Mi-e dor...

Degeaba curg lacrimi pe-obrajii arsi de dor si degeaba plang trubadurii in versuri tanguitore...degeaba cladim castele pe nisip uscat si daruim sentimente unor chipuri de lut...degeaba iubim suflete seci si sarutam buze moarte de mult....degeaba cladim lumi in regatul de dincolo de nori, cand le inchinam aceluias idol fals si gol...degeaba vedeam soare acolo unde sunt nori si cautam curcubee dincolo de ei, degeaba visam ca suntem doi, acolo unde totul se conjuga doar la singular ...degeaba cauti caldura la pieptul in care inima a incetat de mult sa mai bata...iubirea ta nu e de-ajuns sa alunge negura din sufletul lui, sa-i curete ochii si sa le redea limpezimea, sa alunge rautatea si egoismul, sa puna in loc o frantura din ceea ce inseamna recunostinta...degeaba...degeaba mi-e dor sa visez in doi, cand in lumea mea, de fapt, n-am existat niciodata "noi"...

Cateodata, o melodie e suficienta sa redea zbuciumul sufletului, iar dureri ingropate adanc reinviu sentimente transformate candva in cenusa...din pacate, o data cu varsta nu invatam si ce e iubirea, inca mai facem alegeri gresite si ne inchinam inima unor zei falsi, ne amagim singuri masluind realitatea si cautam ceva acolo unde nu exista nimic...iar lacrimile vin ca o usurare, spaland sufletul si fata de dureri ce nu au leac nici macar in negura timpului...cine iti poate reintregi sufletul mutilat tocmai de cel caruia ii ridicai altare in el?...cine poate reda zambetul ochilor arsi de lacrimile dezamagirii?...cine va aduna cioburile inimii sparte, va reinvia iubirea ucisa de inchipuiri nebunesti si restaura adevarul acolo unde falsul e la el acasa?....cine?.....