Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

joi, 26 ianuarie 2012

Infernul alb


       Mi-am dorit mult sa ninga. E firesc, e iarna  si o iarna fara zapada e ca o vitrina neimpodobita. Imi amimtesc de iernile copilariei mele, de sanii si derdelusuri, de batai cu bulgari si muuulta veselie. Dar acele timpuri au apus de mult, incalzirea globala a facut schimbari semnificative si la nivelul clime din tara noastra, iar rezultatul nu e nicicum unul fericit.  Veri mult prea toride, seceta si ierni mult prea calde. Sau...cand incepe ninsoarea, parca vine glaciatiunea. Ger, viscol, haos, disperare si chiar moarte!!
       Intr-o tara cu pretentii de civilizatie si modernism, realitatea e de-a dreptul halucinanta! Nu avem un sistem eficace de deszapezire, nu avem nici macar niste guvernanti carora sa le pese cu adevarat. Dar aici nu-i nimic nou, nu-i asa?...si tara plange ingropata intr-un infern alb si inghetat.
        Oare unde e progresul? Ingropat in muntii de hartii pierdute prin vreun birou de primarie, sau in sumele  de bani folosite ca mita pentru obtinerea de foloase proprii, nu progrese reale pentru comunitate...dar cum am zis:nimic nou!...si cat de mult asteptasem zapada...
    Doar Raph se bucura de ea si de gerul de afara, dar fiind un animal de origine siberiana, e de inteles bucuria lui. Dar chiar si aceasta bucurie ii este diminuata de numarul cainilor vagabonzi de care se impiedica peste tot. Morala: in Romania, nici cainii nu au o viata buna!
       Iar in Piata Universitatii, un om de zapada protesteaza nemiscat impotriva regimului Basescu. Poate pentru ca nici locul lui nu e acolo, cum nici al presedintelui nu mai e la Cotroceni. Cineva sa-l duca la un consult oftalmologic si sa-i curete si ceara din urechi. Are nevoie...

marți, 17 ianuarie 2012

Welcome to Romania!!

    Bine ati venit in Romania!!
Dupa cum stiti, tara noastra este una dintre cele mai frumoase din lume, cu o clima temperat-continentala(dar nu garantam), cu o populatie de circa 22 de milioane de locuitori (minus cele cateva sute de mii plecati afara, dar ei nu conteaza), cu oameni calzi si primitori(atentie totusi la hoti, talhari, smenari si localurile cu manelisti)!
     Romania este tara tuturor posibilitatilor(doar aici, analfabetii pot detine functii in partide si deveni primari de sector, iar infractorii pot candida la presedintie). Suntem un popor extrem de iubitor si tolerant cu fauna(dovada:cainii vagabonzi de pe strada si hienele din parlament), civilizat si curat(daca faceti abstractie de vocabularul "de cartier", de spartul semintelor la colturi si tonele de gunoaie raspandite in toata tara). Suntem vesnic optimisti("lasa, ma, ca merge asa), rabdatori, supusi si ascultatori(suntem unica tara ce am suportat taierea cu 25% a veniturilor fara sa iesim in strada). Ne mandrim foarte tare cu trecutul nostru, de aceea ne-am facut un obicei de a dormi si cand suntem treji pentru a putea visa mai mult. Din cand in cand ne mai trezim si o punem de-o revolta ad-hoc, dar efortul ne sleieste prea mult si inchidem ochii la oportunistii ce "rasar" peste noapte, adjudecandu-si roadele si catarandu-se la putere( vezi revolutia din "89 si accesul lui Iliescu la putere, vezi revolta actuala si eforturile USL.ului de a profita maxim). In rest, va sfatuim serios sa va luati in bagaje medicamente de acasa, daca va permiteti, chiar si un medic (la noi e "criza", iar sistemul sanitar se afla in "revizie" de vreo 40 de ani), asigurati-va ca aveti maruntis pentru cersetorii omniprezenti, mancare sa va aparati de cainii vagabonzi si muuuulta rabdare sa suportati insolenta personalului din institutiile de stat si nu numai. La coborarea pe aeroport va rugam sa verificati ca aveti toate bagajele, ca nu ati uitat nimic in avion, ca  ati efectuat schimbul valutar in lei, dar mai ales, nu uitati sa va interesati de prima cursa inapoi spre casa!! Credeti-ma pe cuvant, veti avea nevoie!!
        In rest.....WELCOME TO ROMANIA!!.....and BYE, BYE!! ( ne pare rau, dar v-ati ales prost momentul vizitei. Suntem in pauza de "trezire" si am pus-o de-o mica revolta. Nu va speriati, ne trece repede si vom reveni la ce am fost mai-nainte).

       Semnat: Poporul Roman

vineri, 30 decembrie 2011

Romania-pro si contra

       Sincera sa fiu, e foarte dificil sa scriu acest articol. Dificil, pentru ca sentimentele mele sunt ambivalente fata de acest subiect...si e destul de greu de exprimat in cuvinte aceste sentimente.
Probabil pentru cei ce nu au cunoscut strainatatea, aceasta e un miraj, un fel de "pom laudat" la care te duci cu sacul si gata, ti-ai rezolvat toate problemele...pentru mine insa, nu-i asa. Imi iubesc tara...si in acelasi timp o urasc!!
       Imi place mirajul strainatatii si tot acel "el dorado" al ei, dar ma inspaimanta gandul desradacinarii...
Am avut nenumarate ocazii sa plec, oportunitati de job, de cariera, de "maritis" chiar, dar niciodata nu am avut taria sa o fac.Niciodata nu am rezistat mai mult de o luna departe de casa, departe de ai mei.
       De-ar fi fost sa plec,as fi plecat pentru ca urasc din rasputeri mentalitatea romanului, urasc comoditatea si duplicitatea lui, urasc "smecheria"  si lasitatea ce-l caracterizeaza, oportunismul din el si ignoranta, urasc gaurile din asfalt si existenta cainilor vagabonzi, la fel cum urasc realitatea azilelor pline de batrani rapusi de saracie si boala, a copiilor abandonati si cozile din farmacii cand aduc medicamente compensate,  imbulzeala de sarbatori din biserici, la imparteala sarmalelor de miluiala si la sarutarea unor moaste neputincioase, in speranta unor miracole facile si consistente!
    Avem politicienii ce-i meritam alesi in schimbul unei galeti si cateva kg de malai sau faina, sau cu voturi cumparate cu 50 lei in fata sectiilor de votare, avem un sistem sanitar inexistent, o politica monetara falimentara, o mentalitate de "turma" ingrozitoare si o indolenta crasa ce ne condamna si pe noi si generatiile urmatoare la o realitate lipsita de perspectivele reale ale unei vieti mai bune. Ne mor copiii cu zile in spitale lipsite de medicamente si condamnati de lacomia si lipsa de omenie a unor doctori ce au uitat de mult de Hipocrate si juramantul sau, ne moare speranta in fata realitatii , ne mor visele in ziua de salariu si perspectivele in fata birocratiei...etc, etc, etc! Dar mai avem si foarte multi copii talentati, premianti la olimpiade mondiale, avem credinta in Dumnezeu si traditii bine pastrate, avem identitate proprie si nationala si avem puterea de a visa cu ochii deschisi si curajul de a striga ce ne doare.
      Ma intristeaza  ce se intampla in tara asta si mi-as dori tare mult sa pot  schimba ceva si pentru asta mi-am propus  sa imi schimb mentalitatea, sperand  ca si altii imi vor urma exemplul. Incerc sa fiu eu "buturuga cea mica" in speranta, poate ilara si absurda, ca, intr-o zi, ceva se va schimba. Si incerc sa vad doar partile pozitive, oricat de putine ar fi.
    Insa n-am plecat... pentru ca nu ma vad traind nicaieri altundeva. N-am plecat, pentru ca nu-mi pot lua mortii cu mine nicaieri, nu pot inlocui amintirile si nici regasi caldura oamenilor ce-i cunosc aici.
     New York.ul e maret, dar ii lipseste pitorescul Bucurestiului, California e miraculoasa, dar nu are racoarea Carpatilor, Spania e un vis, dar la trezire nu auzi cocosii cantand, Orientul e magic, dar nu are mirificul Bucovinei, sau misterul Dobrogei...ei au aurul, noi avem ardelenii, ei au obiectul, noi avem spiritul, ei au concretul, noi avem legenda. In orice colt din Romania gasesti o farama de lume, dar niciun colt de luma nu gasesti o particica din Romania. Ne pastram traditiile cu sfintenie si ne luptam sa pastram macar istoria vie, marturia a ceea ce am fost odata. Noi am dat lumii legende precum Brancusi, Eminescu, Enescu sau Nadia Comaneci, iar asta chiar conteaza. Imi place sa cred ca a fi roman e mai mult decat acea istorie de care suntem atat de mandri.
         Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine ideea plecarii e de neconceput.
Am ramas aici, pentru ca aici mi-e inima...ingropata intr-un mormant mic, dintr-un cimitir anonim, dar romanesc!
       As fi dorit totusi, sa fi avut mai multe motive....inca mai sper ca intr-o zi, in "Dorel"se va trezi constiinta civica, "pitzipoanca" din tinerele noii generatii va disparea,  mall.ul nu va mai principalul motiv al existentei lor si idealul de cariera va fi altul decat cea de asistenta cvasidezbracata si ceva mai mult decat prostuta, zambind tamp in emisiunile de un vulgar tipator ale lui Capatos sau altii asemenea, unde sunt promovate mediocritatile sau nonvalorile unei generatii ratacite ... Asa sunt eu, o visatoare incurabila...
   
 
         "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie...........
                         la trecutu-ti mare, mare viitor!!"

       "Muntii nostri aur poarta,
                            noi cersim din poarta-n poarta..."
                                               Ce paradox!!

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 5.a cu tema : Romania: de ce as pleca si de ce am ramas" propusa de castigatoarea editiei trecute, Nuta Gangan Istrate
   Alte articole inscrise:http://aburi-de-cafea.blogspot.com/2011/12/de-ce-as-pleca-de-ce-am-ramas.html#axzz1hyPzqkIT