De dragoste...

    Nu stiu cum iubesc altii. Sincer, nici nu ma intereseaza. Pentru mine, insa, iubirea trebuie sa fie profunda, nebuna, cu fluturi in stomac, nopti nedormite, lacrimi si drame din nimic, cu zambete prostesti, balbaieli si emotii. O dulce nebunie care sa te rascoleasca pana in profunzimile creierului, nu numai "sa dea boala" in hormoni.
De indragostit, m-am indragostit de vreo mie de ori pana acum. Si tot de atatea ori mi-a trecut. Emotii efemere, cu termen de garantie cat al une prajituri cu frisca si durata de viata a fluturilor. Chimie si hormoni!! Atat!  Dar de iubit, am iubit o singura data! O iubire cu toate ingredientele. Dar El, cel vizat, nu a fost nici pe departe cel din visele mele. Avea ochi verzi, par grizonat, usor arogant si dincolo de masca, profund sensibil. Vedeti voi, iubirea nu alege, nu te intreaba ce vrei, nu cere voie. Ea pretinde, porunceste, pune stapanire pe tine, iti cotropeste viata, iti ia mintile, linistea, visele, iti umple batistele cu rauri de lacrimi, iti face prietenii sa te sune la ore tarzii ingrijorati ca ai dat in depresie si dusmanii sa jubileze ca suferi. Iubirea e cel mai frumos si cel mai cumplit lucru ce ti se poate intampla. Nu neaparat in ordinea asta. Pentru ca iubirea nu aduce intotdeauna dupa ea si fericirea, happy-end-ul visat. Nici pe departe.
    La 20 de ani, visezi un print inalt, brunet, bine cladit, sarmant si manierat. Totul se invarte in jurul fizicului, hainelor si locurilor ce le frecventeaza. Iar daca junele poseda si o masina cu multi cai putere sub capota, e chiar El, cel din vise! Asta, pana te trezeste realitatea.
  La 30 de ani, deja se schimba putin scara de valori, ca si pretentiile. Acum nu mai primeaza asa mult aspectul fizic, cat stabilitatea. Realizarile lui, siguranta si confortul ce le poate oferi. Si, bineinteles, maturitatea acestuia, pentru ca, barbatii de cele mai multe ori sunt doar niste adolescenti intarziati, mult mai putin siguri pe ei decat lasa sa se vada, vesnic in cautarea noului, a adrenalinei si sentimentului de "acasa" in bratele unei femei. Da, doamnelor si barbatii iubesc! Si ei sufera, cauta, au nelinisti si dureri, la fel ca noi. Ascunse bine sub masti condescendente, sentimentele barbatilor pot ului prin profunzime si durata si pot irumpe cand te astepti mai putin. Dragostea face victime in ambele tabere, fara deosebire.
Dar, dincolo de orice asteptari si socoteli facute, dragostea te sfideaza si inima ta devine prizoniera cand nici macar nu te astepti. Si uite asa, nu mai conteaza daca are minim 1.80, nici daca nu are parul negru si ochi albastri. Dintr-o data gasesti ca parul grizonat are sarm, ca inaltimea nu are nicio importanta, iar culoarea ochilor poate fi oricare, atata timp cat te oglindesti doar tu in ei.  Iar daca zambetul lui iti este destinat, visele au ca numitor comun "noi", viitorul se defineste "impreuna", atunci chiar ai castigat la loterie. Loteria viselor!

        De ce e dragostea atat de greu de gasit? Sau nu ea e greu de gasit, ci noi suntem mult prea orbi, orgoliosi sau tematori sa o recunoastem.,, Pentru ca suntem imaturi si total nepregatiti pentru ceva ce asteptam sa ni se intample, dar nu facem nimic pentru asta. De cele mai multe ori, dragostea moare chiar sub ochii nostri, iar noi suntem mult prea ocupati cu testarile, jocurile infantile sau cariera. Si a doua oara nu mai intalnesti nimic asemanator, iar viata iti trece macinata de regrete. Nu, nu cred ca dragostea e greu de gasit, ci noi suntem nepregatiti sa o primim.
     Niciodata  idealul nu va fi cel visat. El va avea un pic de burta, riduri sub ochi, putin arogant, incapatant , orgolios par grizonat la tample, iar Ea  nu "rupe" sala, nu bantuie cluburile, e mult mai sensibila decat pare, usor nesigura si fragila.  Dar dragostea inseamna mai mult decat chimie, atractie, erotism si conturi bancare similare. Inseamna, sacrificiu, daruire, renuntare, rabdare si ai ales, asteptare,  Nimic nu se intampla peste noapte si nici in termen limitat, ca un proiect de afaceri. Nimic nu se intampla cum ai prevazut, nu se incadreaza in standarde si nici mila. Te rupe, te sfasaie, rastoarna totul si iti rescrie viata.
 Pe masura ce imbatranim, devenim mai pretentiosi, mai rigizi, uitam sa traim cu adevarat, ne legam de nimicuri si ignoram evidenta, ne dam teste peste teste, oferim deadline-uri, pretindem perfectiunea si nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Pierdem esenta, apoi ne petrecem serile singuri, pliati pe o sticla de vin si ne intrebam retoric de ce e dragostea asa greu de gasit. Simplu: pentru ca suntem orbi, egoisti, incapatanati si mult prea inchistati in pretentii absurde si am uitat sa traim bucuria sentimentului pur, provocarea de a cladi in doi, bucuria de a impartasi si rabdarea de a invata.  Dragostea nu inseamna sa intrebi ce iti poate oferi celalalt, ci sa te intrebi daca ceea ce poti tu oferi e de ajuns. Nu dai teste si termen limita, te implici , ajuti si incurajezi. Dragostea se simte, se traieste, nu se deseneaza si inchide in sabloane. Vei imbatrani redesenand-o si vei muri asteptand-o, cand ai avut-o tot timpul sub ochi.
     Dragostea sta in mainile ce se impreuneaza in fiecare seara in rugaciune, cerand la Dumnezeu binele pentru tine, iar tu nici macar nu vei sti lucrul asta.
Dragostea sta in emotia cu care iti scrie un mesaj si lacrimile ce consoleaza mahnirea ca tu ai fost prea ocupat sa ii raspunzi.
Dragostea face din noapte zi, cautand drumul spre tine.
Dragostea te cere cu mai multe maini ca o parada de cersestori, dar tace cand te intalneste, desi inima ii agonizeaza.
Dragostea va fi acolo mereu pentru tine, chiar de tu nu o vei vedea.
Iar tu o calci constant in picioare, nepasator...

Orbirea unora poate dura toata viata!
Si uneori, obosesti asteptand ca celalalt sa te remarce, sa realizeze ca Tu esti Dragostea lui/ei...
Cand intalnesti pe cineva ce iti suceste mintile, nu mai ezita, nu pune intrebari sau conditii. S-ar putea sa pierzi ceea ce ai cautat toata viata, cautand defecte ce puteau fi remediate in doi. Si tie iti raman doar serile de singuratate si sticla cu vin, din ce in ce mai nesatisfacatoare.

Prietenie....Dragoste...

"Omul care lasa sa-i scape dragostea vietii sale va ajunge singur cu regretele sale si toate suspinele lumii nu-i pot aduce alinare sufletului" (Yasmina Khadra)

    Simt ca ma sufoc!! Tacerea imi sparge timpanele si un sentiment de revolta imi rascoleste maruntaiele facandu-ma sa tip in mine de frustrare!
   Ma doare!!! Rau!!!....
Bat nervoasa cu degetele in birou, tintuind desktopul pc.ului, dar in realitate fara sa vad ceva. Nu ma putem concentra la nimic concret.. Gandurile mele erau inca prizoniere in alta emisfera de lume,cautandu-l pe El, cel ce mi le amestecase  intr-un dureros si fascinand cockteil de idei savuroase, replici spontane, curgatoare, totul intr-un carusel cladit de doua minti ce se intuiau si completau reciproc perfect!
Ganduri, ganduri, ganduri...ma sfasaiau din toate partile, cerand raspunsuri de care fugeam inconstient, ingrozita de perspectiva ca m-ar putea trezi la realitate.
   Un ciocanit in usa imi curma, vremelnic, agonia: "Da.." raspund mecanic.
Usa se deschise si Mona, asistenta si prietena mea isi baga capul carliontat pe usa, privindu-ma intrebator: "Esti gata?"..
Mi-am ferit privirea de ochii ei sfredelitori si intotdeauna muult prea intuitivi si i-am raspuns sec:" Gata!"
 Ti-ai gasit!...fara sa isi dezlipeasca ochii de la mine, Mona isi strecura si trupul pe usa si se posta in fata mea cu o figura de profesoara de chimie intr-un laborator cu broaste disecate. Am incercat sa schitez un zambet, ridicandu-mi ochii spre ea: "Ok, madam Inchizitor, ce nu-ti mai convine de data asta?"
"In afara de cearcanele de sub ochi, de ochii inrositi de plans si mutra de catel batut, te referi..?"...imi intoarse ea obraznic intrebarea. Am oftat. "Mona, am impresia ca tu uneori uiti cine iti plateste salariul!"
"Vanessa, iar eu am impresia ca tu uiti pe ce lume traiesti si continui obstinant sa te autodistrugi cladind castele pe nisip in lumea ta imaginara!!" continua Mona cu glas egal, deloc impresionanta de incercarea mea de ami impune calitatea de lider. De fapt, era singura care isi permitea asa ceva si scapa nepedepsita, tocmai pentru ca bunul simt imi spunea ca are dreptate, in plus stiam ca isi facea griji cu adevarat pentru mine.
   Instantaneu, mi-am simtit iar ochii inundati de lacrimi, facandu-ma sa ma infurii.
" La naiba, lacrimile astea afurisite!!! Se pare ca tot ce stiu sa fac , e sa plang!!" am rabufnit, frustrata. Plangeam in reprize, cu umerii zguduiti de suspine, dar nici macar eu nu stiam de ce. Nu-mi mai aminteam ultima data cand am reusit sa dorm cel putin patru ore innodate. De mancat, nici nu se punea problema. Totul era cu fundul sus in lumea mea si asta numa din cauza Lui. Iar Mona stia. Si ma taxa de fiecare data cand ma prindea la colt.
   "Ok, am zis ridicandu-ma si stergandu-mi ochii. Nu mai conteaza. E 5 dimineata, cred ca e cazul sa plecam acasa, totusi...o alta zi pierduta aiurea."
"Pai, poate daca iti aduni mintile dupa unde le-ai lasat, nu mai pierzi ore in sir pe mess-ul ala nenorocit, iti amintesti ca esti la birou si mai trebuie sa si muncesti, chiar daca tu esti sefa si mai ales, incerci sa revii la realitate, toate lucrurile vor reveni la normal!" conchide "constiinta" mea, necrutatoare. Fata asta ma dispera cu logica ei de fier.
Mda...asta stiam si eu, dar de la vorbe la fapte...
Mona insa, nu se clinti din fata mea: "Vanessa...ca sa nu mor proasta, totusi...spune-mi, ce dracu are barbatul asta asa nemaipomenit de a reusit sa te aduca in halul asta? Chiar ti-a spalat creierul cumva? Ai uitat ca te-a parasit cand aveai cea mai mare nevoie de el? Cum a reusit sa te prosteasca iar, nu reusesc sa inteleg!! Uita-te la tine: ai 38 de ani si arati beton, ai o cariera misto, esti super desteapta, sexi, barbatii fac coada ca sa reuseasca cumva sa iti atraga atentia, faci 'nspe mii de lucruri deodata si pentru toate esti laudata, scrii bestial de sensibil, ai o gramada de fani la propriu si la figurat, iar tu ai facut o fixatie pentru unul care te-a facut numai sa suferi! Stiu ca eu nu sunt asa desteapta, nu traiesc in lumea voastra, dar explica-mi tu in cuvinte simple, deseneaza-mi, ce naiba se intampla ca m-ai innebunit!!!
 M-am uitat lung la ea cateva secunde, apoi am izbucnit in ras. Un ras sec, fara veselie.
" Draga mea, se pare ca nu sunt asa desteapta cum crezi tu. Nu am toate raspunsurile, nici macar jumatate la toate intrebarile tale. Nu am nici la ale mele. Dar te inseli in multe privinte. In special a Lui. Nu, el nu m-a parasit. Eu l-am alungat. Prin lipsa mea de reactie, prin refuzul de a ma desprinde de trecut si a privi in viitor, prin lasitate si lipsa de coerenta, l-am alungat. Prin tot ce n-am facut. El a fost acolo tot timpul pentru mine. Eu am fost cea care nu a inteles. De fapt, asta este marele meu defect: intotdeauna inteleg prea tarziu! Nu iti pot explica in cuvinte dragostea, pentru ca exista mult prea multe definitii si niciuna corecta. Sau completa. Dragostea se traieste, nu se defineste. Pentru mine nu are importanta lungimea cozii de la usa mea ci singurul barbat care m-a facut sa vibrez de la modul cum ma priveste, pana la simplele idei insirate in patratica mess.ului.  Sa ti-l definesc, e imposibil. Pur si simplu nu il pot cuprinde in cuvinte, oricat de creativa e imaginatia mea si cat de bine manuiesc cuvintele. In privinta lui, sunt "out spoken". Pentru tine, sau oricare altcineva, e doar un alt tip, pentru mine e universul intreg, e sufletul meu pereche. E singurul om de pe lume ce ma face sa ma simt complet goala, goala de idei, de ratiune sau emotii si in acelasi timp plina de el, singurul care ma face sa tremur, numai cand ii aud numele . Faptul ca ma iubeste, fara sa ma iubeasca...ma distruge...in fine.." am inchis eu tirada, deoarece ochii Monei se rotunjeau deja, semn ca era exasperata de descrierea mea complet atipica. Dupa standardele ei, bineinteles.
" Ok, nu am inteles nimic, ca de obicei, dar cum eu nu am scolile sau mintea ta sucita, trecem peste...ceea ce vreau sa stiu concret e, de ce nu faci pe dracu in patru atunci sa ii sucesti mintile lui Mr Perfecto, sa il iei de barbat si sa termini odata cu povestea asta ca m-ai innebunit de tot!  Pe mine si toata lumea care te cunoaste.

" .....am renuntat!...am interpretat gresit semnalele din partea lui..."..am raspuns cu glasul innabusit, simtind iar cum durerea imi umplea agonizant venele.

WTF?????

   Reactia Monei, specifica firii ei libertine, exploda de peretii biroului, facandu-ma sa ridic o spranceana. Era totusi 5 dimineata si aveam vecini in apropiere. Ea insa nici nu baga de seama.
 " Mai femeie, iarta-ma ca iti spun, cu riscul ca ma dai si afara, dar tu esti proasta rau!!! Dar rau de tot!!"
De data asta, ambele sprancene zvacnira in sus,  prea uluita de vehementa reactiei sa mai pot articula cuvinte.
"Cum pana mea poti spune asemenea lucruri despre el, apoi sa spui ca...ai renuntat? Esti defecta? Ai cazut in cap???...
"Si eu te iubesc..." raspund eu cu o grimasa furiei verbale...
...."Cum sa poti debita asemenea enormitati?...continua ea netulburata...ai RENUNTAAAT?? S-o crezi tu!! Daca esti asa desteapta cum spun toate diplomele alea din perete si daca il iubesti asa mult, cum mi-ai impuiat capul de doua saptamani incoace, te intorci frumos din drum, il dai dracului de orgoliu, pui mana pe telefon si il inviti la o cafea si pui cartile pe masa. Calm, rational, omenesc. Nu stai ca tampita si plangi nopti intregi si il innebunesti de cap cu mesaje lungi pe messenger, de parca ai 15 ani si apoi trantesti mucii in fasole ca ai renuntat!! Auzi la ea!! ..se sufoca Mona cu ultimile cuvinte.
De  data asta am inceput sa rad, amuzata complet de ridicolul situatiei. "Parca nu faceai parte din fan.clubul lui, acum ce s-a intamplat? Credeam ca te vei bucura sa auzi ca am renuntat!"
 "Nu am fost si nici nu voi fi vreodata fana cuiva, dar sunt prietena ta, iar daca tu mai ai pic de ratiune in creieri, ma vei asculta.Nu ai cum sa renunti daca il iubesti. Ai zis ca lupti pentru el. Cum? Renuntand la primul hop?  Mai ales daca el nu ti-a spus contrariul. Din moment ce ti-a lasat o portita de comunicare si nu a taiat totul, are el ceva in cap. Si nu e prost deloc! Tu esti idioata!! Profiti de ocazie si dezvolti o relatie cu el. Incepeti cu ce ar fi trebuit de prima data: fii prietena lui. Pastreaza legatura cu el, mentine dialogul in orice forma, dar nu il mai sufoca cu dragostea ta, nu i-o mai baga pe gat, nu il face sa se simta constrans, da-i libertatea sa te cunoasca, asa cum te cunoastem noi. Fa-l sa te vrea la fel cum il vrei tu. Ofera-i acea parte fabuloasa a creierului tau de care el s-a indragostit. Fii TU!! Nu te mai scuza pentru trecut, pentru greseli sau lipsuri, nu te mai teme sa il privesti sau sa vorbesti direct cu el, hraneste-i imaginatia si sufletul cu tot ce ai tu mai bun, fara sa il sufoci sau constrangi. Plus ca ai nevoie de sfaturile lui pentru implinirea celuilat vis al tau. Vanessa, daca ai doar o clipa de luciditate, poti hrani doua vise deodata, nu doar unul. Doar fii TU!! In definitiv, nu ai nimic de pierdut, dar daca nu incerci, vei plange toata viata, ca acum! Pe cuvantul meu, voi, oamenii destepti sunteti cei mai tampiti, in loc sa traiti clipa, va dati teste peste teste!"
    Fiecare cuvant al Monei imi strapungea creierul, facand lumina in intunericul disperarii. Nu stiu cum, dar fata asta geniala, intr-o secunda mi-a oferit raspunsul la toate intrebarile! Da, asta era solutia!! NU VOI RENUNTA!!
    "...si poate primesc si eu vreun bonus, daca nu vreo avansare" razbate din realitate vocea ei prin gandurile mele,  privindu-ma cu un zambet angelic.
"Nu intinde coarda." ii raspund eu, luand-o de umeri si sarutandu-i obrajii cu ten de brazilianca.

     Am stins lumina si am iesit din birou. In strada, dimineata isi revarsa gerul peste orasul inca amortit, iar in sufletul meu renastea speranta! Era 6.18 minute.
Prima zi din restul vietii mele!

      

Clepsidrama fantasichinezica-Proza S.F

 In Lumea de Dincolo de Nori era tacere...o atmosfera ireala, stranie si apasatoare plutea in Sala Tronului si nicio vietuitoare din Regatul Fea nu indraznea sa-si arate chipul, toti tremurau ascunsi in colturi, rugandu-se zeilor pentru viata Printului Gemlik. Regina Kamdera, mandra conducatoare a Zanelor, privea nepuntincioasa cum fiul sau, unicul sau fiu, mandria si mostenitorul regatului zanelor, se lupta cu moartea. Vraci priceputi din cele patru puncte cardinale, din lumile de pe pamant, de sub pamant, din aer si din cer au venit atrasi de bogatele plati oferite pentru vindecarea printului, dar toti ramasera de rusine...iar Printul se stingea si odata cu el si lumina si speranta Regatului...
     -Maiestate...o voce domoala o facu pe mandra Regina sa-si deslipeasca privirea de pe chipul muribund al fiului sau si il vazu pe Primul Sfetnic, un Gnom  uitat de timp,  intelept si loial, ce servise Regilor si Reginelor Fea timp de mai multe generatii. Ceva anume din vocea lui aprinse o flacara plapanda de speranta in inima ei.
    -Vorbeste, Hadrick...ce vesti imi aduci?...imi poti ajuta fiul?
     -Maiestate, raspunse batranul sfetnic, eu nu am puterea aceasta, stii ca mi-as fi dat viata sa-l pot salva pe Print, la fel si toti supusii, dar e mai presus de noi si magiile noastre. Exista insa cineva care ar putea sti...spunand acestea sfetnicul o privea staruitor pe Regina drept in ochi. Stia ca viata lui va atarna de un fir de par cand Regina va auzi ce avea de spus, dar era hotarat sa-l salveze pe Print cu orice pret.
      Simtind zbuciumul sufletesc al batranului si loialului sfetnic, Regina se infiora fara voie. Presimtea ca ceva neplacut avea sa urmeze, dar isi aduna puterile. Gemlik trebuia sa traiasca, indiferent ce trebuia sa faca pentru asta. Fiul ei era salvarea zanelor si cheia viitorului lor, fara el totul ar fi fost pierdut, iar populatia lor decimata pe vecie. El trebuia sa traiasca chiar de ar fi trebuit sa moara chiar ea. Ii facu semn sfetnicului sa continue.
       -Se pare ca tanarului Print i s-a facut o vraja de dragoste, continua Hadrick, in timp ce fata Reginei se schimonosea de furie, o furie rece, cumplita, prevestitoare de moarte si furtuni.
       -De dragoste, zici, Hadric??...de...dragoste??!!izbucni ca un tunet mania Reginei. Cine a indraznit sa faca asa ceva?? Vorbeste, de tii la viata ta!
       -Maiestate, relua batranul netulburat de furia distrugatoare a stapanei lui, o singura fiinta din Univers ar fi indraznit sa faca asa ceva: Maya, Vrajitoarea din Tinutul Intunecat.
       La auzul numelui celei mai mari dusmance a sa, Regina urla dezlantuita si toata natura se tulbura. Zanele fugira speriate sa se ascunda, animalele  disparura in adancul vizuinelor, iar slujitorii din palat devenira invizibili. Nimeni nu indraznea nici macar sa respire, chiar si Soarele se ascunse speriat, pentru ca puterea Reginei Zanelor era nemarginita si toti se temeau de mania ei...numai Hadrick, nu. Calmul si serenitatea batranului gnom avura efect asupra Reginei, furia ei se risipi treptat lasand loc calmului si ratiunii. Trebuia sa-si salveze fiul mai intai de toate. Pe urma...
       -Vorbeste, Hadrick...fara teama, ii porunci batranului.
       Sfetnicul se inclina si apoi ii povesti Reginai ceea ce aflase de la spionii lui...cum Gemlick rataci prin lume si cum o cunoscu pe  Sarina, fiica intunecatei vrajitoare si ceea ce a urmat era vizibil azi: Printul, bolnav de moarte, pus la pamant de vrajile mamei Sarinei, tragea sa moara.
      La auzul celor relatate de sfetnic, Regina se ridica de pe tron, cu ochii tulburi. O lucire salbatica ii scanteia in ochi si pumnii i se stransera amenintatori. Clocotea de furie, dar ratiunea si dragostea materna erau mai puternice. Daca voia sa-si salveze fiul, nu era loc de greseli. Maya era o rivala de temut, aproape la fel de puternica ca si ea si numai siretenia si intelepciunea o puteau ajuta, nu furia.
  Intelegand ce se petrecea in mintea stapanei lui,batranul Hadrick se apropie de ea si o privi in ochi. Regina ii sustinu privirea si amandoi purtara un dialog mut, inteles doar de ei. Apoi isi privi fiul ce abia mai respira si decizia ei fu luata:
       -Hadrick!
       -Porunceste, Maiestate!
       -Porunceste sa se  inhame dragonii si alerteaza Garda Regala. Mergem in Tinutul Intunecat.
       - Nu e nevoie, Maiestate...la auzul vocii total straine, Regina si sfetnicul tresarira surprinsi. O fata de o frumusete nemaivazuta statea in fata lor, senina si netematoare, desi nu era vietuitoare pe lume sa nu se teama de atotputernica Regina a Zanelor...
       Hadrick se infiora de un presentiment sumbru la vederea fetei, iar Regina se crispa. Incepea sa aibe o banuiala in privinta identitatii tinerei cutezatoare...
       -Cine esti si cum indraznesti sa apari asa in fata mea? tuna ea.
       -Eu sunt Sarina, Maiestate, raspunse tanara calma, privind-o pe Regina.
      -Fiinta necugetata, urla Regina, cum indraznesti sa mi i te arati, nu stii ce te asteapta?
Dar Sarina n-o mai asculta. Privirea i se lipi staruitoare de chipul Printului muribund si incet,pluti spre patul lui. Regina, ghicindu-i intentiile, dadu sa faca un gest, dar Hadrick o prinse de mana, oprind-o, iar din ochi o implora sa se stapaneasca.
In acest timp, Sarina,netulburata, ajunse langa patul unde zacea Printul. O lumina calda i se aprinse in ochi si o lacrima ii aluneca pe obraji, cazand pe ochii Printului. Imediat, culoarea prevestitoare de moarte disparu. Obrajii i se impurpurara si incet, deschise ochii. Regina tipa si alerga catre fiul ei, uitand de prezenta Sarinei.
Printul deschise ochii. Uimit, isi vazu mama si mai vazu ceva....pe Cineva...chipul minunat din visele lui se infatisa aievea. Intinse mana si mangaie fata scaldata in lacrimi a Sarinei..
     - Esti reala...sopti el, inca uimit...
     -Da, Printe....sunt reala....si a ta...pentru totdeauna, raspunse Sarina.
Incet,buzele lor se unira intr-un sarut si undeva, in departare, un urlet ingrozitor se auzi. Facliile se stinsera, iar Soarele se ascunse, marea se tulbura si intregul pamant se opri pentru o secunda. Clepsidrele se sparsera cu zgomot, nisipul se imprastie, iar norii se rupsera, lasand loc luminii.
Regina isi ridica bagheta si porunci Timpului sa revina pe fagasul firesc,oprind Haosul si restaurand Ordinea.
Viata se reintoarse pe Taramul de Dincolo de Nori si Zanele revenira din surghiunul  autoimpus.
   Undeva, in departare, blestemul vrajitoarei se sparse neputincios in fata Dragostei...iar Timpul i se supuse!
Iar in Regatul Zanelor urma o nunta despre care se va vorbi in vecii vecilor...




Articol scris pentru Clubul Psi.
Au mai scris: 1-Psi
2-Carmen Pricop
3-Cristina
4-Verovers
5-almanahe
6-anacondele
7-scorpio
8-Dictatura Justitiei

Scrisoare de dragoste...

  Ti-am scris aseara pe o stea ca te iubesc si am trimis-o la gemul tau, sa o citesti..
Ti-am scris azi pe un nor ca imi lipsesti si l-am trimis la geamul tau sa il citesti..
Ti-am scris mai tarziu pe un fulg de nea cat te doresc si l-am trimis la geamul tau sa il citesti...
Ti-am scris acum pe suflet ce insemni pentru mine si ti l-am trimis intr-un zambet...sper sa il primesti!
        P.S. Astept raspuns!