Toamna...

A mai trecut un an...stiu, veti gandi probabil ca am facut o gafa, ca astfel de reflectii se fac la final de an calendaristic, nu in octombrie.Da, aveti dreptate, dar eu imi masor altfel timpul scurs si realizarile sau esecurile personale.De ce octombrie?Simplu....acum un an, in aceasta luna, mai exact spre finalul ei puneam capat unei relatii, unei casnicii, unui vis transformat intr-un cosmar.Mi-am intins aripile si am zburat spre necunoscut, am ales sa infrunt iarasi viata singura, mi-am dorit cu disperare libertatea, linistea si pe mine insami.Si le-am obtinut!...dar am platit un pret mare! A fost un an greu, cu multe caderi, cu deceptii amare, cu lupte surde cu rautatea, prostia si lipsa de caracter a unor "oameni", printre care si cel care, nu cu foarte mult timp in urma imi pusese un inel in deget...dar nu voi vorbi despre asta...nu  merita si nici nu vreau asa-mi amintesc, mi-am promis mie insami ca voi arunca acele amintiri pentru totdeauna, pentru ca despre acel om ce l-am iubit mai mult ca viata, nu am nicio amintire frumoasa....nu mai am, nebunia lui le-a ucis pe toate!!Si uite asa a mai trecut un an...iar acum, privind retrospectiv, imi pot permite sa zambesc, putin amar, dar cu mandrie.Sunt mandra de mine si de ceea ce am reusit sa fac cu viata mea! Am reusit sa-mi infrang demonii, slabiciunile si propriile-mi tendinte spre autodistrugere, sa-mi potolesc setea de razbunare, furia si scarba, sa imi impun autocontrolul si sa lupt cu dependenta nociva de "socializare" pe internet.Si am reusit!!!...e drept, meritul nu-mi apartine in intregime, se datoareaza in  mare parte LUI...celui ce m-a scos din marasmul ce ma ucidea lent, dar sigur, cel ce mi-a readus increderea, iubirea, normalitatea si mi-a redat speranta. N-a fost usor sa am din nou incredere in cineva, sa iubesc fara rezerve, sa lupt cu teama ca povestea s-ar putea repeta, dar....multumesc lui Dumnezeu, dar n-a fost cazul! Mai mult de atat, mi-e alaturi in tot, ma sustine si ma sfatuieste unde e cazul, ma corecteaza si ma indruma unde e nevoie, dar intotdeauna o face cu dragoste si rabdare, iar toate astea au infrant rezervele din sufletul meu....si acum mi-a bine! Ceea ce am constatat mai nou, e ca, atunci cand nu-ti merge bine intr-o directie, nu-ti merge in toate, iar cand iti merge bine, toate merg ca unse! Nu voi vorbi despre realizarile materiale, desi sunt semnificative, mai toate visele si ambitiile mele devenind realitate de la o zi la alta efectiv, nu figurativ.Prietenii, selectati prin filtrul ratiunii si al bunului simt, mi-au ramas aproape indiferent de distanta unde se afla, prieteni reali si sinceri, constanti in actiunile si prietenia lor, indiferent de amploarea si intensitatea sau varietatea atacurilor la care am fost supusa, lucru ce i-a determinat doar sa se apropie si mai mult de mine, iar asta a fost un alt motiv important ce m-a ajutat sa merg mai departe. Exista o zicala batraneasca care spune ca "ceea ce nu te ucide, te face mai puternic!", zicala care in cazul meu se aplica perfect! Imi asum realitatea, trecutul si prezentul fara rezerve si fara ranchiuna, am reusit sa iert impardonabilul si sa uit indimenticabilul, am reusit sa ma ridic si sa merg fara sprijin, fara sovaire si fara sa ma uit in urma...iar acum, cu satisfactie, ba chiar si cu o urma de vanitate imi numar realizarile,,,si nu sunt putine! In definitiv, toamna se numara bobocii, nu-i asa?...si pentru ai mei va trebui sa maresc tarcul!....
Multumiri speciale celei ce m-a invatat sa zbor, sa nu ma tem de inaltimi si sa nu privesc in jos!...multumesc, Dana!!