Zilele se scurg incet in clepsidre absurde incremenite in uitare, clipele alearga nebuneste in goana spre neant, impiedicandu-se in ireale reverberatii ale timpului decimat de puterea unei singure clipe...atat de ireale, incat nici macar acum nu sunt sigura ca a existat, sau doar am visat...am visat ca am cules praf de stele in palme si ti-am uns cu el ochii inchisi, ca am cules din soare raze aurite si am desenat cu ele zambetul pe chipu-ti drag...si iar am pornit, peregrin solitar prin ganduri hoinare, neobosita in lunga-mi cautare...oare unde se va sfarsi?Unde se termina visul si incepe realitatea?In care ganduri sa te mai ascund, in care vise sa te mai caut si-n care amintiri sa te pastrez?...ar trebui sa inventez un alt concept pentru a te putea cuprinde si ar trebui sa ma nasc din nou pentru a mitui ursitoarele sa-mi schimbe soarta...e posibil?...ma-ntreb uneori...oare cat de mult inseamna prea mult?...in ce se masoara dorul si se cantareste iubirea?...nu stiu...stiu doar ca tu dai glas dorintelor mele si pe tine te vreau in vise...tu esti cel ce ma intregesti....oare TE IUBESC, nu-i prea putin?....poate...dar zilnic ii multumesc cerului in genunchi ca existi!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va ascult cu placere