Biancai mele...un inger cu aripile frante mult prea devreme...

 Ar fi trebuit sa fie o zi de sarbatoare...o zi aniversara, galagioasa, cu rasete de copii sparte in clinchet de pahare si urari de sanatate si viata lunga....ar fi trebuit...Ar fi trebuit sa fie veselie in aer si fericire in zambetul tau, sa-ti vad ochii stralucind de emotie, bucuria ce te-ar fi animat desfacand cadourile si rasetul zglobiu impletit cu glasul Verii la ceas aniversar, cand tu, Inger de Lumina a-i fi trecut senina pragul adolescentei...Ar fi trebuit , in loc de flori comemorative, sa-ti daruiesc primul ruj, sau primele sandale cu toc.....sau...orice altceva, in locul florilor ce impodobesc stinghere tacerea unui mormant trist, atat de absurd prin insasi existenta lui ce contrazice naturalul.Ar fi trebuit sa zambesc mandra, privinditu-te, sa te strang in brate urandu-ti tot ceea ce o mama ii doreste firesc copilului ei, in schimb, am scaldat in lacrimi raceala unei pietre ce-ti serveste de cruce la capatai...e atata tacere in aerul greu al cimitirului lipsit de bucuria glasului unui copil prea mult iubit de Dumnezeu, transformat in inger ce strajuie vesnicia, dar, te rog, ma iarta copilul meu ca nu ma pot bucura de acest gand si ca, inca nu m-am obisnuit cu ideea ca EL te-a iubit atat de mult, incat a lipsit o inima de mama de singura ei bucurie...Ar fi trebuit sa fie o zi de sarbatoare...dar copiii au lipsit la aceasta aniversare, in schimb, coruri de inger ti-au cantat celeste versuri si bondari veseli au risipit tacerea sumbra a cimitirului....La Multi Ani, fiica mea!!