Efemer si vesnicie

       Urme de pasi in cenusa amintirilor, urme de iubire in suflete moarte, urme de lacrimi pe obrajii plansi si-un mare semn de intrebare: unde a disparut iubirea? Toamne ruginii ameninta sufletul primavaratec, alungand cucubeele cu furtuni in ganduri si incertitudini.
Prin ganduri invalmasite, amintiri dau navala reinviind trecutul pentru o clipa, dar apoi realitatea revine cruda si sfasietoare, in lipsa ta. De ce???...ratacesc, fantoma vie in lumea cu iubiri moarte cautand raspunsuri la intrebari nicicand rostite, dar iubirea ce ma mistuie e mai puternica decat orgoliul ce te stapaneste. Cum pot aduce curcubee intr-o existenta terna, cum pot sadi trandafiri in gradina unei inimi napadite de spini? Ti-am desenat chipul in culori calde si ti-am resuscitat zambetul cu sarutari fierbinti, iar tu ai adus in sufletul meu o primavara cu parfum de eucalipt si somn lin de copil cuibarit intre perne de puf. Te priveam nopti in sir, ascultandu-ti respiratia lina si imploram zeii sa opreasca timpul in loc, sa ramai al meu pentru totdeauna!
         Iubeam, credeam si speram, luptand cu timpul si tesand sperante, desenam viitorul in culori roz si luminoase, iar in suflet te purtam numai pe tine. Ma  hraneam cu amagiri, mintindu-ma ca intr-o zi, iubirea mea va topi gheata din sufletul tau, iti va birui reticentele si vei recunoaste ca ma iubesti si tu. Am crezut in tine, te-am iubit, si-am asteptat...si-am asteptat...si-am asteptat...zadarnic!
        Am crezut in tine...dar azi nu mai stiu cine esti si ce cauti tu in viata mea. De ce-ti sunt ochii atat de sinceri si gura atat de mincinoasa? Si eu de ce-s asa de slaba?... si totusi...Ce cauti tu in viata mea?

De ce ma tii prizoniera ta?  Eu iubesc pe ritmuri romantice si trec prin viata pe tocuri cui, adunand din ea  ce-i mai bun si frumos, dar nu cladesc castele din nisip uscat pe plaje pustii. Platesc zilei tributul ei si dau iubirii obolul, jertfit in temple pagane, dar nu cred in ziua de ieri, cum nu cred in predestinare.
     Ma doare iubirea ta, ca o pedeapsa nemeritata, dar am nevoie de ea...iar timpul se scurge lin clepsidre, faurind destine in goana lui, neimpresionabil si imposibil de oprit, ucigand clipe si naruind vise.
      De nu traiesti azi, ce rost mai are sa-l astepti pe maine?
          Nu stii ca timpul pretinde totul si nu da niciodata rest? Eu am renuntat de mult sa mai numar clipele...