La Multi Ani, Maiestate!!!

http://www.familiaregala.ro/ro/ms-regele-mihai-i/biografie/

 Consecventa naturii mele inconsecvente(sic!), astazi m-am decis sa scriu despre un alt subiect ce nu intra in categoria obisnuita pe care o abordez aici. Am reflectat putin inainte de a scrie despre acest subiect, extrem de controversat pentru natiunea romana, sau, mai corect spus, pentru conducatorii nostri:aniversarea Regelui! Ieri, Maiestatea Sa, Regele Mihai I de Romania, a aniversat 90 de ani de viata!! Cu siguranta, e un eveniment greu de ignorat, chiar si de un om obisnuit ca mine, dar preocupat de realitatea socio-politica ce o traim, cu atat mai mult cu cat, fostul suveran al Romaniei e ultimul monarh in viata, ce a trait ororile ultimului razboiului mondial. Desi nu mi-am propus sa fac politica de vreun fel, nu asta este scopul acestui blog, totusi, nu ma pot abtine sa nu nu remarc atitudinea rusinoasa a presedintelui, premierului si guvernantilor de culoare portocalie si lipsa de cultura istorica a dl. Basescu, incompatibila ce functia domniei sale. Rusine, domnilor guvernanti!! Rusine, dle. presedinte!! Rusine pentru atitudinea lasa, incorecta din toate punctele de vedere si total deplasata fata de aniversarea unei figuri istorice marcante, a unui fost sef de stat si ultimul monarh al Romaniei!! RUSINE!!! In contra partida, discursul Regelui in Parlamentul Romaniei, coerent, lipsit de patima si extrem de realist, a atins suflerul fiecarui roman simplu, mintit decenii la rand in privinta propriei istorii nationale si mai ales, in privinta istoriei Casei Regale a Romaniei si a ultimului Rege al acesteia . Realitatea trista e ca, dupa mai mult de 20 de ani de la Revolutia din '89, mai sunt romani ce nu cunosc adevarul despre abdicatarea lui si evenimentele ce i-au precedat, dar asta nu e o scuza pentru conducatorii actuali.Personal, adevaraul despre istoria noastra l-am aflat inca din copilarie, de la tatal meu si mi-am format opiniile in viata bazandu-ma pe acel adevar, nu pe cel masluit de comunisti din cartile de istorie de la cea vreme, lucru ce m-a scutit sa cad in extrema de a-mi permite sa judec fapte despre care nu am habar si mai ales,un Rege! Ma intreb, retoric desigur, cati romani stiu care este titulatura intreaga cu care era prezentat Regele?   Desi nu sunt monarhista, nutresc o profunda simpatie pentru Rege si Casa Regala a Romaniei si un respect firesc pentru marcanta personalitate a acestuia. Sincer, nu imi pot imagina ce inseamna 90 de ani de viata, mai ales o asemenea viata cum a dus Majestatea Sa, dar, prin prisma elementarilor 7 ani de acasa, datorez respect in primul rand venerabilei varste, apoi personalitatii istorice, unui fost sef de stat si unui monarh  inca in viata!! Deci, 4 motive pentru care eu gasesc firesc ca orice roman, cetatean simplu sau politician, datoram un omagiu acestu om cea trait mai mult decat noi ne putem imagina, iar viata sa a fost foaste departe de basmele din copilarie.Dar asta e doar opinia mea, de om de rand si nu vreun politician de vreo culoare anume.Sincer, nu am fost niciodata vreo adepta infocata a vreunui partid, dar acum cativa ani chiar il simpatizam pe dl. Basescu, insa de cand cu nefericita sintagma "amaratul de rege" servita intr-un interviu pe un post de televiziune acum cateva sapatamani, va spun sincer ca mi-am schimat radical opinia fata de domnia sa, pierzand ultima farama de respect de inca i-o mai purtam, in calitattea sa de sef al statului, nu ca om. Ieri, urmarindu-i atitudinea, am fost pur si simplu indignata de ignoranta de neiertat a domniei sale in privinta istoriei nostre, acuzand prosteste regele de...tradare!! Parca il auzeam pe Ceausescu, in celebrele "cuvantari"!...  Nu intentionez sa extrapolez acest subiect (nedemn de altfel de orice atentie), ci sa ma axez pe stralucita, la propriu si figurat, aniversare a fostului monarh si pentru prima data, dupa foarte mult timp, m-am simtit si eu bine in pielea mea de romanca.  Personal, am invidiat pe cei ce au putut fi martori oculari ai acestui eveniment istoric si daca nu am putut sa o fac personal,acest fapt nu ma va impiedica sa nu urez, din fata televizorului si din postura mea de cetatean al acestei tari si urmasa a celor ce candva au servit Regelui, un sincer: LA MULTI ANI, MAIESTATE!!...si Dumnezeu sa va binecuvinteze!!!

Doruri tardive

De cate cuvinte e nevoie sa transpui dorul? De cate gesturi e nevoie sa daruiesti iubirea? De cata rabdare e nevoie sa ramai OM? De cate suferinta e nevoie sa inveti sa pretuiesti ceea ce ai? ...de ce plangi acum si ma cauti in amintiri, daca atunci and am fost langa tine nu m-ai observat? De ce crezi ca ai dreptul sa reinvii trecutul, cand prezentul nu-ti mai apartine? Da si mie imi este dor...dar nu de tine!! Iubesc pe altcineva si de el imi este dor in fiece secunda in care e departe. Pe tine...te-am uitat!

Toamna...

A mai trecut un an...stiu, veti gandi probabil ca am facut o gafa, ca astfel de reflectii se fac la final de an calendaristic, nu in octombrie.Da, aveti dreptate, dar eu imi masor altfel timpul scurs si realizarile sau esecurile personale.De ce octombrie?Simplu....acum un an, in aceasta luna, mai exact spre finalul ei puneam capat unei relatii, unei casnicii, unui vis transformat intr-un cosmar.Mi-am intins aripile si am zburat spre necunoscut, am ales sa infrunt iarasi viata singura, mi-am dorit cu disperare libertatea, linistea si pe mine insami.Si le-am obtinut!...dar am platit un pret mare! A fost un an greu, cu multe caderi, cu deceptii amare, cu lupte surde cu rautatea, prostia si lipsa de caracter a unor "oameni", printre care si cel care, nu cu foarte mult timp in urma imi pusese un inel in deget...dar nu voi vorbi despre asta...nu  merita si nici nu vreau asa-mi amintesc, mi-am promis mie insami ca voi arunca acele amintiri pentru totdeauna, pentru ca despre acel om ce l-am iubit mai mult ca viata, nu am nicio amintire frumoasa....nu mai am, nebunia lui le-a ucis pe toate!!Si uite asa a mai trecut un an...iar acum, privind retrospectiv, imi pot permite sa zambesc, putin amar, dar cu mandrie.Sunt mandra de mine si de ceea ce am reusit sa fac cu viata mea! Am reusit sa-mi infrang demonii, slabiciunile si propriile-mi tendinte spre autodistrugere, sa-mi potolesc setea de razbunare, furia si scarba, sa imi impun autocontrolul si sa lupt cu dependenta nociva de "socializare" pe internet.Si am reusit!!!...e drept, meritul nu-mi apartine in intregime, se datoareaza in  mare parte LUI...celui ce m-a scos din marasmul ce ma ucidea lent, dar sigur, cel ce mi-a readus increderea, iubirea, normalitatea si mi-a redat speranta. N-a fost usor sa am din nou incredere in cineva, sa iubesc fara rezerve, sa lupt cu teama ca povestea s-ar putea repeta, dar....multumesc lui Dumnezeu, dar n-a fost cazul! Mai mult de atat, mi-e alaturi in tot, ma sustine si ma sfatuieste unde e cazul, ma corecteaza si ma indruma unde e nevoie, dar intotdeauna o face cu dragoste si rabdare, iar toate astea au infrant rezervele din sufletul meu....si acum mi-a bine! Ceea ce am constatat mai nou, e ca, atunci cand nu-ti merge bine intr-o directie, nu-ti merge in toate, iar cand iti merge bine, toate merg ca unse! Nu voi vorbi despre realizarile materiale, desi sunt semnificative, mai toate visele si ambitiile mele devenind realitate de la o zi la alta efectiv, nu figurativ.Prietenii, selectati prin filtrul ratiunii si al bunului simt, mi-au ramas aproape indiferent de distanta unde se afla, prieteni reali si sinceri, constanti in actiunile si prietenia lor, indiferent de amploarea si intensitatea sau varietatea atacurilor la care am fost supusa, lucru ce i-a determinat doar sa se apropie si mai mult de mine, iar asta a fost un alt motiv important ce m-a ajutat sa merg mai departe. Exista o zicala batraneasca care spune ca "ceea ce nu te ucide, te face mai puternic!", zicala care in cazul meu se aplica perfect! Imi asum realitatea, trecutul si prezentul fara rezerve si fara ranchiuna, am reusit sa iert impardonabilul si sa uit indimenticabilul, am reusit sa ma ridic si sa merg fara sprijin, fara sovaire si fara sa ma uit in urma...iar acum, cu satisfactie, ba chiar si cu o urma de vanitate imi numar realizarile,,,si nu sunt putine! In definitiv, toamna se numara bobocii, nu-i asa?...si pentru ai mei va trebui sa maresc tarcul!....
Multumiri speciale celei ce m-a invatat sa zbor, sa nu ma tem de inaltimi si sa nu privesc in jos!...multumesc, Dana!!