Miercurea fara cuvinte- Povestile copilariei si eroii lor

Totul a inceput la Carmen.

Clepsidrama fantasichinezica-Proza S.F

 In Lumea de Dincolo de Nori era tacere...o atmosfera ireala, stranie si apasatoare plutea in Sala Tronului si nicio vietuitoare din Regatul Fea nu indraznea sa-si arate chipul, toti tremurau ascunsi in colturi, rugandu-se zeilor pentru viata Printului Gemlik. Regina Kamdera, mandra conducatoare a Zanelor, privea nepuntincioasa cum fiul sau, unicul sau fiu, mandria si mostenitorul regatului zanelor, se lupta cu moartea. Vraci priceputi din cele patru puncte cardinale, din lumile de pe pamant, de sub pamant, din aer si din cer au venit atrasi de bogatele plati oferite pentru vindecarea printului, dar toti ramasera de rusine...iar Printul se stingea si odata cu el si lumina si speranta Regatului...
     -Maiestate...o voce domoala o facu pe mandra Regina sa-si deslipeasca privirea de pe chipul muribund al fiului sau si il vazu pe Primul Sfetnic, un Gnom  uitat de timp,  intelept si loial, ce servise Regilor si Reginelor Fea timp de mai multe generatii. Ceva anume din vocea lui aprinse o flacara plapanda de speranta in inima ei.
    -Vorbeste, Hadrick...ce vesti imi aduci?...imi poti ajuta fiul?
     -Maiestate, raspunse batranul sfetnic, eu nu am puterea aceasta, stii ca mi-as fi dat viata sa-l pot salva pe Print, la fel si toti supusii, dar e mai presus de noi si magiile noastre. Exista insa cineva care ar putea sti...spunand acestea sfetnicul o privea staruitor pe Regina drept in ochi. Stia ca viata lui va atarna de un fir de par cand Regina va auzi ce avea de spus, dar era hotarat sa-l salveze pe Print cu orice pret.
      Simtind zbuciumul sufletesc al batranului si loialului sfetnic, Regina se infiora fara voie. Presimtea ca ceva neplacut avea sa urmeze, dar isi aduna puterile. Gemlik trebuia sa traiasca, indiferent ce trebuia sa faca pentru asta. Fiul ei era salvarea zanelor si cheia viitorului lor, fara el totul ar fi fost pierdut, iar populatia lor decimata pe vecie. El trebuia sa traiasca chiar de ar fi trebuit sa moara chiar ea. Ii facu semn sfetnicului sa continue.
       -Se pare ca tanarului Print i s-a facut o vraja de dragoste, continua Hadrick, in timp ce fata Reginei se schimonosea de furie, o furie rece, cumplita, prevestitoare de moarte si furtuni.
       -De dragoste, zici, Hadric??...de...dragoste??!!izbucni ca un tunet mania Reginei. Cine a indraznit sa faca asa ceva?? Vorbeste, de tii la viata ta!
       -Maiestate, relua batranul netulburat de furia distrugatoare a stapanei lui, o singura fiinta din Univers ar fi indraznit sa faca asa ceva: Maya, Vrajitoarea din Tinutul Intunecat.
       La auzul numelui celei mai mari dusmance a sa, Regina urla dezlantuita si toata natura se tulbura. Zanele fugira speriate sa se ascunda, animalele  disparura in adancul vizuinelor, iar slujitorii din palat devenira invizibili. Nimeni nu indraznea nici macar sa respire, chiar si Soarele se ascunse speriat, pentru ca puterea Reginei Zanelor era nemarginita si toti se temeau de mania ei...numai Hadrick, nu. Calmul si serenitatea batranului gnom avura efect asupra Reginei, furia ei se risipi treptat lasand loc calmului si ratiunii. Trebuia sa-si salveze fiul mai intai de toate. Pe urma...
       -Vorbeste, Hadrick...fara teama, ii porunci batranului.
       Sfetnicul se inclina si apoi ii povesti Reginai ceea ce aflase de la spionii lui...cum Gemlick rataci prin lume si cum o cunoscu pe  Sarina, fiica intunecatei vrajitoare si ceea ce a urmat era vizibil azi: Printul, bolnav de moarte, pus la pamant de vrajile mamei Sarinei, tragea sa moara.
      La auzul celor relatate de sfetnic, Regina se ridica de pe tron, cu ochii tulburi. O lucire salbatica ii scanteia in ochi si pumnii i se stransera amenintatori. Clocotea de furie, dar ratiunea si dragostea materna erau mai puternice. Daca voia sa-si salveze fiul, nu era loc de greseli. Maya era o rivala de temut, aproape la fel de puternica ca si ea si numai siretenia si intelepciunea o puteau ajuta, nu furia.
  Intelegand ce se petrecea in mintea stapanei lui,batranul Hadrick se apropie de ea si o privi in ochi. Regina ii sustinu privirea si amandoi purtara un dialog mut, inteles doar de ei. Apoi isi privi fiul ce abia mai respira si decizia ei fu luata:
       -Hadrick!
       -Porunceste, Maiestate!
       -Porunceste sa se  inhame dragonii si alerteaza Garda Regala. Mergem in Tinutul Intunecat.
       - Nu e nevoie, Maiestate...la auzul vocii total straine, Regina si sfetnicul tresarira surprinsi. O fata de o frumusete nemaivazuta statea in fata lor, senina si netematoare, desi nu era vietuitoare pe lume sa nu se teama de atotputernica Regina a Zanelor...
       Hadrick se infiora de un presentiment sumbru la vederea fetei, iar Regina se crispa. Incepea sa aibe o banuiala in privinta identitatii tinerei cutezatoare...
       -Cine esti si cum indraznesti sa apari asa in fata mea? tuna ea.
       -Eu sunt Sarina, Maiestate, raspunse tanara calma, privind-o pe Regina.
      -Fiinta necugetata, urla Regina, cum indraznesti sa mi i te arati, nu stii ce te asteapta?
Dar Sarina n-o mai asculta. Privirea i se lipi staruitoare de chipul Printului muribund si incet,pluti spre patul lui. Regina, ghicindu-i intentiile, dadu sa faca un gest, dar Hadrick o prinse de mana, oprind-o, iar din ochi o implora sa se stapaneasca.
In acest timp, Sarina,netulburata, ajunse langa patul unde zacea Printul. O lumina calda i se aprinse in ochi si o lacrima ii aluneca pe obraji, cazand pe ochii Printului. Imediat, culoarea prevestitoare de moarte disparu. Obrajii i se impurpurara si incet, deschise ochii. Regina tipa si alerga catre fiul ei, uitand de prezenta Sarinei.
Printul deschise ochii. Uimit, isi vazu mama si mai vazu ceva....pe Cineva...chipul minunat din visele lui se infatisa aievea. Intinse mana si mangaie fata scaldata in lacrimi a Sarinei..
     - Esti reala...sopti el, inca uimit...
     -Da, Printe....sunt reala....si a ta...pentru totdeauna, raspunse Sarina.
Incet,buzele lor se unira intr-un sarut si undeva, in departare, un urlet ingrozitor se auzi. Facliile se stinsera, iar Soarele se ascunse, marea se tulbura si intregul pamant se opri pentru o secunda. Clepsidrele se sparsera cu zgomot, nisipul se imprastie, iar norii se rupsera, lasand loc luminii.
Regina isi ridica bagheta si porunci Timpului sa revina pe fagasul firesc,oprind Haosul si restaurand Ordinea.
Viata se reintoarse pe Taramul de Dincolo de Nori si Zanele revenira din surghiunul  autoimpus.
   Undeva, in departare, blestemul vrajitoarei se sparse neputincios in fata Dragostei...iar Timpul i se supuse!
Iar in Regatul Zanelor urma o nunta despre care se va vorbi in vecii vecilor...




Articol scris pentru Clubul Psi.
Au mai scris: 1-Psi
2-Carmen Pricop
3-Cristina
4-Verovers
5-almanahe
6-anacondele
7-scorpio
8-Dictatura Justitiei

Edi-preluat de la White Wolf's Eyes

Lupule, lupule…Imi dai voie sa vorbesc cu tine?
Lupule, tu nu ma cunosti pe mine.
Eu sunt un copil.
Si ma cheama Edi.
Si-si-si stiu sa zic mama.
Si -si -si am invatat sa zic bebe.
Adica sa nu intelegi altceva. Am trei ani si stau cu copii intr-o casa cu multe mamici.
Si prietena mea e Ramona cea roz.
Si Veronica cea mare, si Veronica cea mijlocie si Veronica cea mica.
Si Veronicile sunt surori de-a binelea.
Si Veronica cea mare a fost la niste oameni care au batut-o. Si nu i-au dat de mancare. Si ea a fugit inapoi la noi, ca-i era dor de Veronicile mici. Si mamica noastra de aici s-a suparat rau si a tipat la oamenii aia si a luat-o pe Veronica cea mare inapoi de-a binelea.
Si intr-o zi, cand era iarna, au venit niste oameni care le-au luat acasa la ei pe toate Veronicile. Cred ca erau mamica ei de-adevaratelea si taticul ei, si au curte si gaini si multe animalute acolo. Si flori.
Si pentru ca Veronicile sunt impreuna si ca mama si tata lor le iubesc, Veronica cea mare n-a mai fost batuta si n-a mai fugit .
Si ea e acum bucuroasa. Si o data pe saptamana merge cu mama lor si Veronicile mici la un magazin maaare-mare si colorat si cu muzica…Sa cumpere de acolo si napolitane, si mere si portocale si ciorapei si chiar si ciocolata, daca au fost cuminti.
Si in fiecare zi mangaie gainile si cateii si pisicile, ca ne-a zis noua mamica de aici care s-a dus intr-o zi acolo sa vada cum o duc Veronicile. Si cand s-a intors ne-a povestit.
Si, odata, cand eram mic, m-am speriat.
Pentru ca mamica mea de aici mi-a zis hai Edi sa vezi cine a venit la tine.
Si m-a luat usurel-uusuurel in brate. Eu m-am bucurat si radeam, ca nu are nimeni voie sa ma ridice in brate. Si nu pot sa ies din camera mea decat atunci cand ma duc mamicile la casa-mare-alba care se cheama spital. Si nici chiar nimeni nu vine sa ma vada, decat mamicile de aici. Si prietenii mei , copii care stau si ei aici. Si Duoamna Duoctor.
Si m-a dus pe hol unde era o femeie cu fata ca de claun, si cu parul rosu. Si care s-a inrosit la fata si a inceput sa schiaune si sa tipe vai Edisorul meu, cat imi esti de drag cum te simti tu vino la mama sa te pupe baiatul mamei cat de dor mi-a fost de tine sa te faci bine sa te iau acasa multumesc sora l-am vazut gata.
Si, lupule, cat sunt eu de barbat, chiar daca aveam doar doi ani, m-am speriat. Am ridicat sprancenele, am lasat un pic buza, am rotunjit ochii ( ca aveam lacrimi in ei ) si m-am ferit un pic cam brusc, ca mi-au parait oscioarele. Si mi-am intors cu greu spatele spre claun. Dar mi-am lipit obrazul de obrazul mamicii de aici, am luat-o de gat, si i-am spus “MAMA”.
Asa, sa stie, sa ma apere de claun.
Adica cum lupule? Din cati oameni sunt pe pamant, noi, copiii de aici de ce nu avem si noi mamica noastra, dar numai a noastra. Adica a mea. Pe noi, ce barza ne-a adus? Ca mai mergem si noi in parc, cu mamicile de aici. Si vedem si alti copii. Fiecare are mama lui. Mai mica sau mai mare. Dar e mama lui.
Bine,… la mine…, oarecum inteleg. Doamne-Doamne m-a facut altfel. Cu oasele astea care se rup si la un gest…Dar copiii de aici ??? Ca sunt multi, vreo douazeci…. Si Ramona cea roz , care e cea mai buna prietena a mea???
Eu stiu ca nu ma pot juca si merge. Ca mi se mai rup odata picioarele sau mainile, ca celelalte dati cand am stat in casa-mare-alba… Si ma dor rau, atunci…De chiar plang….
Si cred ca as vrea sa alerg cu ceilalti copii, la prinsa… Ca mi-a placut odata.
Cand eram mic, pe la doi ani, si cand nu erau oasele mele asa bolnave, am fost chiar in parc. Asaaa, in carut. Si am vazut si copii, si am vazut si pasarele- porumbei le zice….
Si ei imi plac mult de tot. Mereu zboara si se agita si ciugulesc si gunguresc. Si ma gandeam cum ar fi sa alerg dupa ei, numai sa-i sperii un pic, si sa ma joc cu ei, asa, de la bebe la porumbel…. Si cand am plecat de acolo, nu stiu de ce nu ma mai opream din ras. Nici cand mamica de aici m-a pus in patut, nici atunci nu ma oprisem din ras.
Si nasa mea, numai a mea, adica una din mamicile mele de aici, m-a dus cu vrrummmm-vrrummm. Si n-am vazut eu prea bine pe geam dar am simtit CUM SE MISCA MASINA !
Si nimeni din copii nu a mai fost cu vrrummm-vrrumm ! Doar eu si nasa mea !
Da, lupule.
Si sa stii ca eu sunt cam trist.
Da’ nu, nu ca un bebe. Sunt, asa, trist undeva unde nu pot eu sa-mi dau seama bine.
Nu stiu cum. Si nu stiu de ce. Dar cand nu ma vede nimeni, stau in patut, un pic ghebosat, asa, cat sa nu ma doara….Si ma uit pe peretele alb – departe….
Acolo unde, daca te uiti mai atent, faramiturile de var se fac oameni si copii si catei si pasarele…..Si unde, dupa o vreme, toti se misca si vorbesc si fac o poveste numai pentru mine, ca la televizor. Si-mi place povestea omuletilor de var , pentru ca toti ma iubesc si-mi spun …..Nu ma spui, daaa???
Imi spun ca sunt cel mai bun copil din lume. Si ca toate animalutele si prajiturile si porumbeii si prietenii si mamicile de aici sunt doar pentru mine. Si ca eu trebuie doar sa fiu cuminte. Da’ cuminte nu ca toti copiii… Cuminte ca mine. Adica sa ma bucur. De soare. De luatul in brate. De copiii din jurul meu. De mamicile de aici. De prajiturelele pe care ele le fac acasa la ele si apoi ni le aduc noua. De cuvantul MAMA pe care l-am invatat de la ele. Sa ma bucur ca Ramona e prietena mea cea buna. Si ca Veronicile sunt impreuna, toate trei, la mama si tatal lor. Sa ma bucur ca am fost odata in parc si am vazut porumbeii. Si sa ma bucur ca am radioul meu, numai al meu,  unde ascult MUZICA. Muzica aia frumoasa, care ma face sa inchid ochii si sa ma culcusesc. Asa, ca undeva intr-un cuib de paturici, langa mama….
Si cand ma bucur sa stiu ca Doamne-Doamne are grija de mine, chiar daca sunt mic.
Si Mama lui Doamne-Doamne.
Si ca intr-o zi , o sa faca o minune , si n-o sa ma mai doara. Nimic.
Si odata o sa fiu si eu copil. Cu mama mea, numai a mea. Si tatal meu, numai al meu. Si o sa fie cu noi si mamicile de aici si Ramona cea roz si prietenii mei.
Si atunci, nu mai sunt trist.
Si atunci rad din nou.
Si stiu sa rad. Da’ stii cum rad ??? Galgai de ras.
Si se mai intampla ca mama mea de aici sa ma auda cum rad. Si deschide usa.
Mi-e greu sa ma misc, dar cand intra atunci la mine in camera, zambesc cu toata fetisoara mea si-i dau catifelatul “Mama….”, cum numai eu pot sa-l spun…
DA, lupule…
Da’ dupa aia, ma intreb din nou….
De ce ?
Cateodata, cand privesc peretele de var, ma gandesc ca oasele mele se rup asa usor pentru ca nu stiu sa gasesc pe cineva sa  le sprijine si sa le intareasca….
De asta….
Lupule….. Ce zici….?
Ma iei la tine in padure …? Te rog ….

 

Poveste Parfumata

       Parfumurile....ahhh, suava declaratie  de dragoste si imbatatoarea mireasma pentru simturi. Ce-ar fi femeia fara parfum?...nici nu-mi pot imagina!!
      Pana acum nu mi-a trecut prin minte sa scriu despre ele, dar daca tot mi s-a oferit ocazia (si pentru asta ii multumesc Mirelei ).

Imi plac parfumurile...cele ale florilor, ale hainelor proaspat spalate, al curateniei, parfumul natural al bebelusilor si bineinteles, costisitoarele parfumuri din market, mai exact Mademoiselle Chanel. Ador parfumul asta inca de cand l-am descoperit. Alaturi de faimosul Chanel No 5 (cine poate uita celebra replica a lui Marilyn Monroe care a declarat nonsalant ca in pat poarta doar doua picaturi din celebrul parfum?), cele doua marci ale nu mai putin celebre Case Chanel seduc de cateva decenii barbati si femei deopotriva.
       Oricat de eleganta sau deosebita ar fi o tinuta, fara un parfum discret s-o insoteasca, ar fi total incompleta.

Chanel e parfumul tineretii vesnice, e o poveste de amor in miresme delicate, e un poem nescris, dar mirosit, e declaratia careia nu-i poti rezista....i-am cedat si eu...