sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Viata ca un grapefruit

Ne trec zilele in sir monoton,  dulci sau acide, in acelasi ton in care a fost si ieri sau alaltaieri si cum, probabil, va fi si maine.Zile placide, sterse, sau zile pline de entuziasm si zambete largi, zile ca o promisune si zile ca o parere de rau...dar fiecare zi isi are lectia ei. O lectie de viata, ce putini o recunosc si mai putini iau aminte.
 In fiecare zi inveti ca oamenii sunt facuti pentru a dezamagi si fara minte este cel ce crede in om.
In fiecare zi inveti ca Dumnezeu e la distanta doar de o rugaciune si nici icoane zugravite, nici canoane fara rost impuse de popi grasi si antihristi,nu te pot tine departe de El
In fiecare zi inveti ca orice clipa isi are valoarea ei, dar cu care nu te vei mai intalni vreodata.
In fiecare zi inveti ca trandafirii au viata scurta, dar bucuria primirii lor dainuie o viata.
In fiecare zi inveti ca miracolele exista si chiar tu traiesti unul.
Inveti ca, daca asteptarile iti sunt inselate, vinovatul esti doar tu, cel ce ai construit iluzii.
Inveti ca, lacrimile elibereaza, purifica, dar nu rezolva problema.
Inveti ca, orice moneda are doua fete.
Inveti ca, omenii cei mai apropiati iti vor produce cele mai mari dezamagiri, tocmai pentru ca ai cele mai mari asteptari de la ei.
Inveti ca, oricat de mult vei iubi, nu vei primi aceeasi masura inapoi.


Viata iti ofera niste lectii minunate, prin orice se intampla in jurul tau, prin orice faci, daruiesti sau primesti.
Traind, inveti sa dai din coate sa razbati, dar in aceeasi masura inveti ca niciun compromis nu iti va aduce fericirea. Ca ti se va masura cu aceeasi masura cu care masori, vei primi mult mai putin decat daruiesti, vei fi aratat cu degetul si pus la colt pentru vini inchipuite, acuzat de fapte fara insemnatate reala, dar, in final ramai doar tu si constiinta ta ca avocat, sa te apere. Inveti ca suntem suma alegerilor ce le facem noi si nu cei de langa noi, ca, daca intindem mana deasupra flacarii ne ardem, inveti sa te feresti de ploaie, ca si de vant si mai mult, de oameni falsi.
Inveti sa nu mai crezi in promisiuni, nici macar in tine si cat mai putin in ceilalti.



Inveti ca poti vorbi mult, fara sa spui nimic, ca nu poti arata cu degetul pe altul fara sa te vezi mai intai pe tine, ca ceilalti pot avea paie in ochi, dar tu ai barna, ca adevarata scoala nu e o universitate de renume, ci scoala vietii unde se calesc caracterele si se dezvolta personalitatile.


Inveti ca discernamantul e important in alegerile facute, ca frumusetea fara inteligenta e ca o nuca goala lovita de pereti, ca intelepciunea tanarului e doar nebunie, iar iubirea e o poveste eterna al carei termen de garantie dureaza 3 ani!


Inveti ca hainele de brand si fardurile nu valoreaza nimic in salonul din sectia de Oncologie, ca poti plange singur fara sa trezesti interes, sau poti rade zgomotos fara sa fii vesel cu adevarat.
Inveti ca durerile sunt mai dese ca bucuriile, dar tocmai ele sunt cele ce te formeaza ca OM.
Inveti ca "Te iubesc" e mult prea pretios sa-l spui prea des si prea usor si fara valoare cand e spus din interes.
Inveti ca trebuie sa taci cand nu ai nimic de spus. Ca fericirea e ceva ce poti avea in fiecare zi, dar o construiesti singur, nu o astepti cadou. Ca viata nu are pret, dar gesturile marunte o pot schimba.
Ca lucrurile simple au valoare, iar uneori, oamenii te pot surprinde. Placut!


Inveti ca iubirea adevarata se intalneste o singura data si o recunosti dupa zambetul ce-i lumineaza fata cand te vede, mesajele scurte dar de efect, felul in care te cuprinde in brate noaptea si sarutul ce ti-l da dimineata. Dragostea e totalul gesturilor mici si simple, nu a declaratiilor mari si sforaitoare.

Viata te invata cum sa traiesti, ca intr-o zi sa nu realizezi ca, de fapt, doar ai existat. iar in urma ta nu a ramas NIMIC!!




sâmbătă, 19 octombrie 2013

Renunt la oameni, lupt cu cancerul si aleg CAINELE!!


  Mi-e sufletul greu ... Fac eforturi sa-mi stapanesc lacrimile si sa las cuvintele sa curga, sa dea viata durerii, revoltei si neputintei ce ma stapaneste acum, dar mai ales sa ilustreze dragostea uriasa pentru singurul suflet ce ma iubeste neconditionat si imi e alaturi in permanenta: Rhett!!
De ce spun ca aleg cainele? Cred ca nu e nevoie sa raspund, fiecare dintre voi o stie, voi cei binecuvantati de Dumnezeu cu suflet si caini in casa. Cainii sunt binecuvantare. Sunt sursa inepuizabila de duiosie, zambet, bucurie, speranta, viata si IUBIRE!  O iubire de care noi, fiinte supreme, evoluate, inteligente si cuvantatoare, cu viata sociala si capacitate de exprimare avansata, nu suntem capabili. Genetic vorbind!  Cu fiecare generatie ne nastem mai handicapati si mutilati sufleteste si  transmitem aceasta gena mutanta a rautatii si insuficientei mentale si sufletesti si copiilor nostri, iar specia umana, cu fiecare zi e tot mai degenerata, mai bolnava si saraca in sentimente si valori. Cainii, nu! Ei sunt aceeasi, dependenti de noi si dragostea noastra, ei se daruiesc neconditionat si total, pentru toata viata. Am avea atatea de invatat de la ei...in schimbul dragostei lor, noi le dam moarte, teroare si chin! DE CE??...
Asta e intrebarea ce ma sufoca uitandu-ma  la pozele Grivitei, cea mutilata, sau ale Fetitei, cea maltratata de doi adolescenti., sau ale puiului de cateva luni ucis cu toporul in Galati, sau ale....sunt prea multi... DE CE?
De ce am uitat sa fim oameni? De ce ne e atat de usor sa ranim, sa lovim, sa ucidem? Cand si de ce am uitat sa iubim si sa ne lasam iubiti? DE CE???!!!
Ma simt revoltata, neputincioasa si ma sufoc de revolta si indignare. Cum sa fac "oamenii" sa inteleaga cat valoreaza  dragostea unui caine? Cum iti poate el transforma viata?...
In ziua in care am primit vestea ca am cancer, m-am inchis in casa si am plans! Amar, din suflet, cu revolta si teama...si langa mine a fost doar Rhett. Un botic umed si doi ochi albastri ma intrebau staruitor de ce plang...iar lacrimile de durere s-au transformat in lacrimi de duiosie: aveam, totusi, o familie. Pe Rhett! Cineva ma iubea, totusi, neconditionat si ma astepta acasa. Rhett!  Un catel cu suflet mare, staruitor si inteligent ce nu suporta sa ma vada plangand. Un copil. Copilul meu. Cu blanita si patru picioare, dar totusi, copilul meu!
Atunci am inteles ca nu sunt singura deloc, ca am de ce si pentru cine sa lupt si sa traiesc!
Mi-am dorit enorm sa fiu iubita, sa iubesc, sa am o familie. N-a fost sa fie. Fiecare barbat ce trecut prin viata mea, a luat ce a avut nevoie si a plecat mai departe lasandu-mi sufletul mai gol, inima mai pustiita si o durere mai acuta.  Societatea m-a judecat si aratat cu degetul, "prietenii" au venit si au plecat si ei, fiecare dupa interes si nevoie.Dar Rhett a ramas. Nu poate vorbi, dar in fiecare noapte, pe covorasul de langa pat el imi aminteste ca e aici sa ramana. Mi-o spun ochii lui superbi si limpezi ca cerul senin. Iar eu il cred. Pentru ca el nu m-a mintit niciodata.
Cu gandul la el numar picaturile perfuziei, monotone si tacute in camera sterila de spital. Totul duhneste a moarte si in acelasi timp musteste de viata. Afara, in curte, o haita de caini isi exprima zgomotos multumirea in fata unui om zdrentaros ce isi impartea mancarea cu ei. Mancarea prea putina, ei prea multi...dar nu conteneau cu multumirile...Tare, zgomotos, sa auda o lume intreaga ca si ei au viata.
Si lacrimile s-au pornit din nou...
Pentru ce mai am nevoie de oameni?....il am pe Rhett! Cainele.
Oamenii se vor tot perinda prin viata mea, isi vor da cu parerea, ma vor judeca, compatimi, sfatui, jefui sufleteste, ajuta sau ignora, dar Rhett va ramane sa-mi stearga lacrimile si sa-mi aminteasca ca el nu ma judeca, nu ma compatimeste, doar ma iubeste. Neconditionat!!

Unde esti tu, Doamne, sa ne inveti sa fim iar OAMENI?





Articol inscris in concurs.

marți, 15 octombrie 2013

Speranta

     

        Mi-am adunat tot curajul si-am batut la usa ta...mi-ai deschis, iar eu, fara o vorba ti-am luat palma si ti-am sarutat-o apasat, apoi am pus sufletul meu in ea si tot fara o vorba m-am departat. Iti simteam nedumerirea sfredelindu-mi spatele, dar mi-am ferit ochii.Speranta, durere, iubire si iar speranta tresaltau in mine sufocandu-ma. A cata oara imi daruiam sufletul?...A cata oara riscam dezamagirea?...cine mai stia? Dar stiam ca era prima oara cand cineva imi sarutase talpa...cand m-a tinut de mana in parc, mai apoi m-a sechestrat in bratele lui cand m-am plans de frig si mi-a aratat cum poate fi paradisul, mai tarziu, cand caldura patului ne invaluia pe amandoi cu promisiuni extatice.Si te-am iubit si m-am lasat iubita de tine..iar parfumul tau mi s-a tatuat in piele si-mi respira-n suflet. Cum sa-l mai pot smulge?
          Tarziu, in noapte, aceasi mana ma strangea protectoare langa trupul tau gol, cuprinzandu-mi posesiv sanii. Dormeai profund, iar eu numaram clipele pana la dimineata ce urma sa te ia de langa mine, sa-mi lase iar in loc incertitudini si intrebari fara raspuns...vechea poveste. Am inteles atunci de ce iubeam asa mult noptile si detestam lumina zilei...mi-as fi dorit atat sa ramai cu mine, zorii zilei sa nu te alunge ca pe un vis...
              Acum ma departam grabita de teama sa nu pui intrebari...n-am privit nicio clipa inapoi, sa nu te vad strangand palma in care era sufletul meu, strivindu-l intr-un gest inconstent. Am fugit inainte de a ceda tentatiei sa te cuprind in brate si sa-ti sarut iar buzele ce ma faceau de fiecare data sa-mi pierd controlul...am fugit grabita, sperand insa, adanc in suflet, ca ma vei striga si-mi vei cere sa raman. Ca azi iti vei deschide sufletul, cum ti-ai deschis ieri bratele si ma vei invita sa raman...o viata...
     


         Insa tu ai tacut!!...si in palma ta sufletul meu agoniza tacut...doua taceri ucigatoare!

luni, 8 aprilie 2013

In memoriam: Skip 04.07.2004 - 07.04.2013

   As avea atat de multe de spus despre Skip, dar nu mi-ar ajunge zile intregi...iar eu acum nu-mi gasesc cuvintele...a fost tot ceea ce nu e un om, toata calitatile posibile si iubire nemarginita am gasit in acest suflet unic!..ieri acest suflet s-a ridicat la cer, ucis de o boala crunta, o batalie pierduta in ciuda luptei lui acerbe si a dragostei de viata ce nu l-a parasit pana in ultima clipa...
  Odihneste-te in pace, suflet scump!!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Miercurea fara cuvinte- Love Story printre ingeri -AVERTISMENT : NU E INDICAT PERSOANELOR SUPRASENSIBILE!!!



Desi ar trebui sa fie "fara cuvinte", ma simt datoare sa spun ceva...nu i.am cunoscut personal, dar m.a impresionat f mult povestea lor si consider ca merita sa fie cunoscuta si memoria lor sa traiasca...
Erau tineri, erau frumosi si se iubeau mult, dar....in 2009, intr.o zi de februarie, Andra isi pierdea viata impreuna cu prietena ei intr.un cumplit accident...Inu, cu inima franta de durere, a supravietuit inca 5 luni si zece zile...intr.ozi de iulie se ducea sa aprinda o lumanare la mormantul iubitei lui, cand moartea a venit sub chipul unui batran de 70 de ani vitezoman....crunta ironie!!! Batranul a trimis in mormant tanarul....si povestea celor doi continua in Rai, alaturi de ingeri....
Dumnezeu sa le odihneasca sufletele!!!
R.I.P Inu si Andra

Daca e miercuri, e "Miercurea fara cuvinte" la Carmen!!