sâmbătă, 19 octombrie 2013

Renunt la oameni, lupt cu cancerul si aleg CAINELE!!


  Mi-e sufletul greu ... Fac eforturi sa-mi stapanesc lacrimile si sa las cuvintele sa curga, sa dea viata durerii, revoltei si neputintei ce ma stapaneste acum, dar mai ales sa ilustreze dragostea uriasa pentru singurul suflet ce ma iubeste neconditionat si imi e alaturi in permanenta: Rhett!!
De ce spun ca aleg cainele? Cred ca nu e nevoie sa raspund, fiecare dintre voi o stie, voi cei binecuvantati de Dumnezeu cu suflet si caini in casa. Cainii sunt binecuvantare. Sunt sursa inepuizabila de duiosie, zambet, bucurie, speranta, viata si IUBIRE!  O iubire de care noi, fiinte supreme, evoluate, inteligente si cuvantatoare, cu viata sociala si capacitate de exprimare avansata, nu suntem capabili. Genetic vorbind!  Cu fiecare generatie ne nastem mai handicapati si mutilati sufleteste si  transmitem aceasta gena mutanta a rautatii si insuficientei mentale si sufletesti si copiilor nostri, iar specia umana, cu fiecare zi e tot mai degenerata, mai bolnava si saraca in sentimente si valori. Cainii, nu! Ei sunt aceeasi, dependenti de noi si dragostea noastra, ei se daruiesc neconditionat si total, pentru toata viata. Am avea atatea de invatat de la ei...in schimbul dragostei lor, noi le dam moarte, teroare si chin! DE CE??...
Asta e intrebarea ce ma sufoca uitandu-ma  la pozele Grivitei, cea mutilata, sau ale Fetitei, cea maltratata de doi adolescenti., sau ale puiului de cateva luni ucis cu toporul in Galati, sau ale....sunt prea multi... DE CE?
De ce am uitat sa fim oameni? De ce ne e atat de usor sa ranim, sa lovim, sa ucidem? Cand si de ce am uitat sa iubim si sa ne lasam iubiti? DE CE???!!!
Ma simt revoltata, neputincioasa si ma sufoc de revolta si indignare. Cum sa fac "oamenii" sa inteleaga cat valoreaza  dragostea unui caine? Cum iti poate el transforma viata?...
In ziua in care am primit vestea ca am cancer, m-am inchis in casa si am plans! Amar, din suflet, cu revolta si teama...si langa mine a fost doar Rhett. Un botic umed si doi ochi albastri ma intrebau staruitor de ce plang...iar lacrimile de durere s-au transformat in lacrimi de duiosie: aveam, totusi, o familie. Pe Rhett! Cineva ma iubea, totusi, neconditionat si ma astepta acasa. Rhett!  Un catel cu suflet mare, staruitor si inteligent ce nu suporta sa ma vada plangand. Un copil. Copilul meu. Cu blanita si patru picioare, dar totusi, copilul meu!
Atunci am inteles ca nu sunt singura deloc, ca am de ce si pentru cine sa lupt si sa traiesc!
Mi-am dorit enorm sa fiu iubita, sa iubesc, sa am o familie. N-a fost sa fie. Fiecare barbat ce trecut prin viata mea, a luat ce a avut nevoie si a plecat mai departe lasandu-mi sufletul mai gol, inima mai pustiita si o durere mai acuta.  Societatea m-a judecat si aratat cu degetul, "prietenii" au venit si au plecat si ei, fiecare dupa interes si nevoie.Dar Rhett a ramas. Nu poate vorbi, dar in fiecare noapte, pe covorasul de langa pat el imi aminteste ca e aici sa ramana. Mi-o spun ochii lui superbi si limpezi ca cerul senin. Iar eu il cred. Pentru ca el nu m-a mintit niciodata.
Cu gandul la el numar picaturile perfuziei, monotone si tacute in camera sterila de spital. Totul duhneste a moarte si in acelasi timp musteste de viata. Afara, in curte, o haita de caini isi exprima zgomotos multumirea in fata unui om zdrentaros ce isi impartea mancarea cu ei. Mancarea prea putina, ei prea multi...dar nu conteneau cu multumirile...Tare, zgomotos, sa auda o lume intreaga ca si ei au viata.
Si lacrimile s-au pornit din nou...
Pentru ce mai am nevoie de oameni?....il am pe Rhett! Cainele.
Oamenii se vor tot perinda prin viata mea, isi vor da cu parerea, ma vor judeca, compatimi, sfatui, jefui sufleteste, ajuta sau ignora, dar Rhett va ramane sa-mi stearga lacrimile si sa-mi aminteasca ca el nu ma judeca, nu ma compatimeste, doar ma iubeste. Neconditionat!!

Unde esti tu, Doamne, sa ne inveti sa fim iar OAMENI?





Articol inscris in concurs.

17 comentarii:

  1. Sarut mana.
    Mi-e greu sa-ti scriu pentru ca nu prea stiu cum sa reactionez, dar am simtit nevoia sa-ti spun ca esti un om cu suflet curat şi ca iubesti - iar aste este cel mai important. Este adevarat ce spui, am si eu un catel si stiu cum se uita in ochii tai, cum te intelege si cum iti simte durerile si bucuriile. Dumnezeu sa va ajute pe amandoi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Emotionant ,dar usor utopic.Se ampifica exagerat o legatura afectiva intemeiata pe dependenta ,si nu pe sentimente voite.Oricat de mult am iubi animalele si oricat ar depinde ele de implicarea nostra -cainele sta pe langa tine ca-i oferi papa ,plimbat ,spalat dupa caca etc.-nu o poti asimila unei relatii emotionale ,fie ea si ea si scurta durata.Dependenta exista ,dar implicarea afectiva e de conjunctura.La fel ca si la oameni.Daca nu-ti hranesti cainele trei zile ,a patra sigur va pleca .Alege persoane cu care sa rezonezi.Chiar si pe moment.In viata iti cumperi mai multe animale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am sters a doua postare, cred ca a fost din greseala.

      Ca sa-ti raspund....e chestiune de nuanta si mod de perceptie. Eu cred fiecare cuvant scris acolo, bazat pe experienta mea de zi cu zi . Nu, in viata nu iti cumperi mai multe animale, ca nu sunt jucarii sa poata fi inlocuite. Iar ratiunea ca un caine nehranit pleaca.....permite-mi sa nu-ti raspund la acesta remarca, e mai mult decat utopica.
      Peste toate, multumesc de vizita si comentariu si sper sa auzim numai de bine :)

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Și eu am doi cîini. Sunt tare drăgălași. Sunt ființe care ne colorează viața. Dumnezeu să vă întărească și să vă dea putere să mergeți mai departe plină de culoare!

    RăspundețiȘtergere
  5. <3 <3 <3 <3 <3 <3 <3 nu stiu eaxact ce sa spun <3 <3 <3 dar cu toti avem si astfel de zile. am si eu doi catelusi care sunt sufletelul meu si stiu exact ce spui :). cateodata lacrimile ne curata de durere, (daca se intelege un pic :( ) si avem nevoie sa si plangem dar <3 DAR :d NU UITATI SA RADETI dupa lacrimile date. Multa putere va doresc si sigur va fi bine. Ai puterea de a recunoaste frumosul si iubirea si asta este un lucru mare azi in Ro cand multi nu sunt in stare. Ia puterea din ce e frumos si vei vedea :) va fi bine. multa sanatate <3

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma bucur ca nu esti singura in aceste clipe grele. Sper ca luni sa primesti vesti bune. :)
    Daca ai un banner 300 X 250 pregatit pentru blogul tau, trimite-mi-l si il voi posta pe blogul meu.
    Iti doresc multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc Razva, dar....habar nu am sa.mi fac un banner :(

    RăspundețiȘtergere
  8. Adriana, n-ai avut caine in viata ta...SIGUR...
    In timp am hranit cativa caini gasiti pe strada si pe langa bloc...Au plecat in perioadele de imperechere si i-am intalnit dupa ani in alta zona, i-am strigat pe nume, au recunoscut vocea si au venit la mine. Un caine IARTA dar NU UITA mana care l-a hranit, inima care l-a iubit sau l-a urat. Un caine simte frica, frica data de sentimentul de ura, de respingere, nici un caine nu va musca un om care se apropie cu sufletul linistit sau cu o bucata de paine in mana. Ce numesti dependenta, e de fapt RECUNOSTINTA sincera, ceea ce nu gasesti la prea multi oameni. Nu esti dependent de parinti pentru ca te-au crescut, nu esti dependent de copiii pentru ca s-au nascut, esti recunoscator c-ai venit pe lume si esti recunoscator ca ai putut sa dai viata...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cainele nu judeca si nu compatimeste (nici nu iubeste!) pentru ca nu are ratiune, dar daca ar avea, oare cum ar sta lucrurile?! Nu cumva invers?

    E adevarat ca unii oameni aleg sa plece din viata noastra, insa noi am putea sa-i iubim neconditionat in continuare, asa cum le pretindem lor. Uneori pleaca tocmai fiindca nu au gasit iubire neconditionata la noi. Si daca iubirea ne e conditionata de prezenta lor.....cu ce drept le pretindem altora ceea ce noi insine nu putem da?
    Cand spuneti ca oamenii genetic nu sunt capabili de iubire, va includeti si pe dvs.?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, sincer, nu stiu daca ar trebui sa sterg comentariul tau (e pur si simplu ABJECT modul tau de a gandi), sa-l ignor sau sa dau un raspuns, desi as serioase dubii ca vei fi capabila sa intelegi si ce vreau sa spun, la fel cum nu ai inteles NIMIC din mesajul transmis de mine in articolul de mai sus. Faptul ca iti dai cu parerea, total pe langa si fara niciun fel de autoritate (cati caini ai crescut tu la viata ta ca sa poti debita asemenea aberatii???) si restul prostiilor pure scrise acolo....chiar imi este greu pana si mie, care sunt foarte versatila in a ma cobora la nivelul tuturor detinatorilor de IQ la laba gastei, sa gasesc o replica pe masura unor astfel de ineptii, asa ca...zic pas! Du-te cu Dumnezeu, duduie draga si lasa gandirea si "verdictele" pe seama unora autorizati sa o faca, tu mai ai nevoie de ceva cultura, inteligenta, logica si multe altele....sunt pur si simplu stupefiata de limitele gandirii tale si de "perlele" emise...te rog frumos, pe viitor, abtine-te sa mai comentaezi pe blogul meu. Ma adresez unui cu tot alt gen de cititori, cu un minim de bun simt si cultura. Multumesc!

      Ștergere
  10. am citit cu nesat articolul tau.ami da o stare de usurare sa vad ca mai sant persoane,fiinte adevarate cu sentimente curate,tu esti una din acele persoane draga Vanessa. am avut caini si ami amintesc cu duiosie ca pentru un tekel care a paralizat eu si fica mea am mancat cartofi o luna,ca sa rezistam ne mai si distram pe chestia asta.am cheltuit putinele economii ce le aveam,am vandut 2 perechi de cercei si...am invins.catelul a inceput sa mearga.A MERITAT.oriunde ai fi Vanessa esti o norocoasa sa ai un asemenea prieten cum e cainele tau.din tot sufletul vreau sa-ti transmit mult curaj sa invingi boala pentru tinesi pentru amicul tau paros.te respect Vanessa

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Oamenii te parasesc la necaz. Chiar si cei mai "buni" prieteni uita de tine cand dai de greu. Un caine insa, nu te va parasi NICIODATA, indiferent ce s-ar intampla.Toti cei ce n-au caine, ar trebui sa-si ia. Le va schimba viata in mod radical.

    RăspundețiȘtergere

Va ascult cu placere