Miracolul de Craciun

    Doi ochisori umezi priveau pe geamul inghetat, pandind sosirea Mosului magic. Se incapatana sa lupte cu somnul ce statea sa-i biruie genele grele si cu lacrimile ce amenintau sa-i inunde obrajii. De data asta trebuia sa stea treaza...trebuia sa vorbeasca cu Mosul personal, era unica ei speranta si pentru asta se pregatise un an intreg...si-i era atat de frig.Isi freca manutele inghetate, isi stranse picioarele sub ea si continua stoica sa priveasca pe fereastra, pandind sosirea saniei cu reni. De data asta avea sa reuseasca...de data asta, cu siguranta! Avea numai 7 anisori si purta pe umeri povara unei lumi intregi...o lume unde saracia si neajunsurile invadasera universul ei de copil, smulgandu-l din lumea povestilor si condamnandu-l in mod crud la o realitate cumplita. Dar ea inca mai visa...inca mai spera...Inchizand ochii se refugia in lumea ei, acolo unde tatal nu venea niciodata baut, unde mama zambea tot timpul, in casa era cald, iar pe masa erau bucate...acolo unde toti ii vorbeau frumos, avea hainute curate si jucarii....multe jucarii...Zambi trist. I-a scris Mosului inca de acum un an, promitandu-i ca fi cea mai cuminte, renuntand chiar si la jucarii in favoarea unui ghiozdan cu carti frumos colorate, a unei case incalzite si a unui tata ce nu ar mai tipa tot timpul si nu i-ar mai lovi mama si uneori si pe ea. Dar in noapte asta toate astea vor lua sfarsit, pentru ca acesta era Noaptea Magica a Craciunului, cand dorintele copiilor cuminti se indeplineau miraculos. Iar ea fusese cea mai cuminte. Nici cand i s-a spus ca nu va merge anul acela la scoala, pentru ca nu existau bani, nu a plans. S-a imbarbatat si si-a promis siesi ca la anul va fi altfel. Toropita de somn, zambea la promisiunile viitorului din imaginatia ei, cand un zgomot cumplit, de sticla sparta o trezi pe deplin. Tipa infricosata, un tipat prelung, neomenesc...tatal....mama....sange...tipete....ambulanta...si lumea se prabusi in neant!

       Oh, dar ce erau toate astea?...era in rai?...murise?....da, cu siguranta a murit si a ajund in rai. Dadu sa se ridice si imediat, un inger imbracat in alb cu un zambet luminos pe fata se apleca asupra ei. "Cine esti?" intreba fetita frumoasa aratare, apoi isi aminti totul....si spaima reaparu in ochii ei, dar ingerul ii zambi si ii vorbi pentru prima data, linistind-o. In casa ei se intamplase o tragedie, tatal ei, baut fiind, nu a mai nimerit usa la sosirea acasa, a alunecat pe tinda inghetata si s-a prabusit in casa prin fereastra prin care ea il pandea pe Mos Craciun. A urmat apoi o cursa contra cronometru din partea medicilor pentru a-i salva viata, luptand din greu sa opreasca hemoragia rezultata in urma plagilor facute de cioburile ferestrei sparte...si au reusit. Dar Craciunul trecuse, iar ea ratase venirea Mosului....si lacrimi grele inundara ochii copilului mult prea incercat de viata. Adormi din nou, iar cand se trezi, alaturi nu mai era ingerul blond, ci mama ei, zambind cu ochii umezi, multumind Cerului pentru minunea facuta. Sufletul fetitei tresalta de speranta, vazandu-si mama zambindu-i pentru prima oara dupa mult timp si ignorand sagetile de durere din piept, se arunca in bratele ei plangand, cerandu-i iertare ca nu se afla in patul ai in acea noapte, dar mama ii opri cuvintele cu sarutari fierbinti, strangand-o la piept....ceea ce a urmat a fost desprins din ireal. Era acasa, dar ceva era schimbat. Era cald, iar in mijlocul sufrageriei se afla un brad urias, superb impodobit, iar sub el o multime de cadouri...isi privi intrebatoare mama, iar acesta, fara o vorba, o lua in brate si o duse langa brad. Incet, cu sfiala, inca nevenindu-i sa creada ca era real, desfacu pe rand cadourile frumos ambalate si isi tinu respiratia; Mosul venise. In absenta ei, toate dorintele ii fusesera indeplinite...ghiozdan, carti, jucarii, hainute, toate se aflau sub ochii ei, iar alaturi, mama o mangaia neincetat plangand incetisor, iar undeva, in Ceruri, ingerii cantau osanale unui Dumnezeu ce, intr-o noapte de Craciun salvase viata unui copil si i-o preschimbase...iar in tinda casei, un barbat inalt cu parul alb, privea tacut prin fereastra bucuria copilului cazut in genunchi alaturi de bradul fermecat, strangand la piept un ghiozdanel roz.. Isi sterse discret lacrimile, apoi se intoarse si pleca la fel de tacut cum venise... "Incotro mergem, domnule?" intrebarea soferului sparse tacerea din limuzina impozanta. "Mergem la spital, David. Mai sunt si alti copii ce inca isi mai asteapta miracolele si la ce sunt buni banii, daca nu sa daruiesti zambete cu ajutorul lor?" raspunse importantul domn, aprinzandu-si pipa in timp ce masina lua viteza catre locul unde un alt copil avea sa primeasca vizita neasteptata a unui Mos intarziat....iar el zambi fericirii ce o simtea impartind, anonim, sperante si bucurii...el era Mos Craciun!

     
Acest articol participa la concursul Nopri Magice in Miez de Iarna