Viata ca un dar- Saptamana Patimilor

             Viata....un dar nepretuit ce pentru unii e doar o povara cu care nu se pot descurca nicicum, o insiruire chinuitoare de esecuri, ratari, intrebari retorice si usi trantite in fata. Destine frante inainte de a se naste, condamnate prin mostenire genetica sau simpla apartanenta sociala. O insiruire de conditii stranii, ilogice si total nefiresti, dar adoptate in tacere cu deferenta robului ce se pleaca in fata stapanului prin gestul reflex mostenit inca din pantecele mamei. "Nicicand un profet n-a fost bine primit in patria lui" spunea Isus ucenicilor sai si acest adevar e inca dureros de prezent si in ziua de azi, desi fiecare dintre noi ne lepadam cu indarjire de mostenirea lui  Barabas, batandu-ne cu pumnii in piept ca suntem crestini si noi in niciun caz nu l-am fi recuzat pe Isus, alegandu-l pe rebel, nestiind ca nu suntem decat unelte oarbe intr-un plan divin ce ne depaseste cu mult, orbi in nestiinta noastra, nerecunoscatori in ratacirea noastra, criminali prin indiferenta si ignoranta, oi mute ce se indreapta catre macelar cu zambetul pe buze atata timp cat inca in stomac se mai digera ultima masa.
             Viata nu ne-a fost data la intamplare, nu ne apartine, nici trupul muritor ce-l stapanim vremelnic si de care abuzam fiecare cum ne duce capul, in functie de epoca, "progres" sau" stralucitoare "descoperiri chimice sau medicale. Imbatati de propria noastra importanta, cream rachete sa zburam pe Luna, inventam aparate electronice ce pot inlocui omul, dar nu suntem capabili sa luptam cu propriile noastra slabiciuni, sa urmam un ghid simplu si foarte explicit de viata, dictat de insusi Creatorul vietii ucenicilor Sai, sa facem deosebirea elementara intre Iubire si simplul dezmat, intre sex si daruire totala, intre prostitutia morala si calitatea sentimentelor reale, in schimb umplem buzuarelel psihologilor, paginile revistelor sau in ultima instanta, cimiterele cu povestile stupide ale labilitatii si incapacitatii noastre de a lupta cu noi insine, de a ne asuma existenta si responsabilitatile, esecurile ca si realizarile, de nu impovara umerii celui de langa noi cu vini imaginare si responsabilitati inchipuite. Progresul omului modern e de fapt un inimaginabil regres moral, tipologic, existential si in toate formele imaginabile. Durata de viata a scazut drastic, bolile sau diversificat si inmultit in ciuda numeroaselor si stralucitelor succese in medicina, obtinute cu pretul catorva milioane de animalute nevinovate condamnate la moarte de un OM lacom si imoral, perfid si ingrat, a carui existenta murdara si labila aduce moarte acolo unde nu poate crea viata, cu toate incercarile si "progresele" lui de a-l inlocui pe Dumnezeu.
      Altruismul, omenia sau onestitatea au devenit simple cuvinte in dictionare, modestia, caracterul si adevaratele valori dupa care se ghidau candva parintii nostrii au disparut de mult, fiind inlocuite cu succes de asa numita "libertate", prin care adolescentii si copii nostri inteleg "dreptul" de a se imbraca cat mai desantat, sub falsa impresia ca sunt "cool", ca se pot manifesta agresiv si arogant printr-un limbaj ce niciun dictionar din lume nu il poate traduce, sau in gesturi care de care mai stupide si ilogice ce ii duc in final in inchisori, ospicii sau in mormant, fetele se intrec care mai de care in a-si expune cat mai mult anatomia, nemailasand loc imaginatiei absolut deloc, inchinandu-se Zeului Botox sau Silicon fara rezerve, un iubit cu ani cat mai multi si portofel cat mai "gras" fiind idealul lor cel mai arzator, ca si dorinta de a straluci, fie chiar si pentru o seara pe firmamentul unui Bamboo sau Bellagio, nicidecum sa-si adauge pe un CV nume precum Harvard sau Oxford...suflete vandute fara pic de constiinta la ruleta placerilor inchipuite, a supramediatizarilor TV sau a internetului, dorinti vinovate hranite pana la saturatie de postari ilegale pe diferite site-uri dubioase prin continut si provenienta...si asta e doar o mica parte din hidoasa fata a realitatii gloriosului secol XXI si a uluitorului "progres" de la crearea lui Adam, pana la inventia Microsoftului. Ne sinucidem lent si constant  intr-un mod inconstient si agresiv, mintindu-ne pana la intoxicare ca "evoluam". Serios?....si atunci cum de nu se vede nimic in plan real?...suntem intoxicati cu reclame ce ne baga pe gat diverse produse alimentare sub deja ultraobisnuitul slogan"bio", desi imediat apar articole ce ne avertizeaza de pericolul ingerarii lor. Carnea e nociva, laptele e infestat, branza e daunatoare, legumele sunt create artificial, fructele sunt obtinute sintetic, aerul e poluat, stresul ne scurteaza viata, iar munca ne duce la epuizare...si atunci la ce mai traim?...pentru ce?...si ce naiba am facut cu VIATA primita in dar???
        Cine suntem si incotro ne indreptam? Carui Dumnezeu ne inchinam de fapt si in ca lume fantastica traim?
E Saptamana Luminata si se apropie Pastele, a doua mare sarbatoare ortodoxa si ne grabim sa maturam praful din case si sa vopsim ouale, sa taiem mielul si sa pregatim cozonacii, dar ce facem cu sufletul nostru, cu viata noastra? Tinem un post formal, dam o fuga la biserica, ne spovedim sub poala popii, ii sarutam mana, batem trei matanii, aruncam doi gologani in cutia milei si alergam fericiti catre casa unde ne asteapta ospatul nu inainte de a bate, macar de ochii lumii, doua cruci largi la iesirea din biserica, atenti sa ne vada lumea cat de piosi si morali suntem!! Nu-i asa, crestine? Nu e asa ritualul tau de Paste? Nu pentru asta a creat biserica ta acesta sarbatoare?...sa-ti dea ocazia sa ascunzi gunoiul sub covor, sa iti mai amintesti pe fuga de un Mantuitor rastignit El stie pentru ce ca tu nu iti poti aduce aminte, de altfel nici macar nu e important din moment ce acasa te asteapta drobul si friptura, manelele in difuzoare si vinul sau coniacul in pahare...
              Trist!! Infiorator de trist chiar...in graba ta catre masa imbelsugata, ai observat cersetorul de la coltul bisericii ce intindea mana umil catre tine? Ti-ai amintit sa-i multumesti sotiei pentru gesturile marunte si atat de obisnuite in casa incat nici nu le mai observi, i-ai multumit sotului ca a platit factura la intretinere, sau ti-ai ascultat fiica cand inima i se frangea sub durerea primei dezamagiri amoroase? I-ai cerut iertare vecinului ca i-ai calcat iarba si i-ai zambit in semn de multumire vanzatoarei de la bacania din colt ce te serveste zilnic cu paine?...si mai presus de toate i-ai multumit lui Dumnezeu pentru viata ce ti-a daruit-o, pentru sanatate si ceea ce ai pe masa si i-ai cerut iertare pentru uitarea in care Il arunci atunci cand iti e bine?
       Daca toate astea iti sunt straine si te regasesti doar in cele de mai sus, atunci ceva e ingrozitor de gresit in existenta ta, iar tu nu esti decat un nr intr-o lunga statistica si nu un individ cu o viata adevarata, remarcabila si implinita si mai presus de toate, nu esti crestin. Esti doar o imitatie ieftina, o entitate ce respira in mod reflex si vietuieste fara a trai cu adevarat.
     De vrei sa fii crestin, fii mai inainte om, aminteste-ti niste reguli simple de viata, iubeste, daruieste, ajuta si iarta. Nu poti iubi pe cel de langa tine, daca mai inainte  nu te ubesti pe tine si nu poti obtine iertarea daca nu ierti.
      Iarta-te, iubeste-te, respecta-te si o vor face si ceilalti la randul lor.
         E Saptamana Mare...inseamna pentru tine mai mult decat cateva zile libere si prilej de imbuibare si dezmat? Acum 2000 de ani, pe o cruce pe Golgota murea un Dumnezeu ca tie sa ti se dea viata, iar azi, acelasi Dumnezeu coboara din cerurile inalte sa te intrebe"...Eu murit-a-m pentru voi,pe cruce rastignit, batjocorit si batut cu pietre, iar voi ce-Mi faceti azi?..."...ai un raspuns pentru El?
Si stii ce e cu adevarat trist? ca toate acele reguli si porunci ce El ti Le-a dat erau pentru tine, nu pentru El, pentru ca viata ta sa fie plina si armonioasa, pentru ca El, cu sau fara tine, tot ramane Dumnezeul Atotputernic, iar tu esti doar praf risipit de vant....
Sarbatori Fericite sa aveti!

Miercurea fara cuvinte- Iepurasul de Paste

Miercurea fara cuvinte a inceput la Carmen!

Poveste in alb

    Iarna.... o feerie in alb, un joc gratios al fulgilor de nea, sclipiri vesele de luminite in brazi gatiti, mosi prea rumeni in obraji si mult prea pantecosi, razand prietenos in timp ce impart daruri...glasuri cristaline de copii pe derdelusuri,  caldura in casa si aroma de vin fiert cu scortisoara. Iarna mea n-ar trebui sa aibe iz de moarte si taceri incremenite in nameti ce acopera lacrimi si disperare.


        Iubeam iarna...iubeam raceala ei asternuta lin si alb, sau vijelios si racnit peste oameni si case, peste bucurii si tristeti. Ma cufundam in vise lipita de soba bunicilor si pandeam nerabdatoare venirea unui anume Mos...ma harjoneam cu fratii in zapada, plangand fara rost de  , sau razand necontrolat, iar iarna ne imbratisa pe toti cu bratele-i reci si umede sub ochii veghetori ai bunicii.
      Dar am crescut si iarna a lasat in urma izul de cozonac si sarbatoare, a capatat alte conotatii, cu vijelii furtunoase, geruri naprasnice sau o caldura nefireasca pentru acea perioada si dorul de zapada...dar inca mai iubeam iarna...
     Intr-o zi insa, moartea s-a furisat tacuta si a smuls din bratele mamei surasul copilului ce abia invatase sa mearga si sa silabiseasca primele cuvinte...si-atunci am urat iarna! I-am urat albeata, raceala si tacerea, i-am urat bucuria si zambetele aduse in fulgi pufosi si lini, i-am urat sarbatoarea ce aducea cu sine un Mos inutil, prea rumen si prea gras...am urat si-am plans...si-amintirile mi-au inghetat speriate in colturi de suflet impaienjenit, gonite acolo de disperarea gandului ca as mai putea vreodata iubi iarna...
     
      Idealul iernii ar consta in echilibrul ei. In lipsa gerului naprasnic si al viscolelor nestapanite, sau poate doar in durata lor limitata. In strazi circulabile si in caldura in case.  Ar trebui sa fie motiv de bucurie, nu de disperare, sa aibe iz de sarbatoare, nu de moarte! Iarna visurilor mele e cea in care oamenii nu mor inghetati, viscolele nu paralizeaza viata si unde autoritatile nu sunt constant depasite de realitate si le pasa ceva mai mult de omul simplu ce plange in frig si bezna. E iarna in care se aud sunete de zurgalai, nu zgomotul obsedant al lopetilor si strigatele oamenilor cerand ajutor de sub nameti. E iarna copilariei mele, cu fulgi prietenosi  la geam, mere coapte in cuptor, cozonac cu nuci si stafide si tors de pisica lenes la gura sobei...
        E iarna in care copiii nu vor mai plange si parintii nu se vor mai teme...

         Acest articol este in scris la Blog Power-editia a 9-a.
Tema a fost propusa de liderul saptamanii trecute Carmen.
Alte articole participante:Iarna mea -Cora Bogdan

Bine-ai venit, Mos Nicolae!

Intotdeauna, iarna, in preajma Sarbatorilor, zilele se incarca de magie, iar oamenii tind sa se metamorfozeze, sa devina mai buni, mai...poate ca asta e un lucru bun...poate. Eu ma intreb insa, e firesc sa devenim mai buni, mai umani, doar de sarbatori?...cati dintre noi se gandesc si la aceia pentru care sarbatorile nu sunt motiv de bucurie? Zilele trecute, pe un site de socializare, am intrat in contact cu o doamna, care, la un moment dat  intr-un mesaj de doar cateva cuvinte mi-a rezumat viata ei : sufera de cancer la san, iar fiica ei de 17 ani  e marcata de o boala cel putin la fel de cumplita:paralizia cerebrala! Infiorator, nu?...nu stiu cum va simtiti voi, dar eu cand aud de boli si mai ales de boli ce afecteaza iremediabil niste copii, simt cum ma sufoc. Nu am cunoscut-o niciodata pe Edwina (asa o cheama pe tanara) si probabil nici nu o voi cunoaste vreodata, iar mama ei e doar un profil anonim pe un oarecare site, dar ele sunt dincolo de acel monitor, fiinte vii...azi, involuntar, m-am intrebat:" oare ce i-a adus Mos Nicolae Edwinei?"Sunt convinsa ca i-a adus ceva...dar la fel de convinsa sunt ca nu i-a putut aduce ceea ce isi doreste mai mult:sanatatea! Nu cred ca exista pe lume sentiment mai coplesitor ca neputinta...uneori ajungi sa iti doresti sa existe magie, sa existe un loc populat cu astfel de Mosi magici, care sa iti indeplineasca dorintele, oricat de irealiste ar fi ele. Suntem un popor crestin, sau, cel putin asa ne place sa ne autointitulam, desi foarte putini dintre noi au cu adevarat habar cine a fost Hristos si ce inseamna cu adevarat sa fi crestin. Putini dintre noi stiu ca aceste sarbatori, imbracate in haine crestine, au de fapt la baza, ritualuri pagane si probabil, mult mai putini se si gandesc cu adevarat la asta. Pentru majoritatea dintre noi, sarbatorile sunt doar motive de petreceri, de mancat si baut in nestire, nicidecum de introspectii, de purificare spirituala(ce naiba o mai fi si aia?..) sau de uitat atent in jurul nostru, la cei mai putin norocosi ca noi. Contrar parerii ce v-ati facut-o pana acum, nu sunt un lup moralist. Chiar deloc...doar ca, uneori e bine sa spui raspicat si ce simti, chiar daca asta nu te face prea popular. Eu ma numar printre cei norocosi, chiar de nu toate dorintele mi s-au implinit, dar nici nu ma asteptam la asa ceva.Si nici in Mosi magici nu mai cred demult. Indiferent cat de preocupati suntem de cotidian si neajunsurile lui, coplesiti de propriile nevoi si griji, ne putem totusi rezerva cateva minute seara, inainte de culcare, sa ne rugam lui Dumnezeu si pentru cei mai napastuiti ca noi, daca in alt mod nu ii putem ajuta. Biblia spune ca rugaciunea de mijlocire are puteri nebanuite, este gratuita si la indemana oricui. Ce-ar fi sa o experimentati si voi? Este linia directa cu Dumnezeu si este singurul mod de comunicare la capatul caruia nu suna niciodata ocupat. Rugati-va pentru voi si pentru cei de langa voi, pentru cunoscuti si necunoscuti, iar sufletele voastre vor cunoaste cu adevarat Sarbatorile si acestea vor fi cu adevarat crestine.
La Multi Ani de Mos Nicolae, Edwina!!....La Multi Ani tuturor si Sarbatori fericite!!