Gustul amar al realitatii

Deseori ne plangem de neputinta, dar nici macar nu visam ce puternici suntem. Avem puterea sa distrugem cu un cuvant si sa ridicam cu un zambet doar. Avem puterea sa dam viata si sa ucidem. Avem puterea sa ruinam sau sa cladim. Subestimam puterea cuvintelor, a banalului "multumesc" sau a elementarului "te rog"...sau a unui zambet ce inlocuieste zeci de cuvinte. Gesturile marunte au

puteri mari, pe care noi nici nu le constientizam.
Alteori, in mod inconstient, ne cladim turnuri de sticla intr-o lume imaginara si tramsformam banalul in ceva glamorous, dar viu doar in imaginatia noastra. Alegem sa ne mintim, prizonieri ai propriei obisnuinte, neputinciosi in a lua decizii radicale si a ne schimba viata, redand-o realului si firescului, in schimb ne amagim zi de zi ca maine va fi mai bine, ca toate calitatile cu care imaginatia noastra il imbraca pe cel ce ni-l dorim aproape, chiar sunt reale, dar adanc ascunse acolo undeva si tot asteptam ziua in care ele vor iesi la iveala, dar asta nu se va intampla niciodata...iar dezamagirea roade dureros temelia sentimentelor si ruineaza visele cladite pe o baza imaginara, aceea a iubirii si respectului reciproc. Nu exista dragoste ce poate trai ascunsa, neexprimata in vorbe sau gesturi, nu exista respect acolo unde e minciuna si trivialitate, iar simplul fapt ca iubesti pe cineva, nu il transforma prin miracol intr-un ideal, caci totul e doar in mintea ta, nu si in caracterul lui. Niciodata iubirea nu va face pereche cu gelozia, respectul cu minciuna, dragostea cu lipsa increderii si armonia cu indolenta, niciodata imaginatia nu converteste realitatea...iar crunta dezamagire umple ochii de lacrimi si sufletul de durere cand incepi sa intelegi ca frumoasa ta lume nu exista de fapt, iar povestea de dragoste nu e nici pe departe ce ai crezut, ca printul din povesti la primul sarut se va transforma in broscoiul care este de fapt ...cata tristete in realitate si ce gust amar are...