sâmbătă, 31 martie 2012

Ajutati-o pe Gabriela sa vada!!

   
 Acum cateva zile, am gasit in comentariile unei postari recente, un mesaj de suflet, caruia nu i-am putut spune nu si ii raspund azi, cu scuzele de rigoare pentru intarziere, dar ma confrunt cu o criza acuta de timp liber,insa azi am strecurat in program si acest articol.
E povestea Gabrielei Tudorache,o  mama ce se lupta de ceva timp cu o boala groaznica: meningiom, in urma careia si-a pierdut vederea. Detaliile ca si modurile in care o puteti ajuta, de la suflet la suflet, le gasiti aici.
Familia are nevoie de 35.000 de euro pentru operatie, fara a include transportul si cazarea, deci, orice ajutor, cat de mic, e binevenit.
  Sa nu uitam ca suntem oameni si ca niciodata nu stim ce ne aduce ziua de maine, am putea fi noi sau cei dragi in aceesi situatie ca acesti semeni ai nostri. Sa nu ne impietrim inimile si sa raspundem strigatului de ajutor al acestei mame.
Va multumesc!!

Cei ce vor dori sa doneze o pot face aici:

BCR - Ploiesti , Str. Marasesti , nr. 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU 

Duzina de cuvinte-Memories

              Taceri inganate in franturi in de ganduri si iubiri rasfirate in pulberi de stele...amintiri...dureri de mult apuse, acum devenite motive de zambit .
Sentimente, mereu aceleasi, reeditate cu o repetitie obsedanta, in aceleasi tipare sterile,lipsite de cromatica sentimentului pur, dar oferindu-ti in schimb sclavia inimii tintuite in lanturi din minciuni poleite cu adevaruri superficiale.Reprosuri mute, sau strigate salbatic, agonie si extaz, tradari si impacari...lantul slabiciunilor, varianta proprie, rescris la nesfarsit. Fara pauza, fara logica, fara final...
               Dar Iubirea e cu totul altceva...e libertate si pace, zambet si culoare, sarutul catifelat de ramas bun si cel pasionat de revedere, e patima reverberata adanc in oceanul incolor al trairii ...un fluture vesperal, ratacit in lumina, cautand drumul de intoarcere in lumea lui calduta.
Amintiri...in final iubirea ramane o amintire, dispersie predictibila si imposibil de stavilit.
       Amintiri dureroase sau placute, intense sau palide, dar toate avand in comun acelasi numitor...eternul poem al trubadurilor zdrentarosi,IUBIREA....un sentiment exacerbat, concentrat in doze letale sufletelor fragile, sau in poezii nemuritoare, mult prea ireale pentru o lume mercantila si cruda in lipsa ei de realism.
Taceri si amintiri....

Duzina de cuvinte o gasesti la Psi

miercuri, 28 martie 2012

marți, 27 martie 2012

Edi-preluat de la White Wolf's Eyes

Lupule, lupule…Imi dai voie sa vorbesc cu tine?
Lupule, tu nu ma cunosti pe mine.
Eu sunt un copil.
Si ma cheama Edi.
Si-si-si stiu sa zic mama.
Si -si -si am invatat sa zic bebe.
Adica sa nu intelegi altceva. Am trei ani si stau cu copii intr-o casa cu multe mamici.
Si prietena mea e Ramona cea roz.
Si Veronica cea mare, si Veronica cea mijlocie si Veronica cea mica.
Si Veronicile sunt surori de-a binelea.
Si Veronica cea mare a fost la niste oameni care au batut-o. Si nu i-au dat de mancare. Si ea a fugit inapoi la noi, ca-i era dor de Veronicile mici. Si mamica noastra de aici s-a suparat rau si a tipat la oamenii aia si a luat-o pe Veronica cea mare inapoi de-a binelea.
Si intr-o zi, cand era iarna, au venit niste oameni care le-au luat acasa la ei pe toate Veronicile. Cred ca erau mamica ei de-adevaratelea si taticul ei, si au curte si gaini si multe animalute acolo. Si flori.
Si pentru ca Veronicile sunt impreuna si ca mama si tata lor le iubesc, Veronica cea mare n-a mai fost batuta si n-a mai fugit .
Si ea e acum bucuroasa. Si o data pe saptamana merge cu mama lor si Veronicile mici la un magazin maaare-mare si colorat si cu muzica…Sa cumpere de acolo si napolitane, si mere si portocale si ciorapei si chiar si ciocolata, daca au fost cuminti.
Si in fiecare zi mangaie gainile si cateii si pisicile, ca ne-a zis noua mamica de aici care s-a dus intr-o zi acolo sa vada cum o duc Veronicile. Si cand s-a intors ne-a povestit.
Si, odata, cand eram mic, m-am speriat.
Pentru ca mamica mea de aici mi-a zis hai Edi sa vezi cine a venit la tine.
Si m-a luat usurel-uusuurel in brate. Eu m-am bucurat si radeam, ca nu are nimeni voie sa ma ridice in brate. Si nu pot sa ies din camera mea decat atunci cand ma duc mamicile la casa-mare-alba care se cheama spital. Si nici chiar nimeni nu vine sa ma vada, decat mamicile de aici. Si prietenii mei , copii care stau si ei aici. Si Duoamna Duoctor.
Si m-a dus pe hol unde era o femeie cu fata ca de claun, si cu parul rosu. Si care s-a inrosit la fata si a inceput sa schiaune si sa tipe vai Edisorul meu, cat imi esti de drag cum te simti tu vino la mama sa te pupe baiatul mamei cat de dor mi-a fost de tine sa te faci bine sa te iau acasa multumesc sora l-am vazut gata.
Si, lupule, cat sunt eu de barbat, chiar daca aveam doar doi ani, m-am speriat. Am ridicat sprancenele, am lasat un pic buza, am rotunjit ochii ( ca aveam lacrimi in ei ) si m-am ferit un pic cam brusc, ca mi-au parait oscioarele. Si mi-am intors cu greu spatele spre claun. Dar mi-am lipit obrazul de obrazul mamicii de aici, am luat-o de gat, si i-am spus “MAMA”.
Asa, sa stie, sa ma apere de claun.
Adica cum lupule? Din cati oameni sunt pe pamant, noi, copiii de aici de ce nu avem si noi mamica noastra, dar numai a noastra. Adica a mea. Pe noi, ce barza ne-a adus? Ca mai mergem si noi in parc, cu mamicile de aici. Si vedem si alti copii. Fiecare are mama lui. Mai mica sau mai mare. Dar e mama lui.
Bine,… la mine…, oarecum inteleg. Doamne-Doamne m-a facut altfel. Cu oasele astea care se rup si la un gest…Dar copiii de aici ??? Ca sunt multi, vreo douazeci…. Si Ramona cea roz , care e cea mai buna prietena a mea???
Eu stiu ca nu ma pot juca si merge. Ca mi se mai rup odata picioarele sau mainile, ca celelalte dati cand am stat in casa-mare-alba… Si ma dor rau, atunci…De chiar plang….
Si cred ca as vrea sa alerg cu ceilalti copii, la prinsa… Ca mi-a placut odata.
Cand eram mic, pe la doi ani, si cand nu erau oasele mele asa bolnave, am fost chiar in parc. Asaaa, in carut. Si am vazut si copii, si am vazut si pasarele- porumbei le zice….
Si ei imi plac mult de tot. Mereu zboara si se agita si ciugulesc si gunguresc. Si ma gandeam cum ar fi sa alerg dupa ei, numai sa-i sperii un pic, si sa ma joc cu ei, asa, de la bebe la porumbel…. Si cand am plecat de acolo, nu stiu de ce nu ma mai opream din ras. Nici cand mamica de aici m-a pus in patut, nici atunci nu ma oprisem din ras.
Si nasa mea, numai a mea, adica una din mamicile mele de aici, m-a dus cu vrrummmm-vrrummm. Si n-am vazut eu prea bine pe geam dar am simtit CUM SE MISCA MASINA !
Si nimeni din copii nu a mai fost cu vrrummm-vrrumm ! Doar eu si nasa mea !
Da, lupule.
Si sa stii ca eu sunt cam trist.
Da’ nu, nu ca un bebe. Sunt, asa, trist undeva unde nu pot eu sa-mi dau seama bine.
Nu stiu cum. Si nu stiu de ce. Dar cand nu ma vede nimeni, stau in patut, un pic ghebosat, asa, cat sa nu ma doara….Si ma uit pe peretele alb – departe….
Acolo unde, daca te uiti mai atent, faramiturile de var se fac oameni si copii si catei si pasarele…..Si unde, dupa o vreme, toti se misca si vorbesc si fac o poveste numai pentru mine, ca la televizor. Si-mi place povestea omuletilor de var , pentru ca toti ma iubesc si-mi spun …..Nu ma spui, daaa???
Imi spun ca sunt cel mai bun copil din lume. Si ca toate animalutele si prajiturile si porumbeii si prietenii si mamicile de aici sunt doar pentru mine. Si ca eu trebuie doar sa fiu cuminte. Da’ cuminte nu ca toti copiii… Cuminte ca mine. Adica sa ma bucur. De soare. De luatul in brate. De copiii din jurul meu. De mamicile de aici. De prajiturelele pe care ele le fac acasa la ele si apoi ni le aduc noua. De cuvantul MAMA pe care l-am invatat de la ele. Sa ma bucur ca Ramona e prietena mea cea buna. Si ca Veronicile sunt impreuna, toate trei, la mama si tatal lor. Sa ma bucur ca am fost odata in parc si am vazut porumbeii. Si sa ma bucur ca am radioul meu, numai al meu,  unde ascult MUZICA. Muzica aia frumoasa, care ma face sa inchid ochii si sa ma culcusesc. Asa, ca undeva intr-un cuib de paturici, langa mama….
Si cand ma bucur sa stiu ca Doamne-Doamne are grija de mine, chiar daca sunt mic.
Si Mama lui Doamne-Doamne.
Si ca intr-o zi , o sa faca o minune , si n-o sa ma mai doara. Nimic.
Si odata o sa fiu si eu copil. Cu mama mea, numai a mea. Si tatal meu, numai al meu. Si o sa fie cu noi si mamicile de aici si Ramona cea roz si prietenii mei.
Si atunci, nu mai sunt trist.
Si atunci rad din nou.
Si stiu sa rad. Da’ stii cum rad ??? Galgai de ras.
Si se mai intampla ca mama mea de aici sa ma auda cum rad. Si deschide usa.
Mi-e greu sa ma misc, dar cand intra atunci la mine in camera, zambesc cu toata fetisoara mea si-i dau catifelatul “Mama….”, cum numai eu pot sa-l spun…
DA, lupule…
Da’ dupa aia, ma intreb din nou….
De ce ?
Cateodata, cand privesc peretele de var, ma gandesc ca oasele mele se rup asa usor pentru ca nu stiu sa gasesc pe cineva sa  le sprijine si sa le intareasca….
De asta….
Lupule….. Ce zici….?
Ma iei la tine in padure …? Te rog ….
Acest articol il gasiti aici!!
 

sâmbătă, 24 martie 2012

Duzina de cuvinte-A doua sansa

   


       De curand, Viata m-a provocat la un joc de sah. M-a asezat la masa si mi-a pus in fata realizarile si esecurile, bunele si relele. Am inghitit in sec, tematoare, stiind ca nu totul era imaculat in arhiva, un gand murdar, sau chiar doua se ratacisera pe acolo si ma temeam de consecinte...dar ea a zambit binevoitoare si pentru o clipa, mi-a dat impresia ca nisipul din clepsidre s-a oprit, doar pentru mine, oferindu-mi acel dar nepretuit, ireal si de neinchipuit, al celei de a doua sanse:de a-ntoarce timpul din neobositele-i rostogoliri catre vesnicii, pentru a putea indrepta eroarea unei clipe. Am pus in paranteze toate ezitarile, am suprimat greselile, am redus framantarile si am dat raspuns retoricelor. Totul, ordonat, sortat alfabetic dupa continut si subtanta, dovezi vii ale timpului petrecut in alte sfere, acolo unde clipele se aduna in galeti ce se golesc ulterior in neguri de nepatruns, clipe ce nu mai pot fi recuperate nici macar din amintiri. M-am infiorat, ingrozita, de tacerea si raceala din jurul meu, dominata de strania senzatie ca sunt invizibila, o fantoma vie intr-o lume moarta, iar frica ma impresura perfida, hohotind salbatic. Dar acel ras nebun m-a provocat si sfidatoare, m-am opus negurii si fricii, m-am smuls din imbratisarea lor si...m-am trezit.
Langa mine statea zambitoare o femeie frumoasa, imbracata in alb si a durat cateva clipe sa realizez ca nu era un inger, ci medicul ce ma trata. Zambea linistitor: "Bine-a-ti revenit printre noi, doamna. Operatia a decurs cu succes, tumora a fost rezectata in totalitate, iar sansele de recuperare totala sunt foarte mari, imi spuse ea, increzatoare." Am zambit chipului angelic in timp ce amintirile dadeau navala din ungherele unde se ascunsesera de teama mortii iar realitatea se reaseza ca un joc de puzzle in mintea mea. Acum imi aminteam totul...diagnosticul, boala, frica,operatia... Am rasuflat usurata, ticaitul monoton al monitorului ce-mi masura pulsul si activitatea cerebrala, suna linistitor si viu in urechile mele. Mi-era somn...doctorita zambitoare isi lua ramas bun,insa eu am apucat-o de mana: Doamna doctor, va rog frumos, puteti face ceva pentru mine?
-Daca pot, sigur ca da, raspunse ea amabila...
-As dori un autograf, va rog...
- Un autograf?...uimirea ii rotunji ochii, la neobisnuita intrebare... de ce??!
-Pentru ca astazi mi s-a dat o a doua sansa, iar acest autograf imi va aminti mereu ca timpul e ireversibil, iar faptele de azi sunt consecintele de maine.
Din nou, acel zambet uluitor aparu pe fata ei,  imi semna autograful dorit, apoi pleca, iar eu ma afundam linistita in bratele unui Morfeu prietenos, in timp ce, alaturi, in perfuzii, Viata picura lin promisiuni ale zilei de maine...nu inainte insa de a da un triumfator sah-mat mortii...deocamdata...

Duzina de cuvinte o gasiti la Psi

joi, 22 martie 2012

Nu vreau si nu pot

            Traiesc vibrand in lumea sunetelor, iar linistea ce.o transmit atinge profunzimea sufletului meu!! Nu vreau si categoric nu pot trai intr.o lume terna, lipsita de fenomenul muzicii.
Desenez curcubee din sunete line si las gandurile sa alerge pe portative imaginare, adun zambete din nori si le transform in ploi de vara. E.atata sublim in mesaj si.atata pace in sunetul lor....traiesc si vibrez cu ele laolalta.
Fara muzica...nu vreau si nu pot trai....





Enjoy this music with Vanessa and DJ Sava!

duminică, 18 martie 2012

Life in pictures-1

 "Plimbandu.ma" azi prin blogosfera, am descoperit un blog minunat si o provocare deschisa tuturor...mi.a placut si....iata.ma!! Sper doar sa fi prins bine ideea temei!





 Nu voi comenta imaginile, cred ca vorbesc de la sine...
Initiativa acestui blogging interactiv apartine lui Costin Comba.
Celor ce va place, va invit sa va alaturati! Enjoy!

sâmbătă, 17 martie 2012

La Multi Ani, dragostea mea!!!


  Ce cuvinte pot inventa sa poata cuprinde in ele tot ceea ce simt pentru tine? In care limbi sa pot exprima cat mai explicit toate urarile de bine si tot ceea ce iti doresc? Ce cadou deosebit sa pot inventa, sa poata fi pe masura dragostei ce.ti port?
        ....nu cred ca as putea gasi, in schimb, iti urez simplu si din suflet La Multi Ani, dragostea mea!!
Sa.ti fie viata lunga si linistita, sa ai zilnic parte numai de impliniri, bucuria sa te insoteasca, fericirea sa nu.ti lipseasca, norocul sa.ti fie tovaras si iubirea mea destin...
   Te iubesc dincolo de imaginatie!!