea unui Univers strain de visele si dorurile noastre...Am agatat un vis de cornul lunii si am inaltat o ruga soptita catre steaua ce-mi vegheaza fereastra in fiece noapte...ma rog din nou pentru tine, aceeasi veche durere si indelung asteptata iubire.Te-am iubit inainte sa te intalnesc, te-am asteptat inainte sa stiu ca existi, te-am sarutat inainte sa te ating, ai fost al meu inainte sa ma fi cunoscut. Alaturi de tine am invatat iar sa impletesc vise, sa conjug speranta la prezent, sa nu ma tem de maine si sa traiesc azi.Un nou drum, un nou inceput, o noua viata...aceeasi iubire cu un alt chip!! Iti amintesti cand ti-am spus ca totul in viata se intampla cu un scop, ca nimic nu e intamplator, iar lucrurile bune se intampla doar celor ce au rabdare? Fiecare la un moment dat in viata ne impiedicam de un ciob a carui sclipire o confundam cu a diamantului, fiecare purtam poveri ce ni se par de nesuportat, varsam lacrimi inutile si ardem in dureri profunde, purificandu-ne astfel trairile si traind ucenicia spiritului catre drumul spre maturitate.Azi inca mai am lacrimi pe obraz, dar maine exista promisiunea unui suras, azi doar sper, iar maine speranta mea va fi realitate!Te iubesc azi mai mult ca ieri, iar maine te voi iubi mai mult ca azi, iti iubesc chiar si tacerile si momentele in care,desi esti langa mine, gandul iti e departe...te iubesc cand ma certi si te iubesc cand ma alinti, te iubesc cand esti departe la fel cum te iubesc cand esti aproape...si desi esti langa mine, deja mi-e dor de tine.....te rog.....ramai.....o viata!!!

Iubirea ca mod de viata

Un nufar alb in mijlocul unui lac...un gand stingher intr-un pustiu...un zambet ratacit printre lacrimi...si o inima vie!! Intr-o lume a indiferentei, a mercantilului si superficialului, intr-o societate bolnava si fada, pustie de trairi adevarate, unde frumosul si grotescul traiesc laolalta, unde zambetele se vand pe bani, bunul simt nu-si mai gaseste locul in dictionare iar prieteniile se definesc dupa sfera de influenta, mai e loc si pentru iubire?...Un cuvant mare...mult prea mare pentru o lume asa mica, meschina si indiferenta...Am fost acuzata de multe ori ca sunt o idealista, sau o ipocrita...ca traiesc doar pentru iubire ca si sentiment si nu stiu sa o traiesc...oare asa sa fie?Oare capacitatea de a te darui complet, nu e iubire? Cand mergi pe strada zambind prosteste, cand inima iti tresare ascultand o melodie, cand tremuri auzindu-i vocea in telefon, cand freamati asteptand momentul reintalnirii, nu e iubire?...poate nu..poate e doar pasiune...dar cand esti capabil sa intorci lumea, sa te bati cu oricine, sa mergi pana la sacrificiul suprem, sa strigi in gura mare si la toate raspantille ceea ce simti...aceea e IUBIRE!! Cred in ochii ce imi privesc sufletul, in mainile ce imi dezmiarda trupul, in privirile ce ma parjolesc cu intensitatea lor...cred in buzele ce ma saruta...cred in visele mele, chiar daca de multe ori s-au naruit in rauri de lacrimi...cred in IUBIRE!!Pot trai fara multe, dar nu fara iubire...fara tine...ma ingrozeste absenta ta si mi-e teama, de fiecare data cand pleci, ca nu te vei mai intoarce...si simt cum ma sparg in bucati...si renasc doar cand iti aud iar pasii, reinviu doar cand iti simt rasuflarea aproape...si viata capata din nou culoare....iar ziua de maine nu ma mai inspaimanta cu misterul ei! Ma iei de mana si imi saruti palma si eu stiu ca te-am regasit...ca esti al meu...stiu ca ma iubesti, desi refuzi sa mi-o spui uneori, zambind sagalnic, stiind cat de mult vreau s-o aud...dar taci...si ma iubesti...ma iubesti tacand....iar eu te iubesc zambind...te rog, nu-mi da drumul mainii niciodata, nu rataci drumul catre casa mea, nu lasa ploile sa stinga focul iubirii, nu-mi lasa ochii sa stinga in lipsa iubirii tale...Nu inceta sa ma iubesti, caci atunci voi muri de durere...chiar de voi continua sa respir.

Doruri...

Imi simt sufletul in falfait de aripi ce rup  monotonia norilor zdrentuiti si apatici...imi simt gandurile grele, macinate de doruri nerostite si dorinte vinovate...imi simt si amintirile cum se svarcolesc mute in dureri adanci...
Si totusi, mi-e atat de dor...mi-e dor de buzele ce-mi sarutau  tampla,  de mainile ce-mi cuprindeau sanii, de ochii ce-mi vorbeau muteste, de trupul ce-mi implinea dorinta...unde esti acum?In care ganduri sa te caut, in care amintiri sa te gasesc?Ma auzi?...Ma cauti?....Ma simti?....De ce mi-e teama sa dau glas dorintei, sa deschid usa iubirii, sa-ti dau inima si trupul ce doar pe tine te recunosc?...de ce mi-e dor de lucruri nenumite, in vorbe fin rostite si totusi seci?...as vrea atat de multe...sa-ti sorb de pe buze sarutul, sa ma infasor in caldura trupului tau, sa te smulg din inchipuire si sa te tin langa mine...
Mi-e atat de dor...dor de tine!!...