Eseu despre umanitate

         Ma surprind deseori  intrebandu-ma (retoric, desigur), care e sensul vietii...oare chiar exista un "destin"?..
Ceva acolo, scris in stele?...mi-e greu sa cred. Mi-e greu sa cred si in asa zisele "suflete pereche", in predestinare...si mai ales mi-e foarte, foarte greu sa mai cred in oameni. Personal, nu cred ca exista fiinta mai rea si distrugatoare ca Omul, nu mai cred in umanitatea lui, sau in bune intentii. Pe zi ce trece, constat in jurul meu o tot mai acuta lipsa de umanitate, de altruism, sau pur si simplu a unor gesturi simple, lipsite de formalism, dar sincere si spontane. Nici macar zambete nu mai vezi tiparite pe fetele lor, acele zambete sincere, din tot sufletul ce-ti lumineaza fata...uneori chiar si mie imi e greu sa zambesc, desi as vrea. As vrea sa rup orizontul, sa deschid cerurile, sa schimb Soarta...as vrea sa fiu bogata, mai bogata ca legendarul Cresus, sa pot desena un zambet pe fetele ingrijorate, sa platesc o factura, sau o nota de plata de la o clinica scumpa. As vrea sa pot darui copiilor copilarie, bolnavilor o sansa la viata si batranilor o batranete fara griji. As vrea sa daram suprematia zeului Ban si sa pun in locul lui adevaratul Dumnezeu. As vrea sa pot face atat de multe, dar cel mai mult imi doresc sa pot sterge unele aminiri, sa resetez pur si simplu din memorie lucruri sau oameni ce m-au ranit prea mult...
       Am intalnit de-a lungul vietii oameni memorabili, deosebiti prin caracter si traire, oameni ce mi-as fi dorit sa-i pot pastra aproape o viata intreaga,dar am intalnit si oameni pe care ulterior mi-am dorit sa nu-i fi intalnit niciodata, am impartit cu ei secrete si dureri, lacrimi sau bucurii, i-am crezut sinceri si apropiati pana le-au cazut mastile, iar hidosenia chipului lor m-a inspaimantat. Dar si ei sunt tot oameni si daca ii judec, nu sunt mai buna ca ei...as fi vrut sa-i pot ajuta...
       Am citit recent un articol scris de o amica, intitulat Oameni toxici si m-a izbit realitatea din vorbele ei.
Chiar si cei mai apropiati oameni pot fi toxici...poate exista toxicitate in acel "te iubesc" murmurat, in declaratiile de prietenie fatarnice sau in zambetul vecinului ce-l intalnesti zilnic la lift...
         Oricat de mult ne place sa poleim realitatea, tot va veni o zi cand ne va plesni peste fata. Nu putem cumpara sentimentele si nici nu putem remodela caracterul cuiva. Pur si simplu chirurgia plastica nu se aplica si sufletului si la un moment dat ne trezim singuri si debusolati, intrebandu-ne unde am gresit cand am ales sa iubim si sa credem neconditionat in cel de langa noi. Senzatia amara a dezamagirii nu poate fi stearsa de nimic, cand constati ca toate eforturile tale nu numai ca au fost in van, poate chiar neobservate, dar mai sunt si pricina de polemici ieftine. Viata e atat de ciudata, de nedreapta si cruda...dar e numai una si daca o irosesti , alta nu vei mai primi. Dar de ce nu primim si un ghid cu instructiuni de folosire a acestei vieti? Sa fim scutiti de dureri, dezamagiri,alegeri gresite si suferinta. Sa facem totul corect, punctual, ordonat. Sa fim perfecti, intr-o lume perfecta, sa nu mai fim nevoiti sa ne mintim pe noi insine ca suntem fericiti...sa nu mai fim nevoiti sa apelam la antidotul contra toxicitatii umane....sa fim oameni...
Mda...vise....nu ma luati in seama, am febra si delirez....

Efemer si vesnicie

       Urme de pasi in cenusa amintirilor, urme de iubire in suflete moarte, urme de lacrimi pe obrajii plansi si-un mare semn de intrebare: unde a disparut iubirea? Toamne ruginii ameninta sufletul primavaratec, alungand cucubeele cu furtuni in ganduri si incertitudini.
Prin ganduri invalmasite, amintiri dau navala reinviind trecutul pentru o clipa, dar apoi realitatea revine cruda si sfasietoare, in lipsa ta. De ce???...ratacesc, fantoma vie in lumea cu iubiri moarte cautand raspunsuri la intrebari nicicand rostite, dar iubirea ce ma mistuie e mai puternica decat orgoliul ce te stapaneste. Cum pot aduce curcubee intr-o existenta terna, cum pot sadi trandafiri in gradina unei inimi napadite de spini? Ti-am desenat chipul in culori calde si ti-am resuscitat zambetul cu sarutari fierbinti, iar tu ai adus in sufletul meu o primavara cu parfum de eucalipt si somn lin de copil cuibarit intre perne de puf. Te priveam nopti in sir, ascultandu-ti respiratia lina si imploram zeii sa opreasca timpul in loc, sa ramai al meu pentru totdeauna!
         Iubeam, credeam si speram, luptand cu timpul si tesand sperante, desenam viitorul in culori roz si luminoase, iar in suflet te purtam numai pe tine. Ma  hraneam cu amagiri, mintindu-ma ca intr-o zi, iubirea mea va topi gheata din sufletul tau, iti va birui reticentele si vei recunoaste ca ma iubesti si tu. Am crezut in tine, te-am iubit, si-am asteptat...si-am asteptat...si-am asteptat...zadarnic!
        Am crezut in tine...dar azi nu mai stiu cine esti si ce cauti tu in viata mea. De ce-ti sunt ochii atat de sinceri si gura atat de mincinoasa? Si eu de ce-s asa de slaba?... si totusi...Ce cauti tu in viata mea?

De ce ma tii prizoniera ta?  Eu iubesc pe ritmuri romantice si trec prin viata pe tocuri cui, adunand din ea  ce-i mai bun si frumos, dar nu cladesc castele din nisip uscat pe plaje pustii. Platesc zilei tributul ei si dau iubirii obolul, jertfit in temple pagane, dar nu cred in ziua de ieri, cum nu cred in predestinare.
     Ma doare iubirea ta, ca o pedeapsa nemeritata, dar am nevoie de ea...iar timpul se scurge lin clepsidre, faurind destine in goana lui, neimpresionabil si imposibil de oprit, ucigand clipe si naruind vise.
      De nu traiesti azi, ce rost mai are sa-l astepti pe maine?
          Nu stii ca timpul pretinde totul si nu da niciodata rest? Eu am renuntat de mult sa mai numar clipele...

E greu

E greu sa urci pe cararuie
Si totusi sa cobori
La cei cazuti sub grea povara,
La cei ce plang in zori...
E greu s-arunci cand lumea strange
Si totusi sa aduni,
Durerea inimii ce plange
Si-a unei mari furtuni...
E greu sa ierti, sa ierti intr-una
Si totusi sa nu ierti,
Pacatul, pofta rea, minciuna
Prin anii ce-i deserti...
E greu sa taci cand ai dreptate
Si totusi sa-i vorbesti
Aceluia care te bate,
Spunandu-i ca-l iubesti!



                                                    E greu sa rabzi, facand doar bine.....

Sadeste un pom...

...in inima cuiva..

Cuvinte care zidesc

      Exista momente pentru durere si furie, dar exista timp pentru liniste si regasire. Exista timp pentru tot si pentru toti si intotdeauna si pentru neprevazut.
      De ai cazut, ridica-te, de te-ai lovit, plangi, dar mergi mai departe. Ia-ti sufletul de mana si infrunta-ti soarta, fii bun si iertator, fii bland si ingaduitor.
       Ai dreptul sa te manii, dar nu ai dreptul sa ranesti...ai dreptul sa plangi, dar nu ai dreptul sa acuzi...urla, de simti nevoia, dar nu ucide, nici macar cu vorba. Iubeste!!! Iubind, te vindeci, vindecat, vei trai!
     Traim doar o singura data si toti cu-o moarte suntem datori, deci traieste azi ca si cum maine nu va mai fi...
Pretuieste ceea ce ai, chiar de nu-ti pare prea mult.  Intinde-ti aripile si zbori, depaseste-ti limitele si nu spune niciodata NU POT!....exista doar "nu vreau"...
     Nu uita ca nu esti nemuritor, dar te poti face remarcat pentru posteritate!
               
Cu un vis poti cuceri lumea, iar cu un zambet poti "fura" inima cuiva! Zambeste, viseaza, daruieste!
Cuvintele se citesc cu ochii, dar sufletele se citesc cu mintea. Deschide-ti inima si nu spune niciodata nu, cand ti se cere ajutorul. Nu intoarce spatele celui ce-ntinde mana catre tine si nu dispretui pe cel cazut. Fii un "ziditor" de oameni. Fii OM!
          Aminteste-ti ca ne nastem singuri si in mormant tot singuri intram, conteaza doar cum isi vor aminti ceilalti de tine. Aduna-ti comori in cer, caci pe cele de pe pamant le sapa hotii si le mananca moliile.
          Trupul moare, dar sufletul ramane. Asigura-te ca va trai.
Iarta celui ce-ti greseste, mangaie pe cel ce-l certi, imbratiseaza-ti copiii, fa-ti timp si pentru visele lor, ca mai tarziu sa nu te traga la raspundere. A fi parinte e un job full time, nu inceteaza decat o data cu moartea. Nu poti demisiona si nu te poti ascunde.
        Traieste, dar traieste frumos!
                  " Ia seama , fiu al jertfei, prin lumea care treci,
                              invata din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!"

              Poti trai mult timp dupa ce ai murit!!! 

Miercurea fara cuvinte

Intr-o zi, Iubirea s-a intalnit cu Prietenia si o intreba: "Daca eu exist, tie care ti-e rostul?
Prietenia ii raspunse:...ca sa aduc un zambet acolo unde tu ai lasat o lacrima."

Romania-pro si contra

       Sincera sa fiu, e foarte dificil sa scriu acest articol. Dificil, pentru ca sentimentele mele sunt ambivalente fata de acest subiect...si e destul de greu de exprimat in cuvinte aceste sentimente.
Probabil pentru cei ce nu au cunoscut strainatatea, aceasta e un miraj, un fel de "pom laudat" la care te duci cu sacul si gata, ti-ai rezolvat toate problemele...pentru mine insa, nu-i asa. Imi iubesc tara...si in acelasi timp o urasc!!
       Imi place mirajul strainatatii si tot acel "el dorado" al ei, dar ma inspaimanta gandul desradacinarii...
Am avut nenumarate ocazii sa plec, oportunitati de job, de cariera, de "maritis" chiar, dar niciodata nu am avut taria sa o fac.Niciodata nu am rezistat mai mult de o luna departe de casa, departe de ai mei.
       De-ar fi fost sa plec,as fi plecat pentru ca urasc din rasputeri mentalitatea romanului, urasc comoditatea si duplicitatea lui, urasc "smecheria"  si lasitatea ce-l caracterizeaza, oportunismul din el si ignoranta, urasc gaurile din asfalt si existenta cainilor vagabonzi, la fel cum urasc realitatea azilelor pline de batrani rapusi de saracie si boala, a copiilor abandonati si cozile din farmacii cand aduc medicamente compensate,  imbulzeala de sarbatori din biserici, la imparteala sarmalelor de miluiala si la sarutarea unor moaste neputincioase, in speranta unor miracole facile si consistente!
    Avem politicienii ce-i meritam alesi in schimbul unei galeti si cateva kg de malai sau faina, sau cu voturi cumparate cu 50 lei in fata sectiilor de votare, avem un sistem sanitar inexistent, o politica monetara falimentara, o mentalitate de "turma" ingrozitoare si o indolenta crasa ce ne condamna si pe noi si generatiile urmatoare la o realitate lipsita de perspectivele reale ale unei vieti mai bune. Ne mor copiii cu zile in spitale lipsite de medicamente si condamnati de lacomia si lipsa de omenie a unor doctori ce au uitat de mult de Hipocrate si juramantul sau, ne moare speranta in fata realitatii , ne mor visele in ziua de salariu si perspectivele in fata birocratiei...etc, etc, etc! Dar mai avem si foarte multi copii talentati, premianti la olimpiade mondiale, avem credinta in Dumnezeu si traditii bine pastrate, avem identitate proprie si nationala si avem puterea de a visa cu ochii deschisi si curajul de a striga ce ne doare.
      Ma intristeaza  ce se intampla in tara asta si mi-as dori tare mult sa pot  schimba ceva si pentru asta mi-am propus  sa imi schimb mentalitatea, sperand  ca si altii imi vor urma exemplul. Incerc sa fiu eu "buturuga cea mica" in speranta, poate ilara si absurda, ca, intr-o zi, ceva se va schimba. Si incerc sa vad doar partile pozitive, oricat de putine ar fi.
    Insa n-am plecat... pentru ca nu ma vad traind nicaieri altundeva. N-am plecat, pentru ca nu-mi pot lua mortii cu mine nicaieri, nu pot inlocui amintirile si nici regasi caldura oamenilor ce-i cunosc aici.
     New York.ul e maret, dar ii lipseste pitorescul Bucurestiului, California e miraculoasa, dar nu are racoarea Carpatilor, Spania e un vis, dar la trezire nu auzi cocosii cantand, Orientul e magic, dar nu are mirificul Bucovinei, sau misterul Dobrogei...ei au aurul, noi avem ardelenii, ei au obiectul, noi avem spiritul, ei au concretul, noi avem legenda. In orice colt din Romania gasesti o farama de lume, dar niciun colt de luma nu gasesti o particica din Romania. Ne pastram traditiile cu sfintenie si ne luptam sa pastram macar istoria vie, marturia a ceea ce am fost odata. Noi am dat lumii legende precum Brancusi, Eminescu, Enescu sau Nadia Comaneci, iar asta chiar conteaza. Imi place sa cred ca a fi roman e mai mult decat acea istorie de care suntem atat de mandri.
         Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine ideea plecarii e de neconceput.
Am ramas aici, pentru ca aici mi-e inima...ingropata intr-un mormant mic, dintr-un cimitir anonim, dar romanesc!
       As fi dorit totusi, sa fi avut mai multe motive....inca mai sper ca intr-o zi, in "Dorel"se va trezi constiinta civica, "pitzipoanca" din tinerele noii generatii va disparea,  mall.ul nu va mai principalul motiv al existentei lor si idealul de cariera va fi altul decat cea de asistenta cvasidezbracata si ceva mai mult decat prostuta, zambind tamp in emisiunile de un vulgar tipator ale lui Capatos sau altii asemenea, unde sunt promovate mediocritatile sau nonvalorile unei generatii ratacite ... Asa sunt eu, o visatoare incurabila...
   
 
         "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie...........
                         la trecutu-ti mare, mare viitor!!"

       "Muntii nostri aur poarta,
                            noi cersim din poarta-n poarta..."
                                               Ce paradox!!

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 5.a cu tema : Romania: de ce as pleca si de ce am ramas" propusa de castigatoarea editiei trecute, Nuta Gangan Istrate
   Alte articole inscrise:http://aburi-de-cafea.blogspot.com/2011/12/de-ce-as-pleca-de-ce-am-ramas.html#axzz1hyPzqkIT

Doruri...

Imi simt sufletul in falfait de aripi ce rup  monotonia norilor zdrentuiti si apatici...imi simt gandurile grele, macinate de doruri nerostite si dorinte vinovate...imi simt si amintirile cum se svarcolesc mute in dureri adanci...
Si totusi, mi-e atat de dor...mi-e dor de buzele ce-mi sarutau  tampla,  de mainile ce-mi cuprindeau sanii, de ochii ce-mi vorbeau muteste, de trupul ce-mi implinea dorinta...unde esti acum?In care ganduri sa te caut, in care amintiri sa te gasesc?Ma auzi?...Ma cauti?....Ma simti?....De ce mi-e teama sa dau glas dorintei, sa deschid usa iubirii, sa-ti dau inima si trupul ce doar pe tine te recunosc?...de ce mi-e dor de lucruri nenumite, in vorbe fin rostite si totusi seci?...as vrea atat de multe...sa-ti sorb de pe buze sarutul, sa ma infasor in caldura trupului tau, sa te smulg din inchipuire si sa te tin langa mine...
Mi-e atat de dor...dor de tine!!...