Iubirea ca mod de viata

Un nufar alb in mijlocul unui lac...un gand stingher intr-un pustiu...un zambet ratacit printre lacrimi...si o inima vie!! Intr-o lume a indiferentei, a mercantilului si superficialului, intr-o societate bolnava si fada, pustie de trairi adevarate, unde frumosul si grotescul traiesc laolalta, unde zambetele se vand pe bani, bunul simt nu-si mai gaseste locul in dictionare iar prieteniile se definesc dupa sfera de influenta, mai e loc si pentru iubire?...Un cuvant mare...mult prea mare pentru o lume asa mica, meschina si indiferenta...Am fost acuzata de multe ori ca sunt o idealista, sau o ipocrita...ca traiesc doar pentru iubire ca si sentiment si nu stiu sa o traiesc...oare asa sa fie?Oare capacitatea de a te darui complet, nu e iubire? Cand mergi pe strada zambind prosteste, cand inima iti tresare ascultand o melodie, cand tremuri auzindu-i vocea in telefon, cand freamati asteptand momentul reintalnirii, nu e iubire?...poate nu..poate e doar pasiune...dar cand esti capabil sa intorci lumea, sa te bati cu oricine, sa mergi pana la sacrificiul suprem, sa strigi in gura mare si la toate raspantille ceea ce simti...aceea e IUBIRE!! Cred in ochii ce imi privesc sufletul, in mainile ce imi dezmiarda trupul, in privirile ce ma parjolesc cu intensitatea lor...cred in buzele ce ma saruta...cred in visele mele, chiar daca de multe ori s-au naruit in rauri de lacrimi...cred in IUBIRE!!Pot trai fara multe, dar nu fara iubire...fara tine...ma ingrozeste absenta ta si mi-e teama, de fiecare data cand pleci, ca nu te vei mai intoarce...si simt cum ma sparg in bucati...si renasc doar cand iti aud iar pasii, reinviu doar cand iti simt rasuflarea aproape...si viata capata din nou culoare....iar ziua de maine nu ma mai inspaimanta cu misterul ei! Ma iei de mana si imi saruti palma si eu stiu ca te-am regasit...ca esti al meu...stiu ca ma iubesti, desi refuzi sa mi-o spui uneori, zambind sagalnic, stiind cat de mult vreau s-o aud...dar taci...si ma iubesti...ma iubesti tacand....iar eu te iubesc zambind...te rog, nu-mi da drumul mainii niciodata, nu rataci drumul catre casa mea, nu lasa ploile sa stinga focul iubirii, nu-mi lasa ochii sa stinga in lipsa iubirii tale...Nu inceta sa ma iubesti, caci atunci voi muri de durere...chiar de voi continua sa respir.

Sunt atat de indragostita!!...

Am strecurat timpul in buzunar si am plecat agale pe carari batatorite de pasii amintirilor...am zambit cand te-am regasit in ele si sufletul mi-a tresarit infiorat...sunt atat de indragostita!!Am impresia ca nu am existat inainte de a te cunoaste, ca acea perioada de timp a fost doar preambulul a ceea ce urma sa mi se intample si toti aceia pe care am crezut ca-i iubesc au avut menirea doar de a ma pregati pentru tine, pentru ceea ce traiesc acum...sunt atat de indragostita!!Te-am visat atatea nopti, te-am asteptat atatea zile, te-am chemat de-atatea ori si in sfarsit, m-ai auzit...si de-atunci zambesc continuu...inca ma intreb, ce am facut ca sa te merit?...Oamenii ma privesc uimiti pe strada, cand eu trec sprintena si zambitoare, nepasatoare la tot ce-i in jur, nu vad decat frumusetea zilei ce se anunta cu zori imbracati in soare, simt doar parfumul florilor ce mi le-ai daruit aseara si buzele-mi inca poarta patima sarutului dat la plecare....sunt atat de indragostita!!...si petrec ziua cu ochi galesi, numarand clipele pana cand seara imi va aduce iar caldura bratelor tale si pacatul buzelor insetate...sunt atat de indragostita!!

Mi ricordo di te...

In arsita noptilor incinse de preaplinul gandurilor, somnul refuza uneori statornicitul ritual al odihnei si se incapataneaza sa stea departe de genele imploratoare...motivatii ar fi destule, ca si scuze, dar cui ii pasa?...e atat de frumos si liniste in jur, chiar si in ganduri s-a asternut linistea peste tanguitul dorului si freamatul neostoit al amintirilor care inca hranesc sufletul cu parfumatele miresme ale aducerii aminte...Te-ai intors sa reaprinzi acel jar ramas sa fumege in cenusa iubirii de ieri, sau sa rascolesti tristeti ingropate in rauri de lacrimi?
Caut iar in ganduri definitii ale iubirii, dar imi suna fals in urechi si nu as putea s-o reascult...s-o retraiesc...dar mi-e dor de magia acelor clipe la fel cum imi este dor de farmecul ucigator al zambetului tau...de fapt, mi-e dor sa-mi fie dor de tine!! Dureroase retrairi, agonizante amintiri ale unei iubiri ce niciodata n-a murit pe de-a-ntregul, al carui final inca nu s-a scris...inca nu ni l-am scris...dar acum nu stiu ce vreau, nu stiu daca te mai vreau, sau daca te-am uitat, nu stiu daca mi-e dor cu-adevarat, sau doar ma amagesc...imi simt gandurile tulburi in linistea ce ma apasa si ma intreb ce vreau...daca te mai vreau...dar inima mea e tradatoare, cum incurcat mi-e gandul si doritoare mi-e fiinta si stiu ca nu voi putea sa iti spun "nu"!...sinuoase carari, amagitoare trairi, ucigatoare clipe pline de senzualitate si taceri mai graitoare decat vorbele si strigate innabusite in gemete...si peste toate, teama....teama ca maine vei disparea iar, naluca nocturna alungata de albul zilei si intre noi va aparea iar reprosul kilometrilor ce ne despart...si totusi...iti simt inima cum bate si iti "aud "lacrimile...dar cum sa ma impart in doua?....

For my TaintedLove!!

This words are special for someone very special to mine...my dearest Kel!!....
i dont know what will be the most good words to talk to you, i don"t know even they could told you what i'm feel about you, but i can only said that:you are verry important to me!!...are the most precious think, are my special thought, my smile and my special secret...you are THE ONE....i don"t know whay is happend that, when or where, just i can assure you i'm verry glad i meet you, even you are only a name on my screen...can u feel my words?...can you believe them?...can you even imagine what is hapening in my mind, my soul and my life, since i meet you?....yesterday i was only ur Miss, today i'm more then ever i was can imaginated....what can i said to you?..thank you?...is too less....you deserve more then words can tell,  much more then my thought can have...but certainly i can told you that: I LOVE YOU, my dear Taint!!!...
Thank you to be so special...thank you to be mine!!!....

I'm greatful for you, and all my special "team"!!

Regasire...

Mi-am luat sufletul de mana si-am plecat departe, intr-o calatorie nesfarsita, cautam drumul care are inima...departe de oamenii ce stiu sa mimeze iubirea......n-am sa mai las raul sa ma atinga ...n-am sa-l mai pun in palma oricui ...am sa fac punte peste lacrimi si-am sa trec, am sa rog soarele sa-mi dea din puterea lui de a zambi ...voi lasa in urma orice orice vorba care doare, orice speranta inselata, orice vis frumos care a indraznit sa se stinga inainte de vreme, fiecare clipa de destin care m-a invins, orice urma de dor care s-a transformat in gol si tacere... Intr-o zi voi invata sa pierd oameni ,sa uit oameni, voi invata sa nu imi mai spanzur visele cu lanturi de iluzii , sa nu mai fac risipa de lacrimi pentru orice vorba aruncata la intamplare. O sa fie liniste... O sa se lumineze cerul... O sa capete culorile curcubeului... amintirile nu o sa mai falfaie a tristete, a regrete. Dupa ploaia de lacrimi se anunta vreme buna...sufletul meu va fi liber sa zboare, sa simta lumina si mangaiere...se va odihni in tinutul de pace al iubirii... si atunci ,eu o sa beau o cupa de curcubeu...curcubeul ce-mi va lumina sufletul cu iubirea adevarata...... Parca e intotdeauna mai liniste dupa potop...

Ce este FERICIREA?

Imi port gandul despletit pe carari virgine, cautand ceva...acel ceva ce tine de absolut, ale ceva atat de unic si irepetabil....nici eu nu stiu exact ce e acel misteros "ceva", dar cu siguranta il voi recunoaste cand il voi gasi... poate are legatura cu fericirea, acea stare utopica vanata de toti, dar nerecunoscuta de niciunul cand o vad, pentru ca Fericirea e tot si peste tot!!Eu am gasit Fericirea in zambetul ce mi-l adresezi dimineata prin aburii cafelei si sarutul umed daruit cu ochii inca inchisi, in acel "te iubesc" ce nu ma mai satur ascultandu-l...si imi dau seama ca sunt fericita!Ma cuprinde mirarea in fata unui adevar atat de simplu si absolut, cautat in definitii atat de alambicate si in cuvinte care de care mai pompoase...si rad!!..iar uneori ma cuprinde teama, o teama nejustificata , o teama pe gelozia zeilor ce mi-ar putea rapi aceasta fericire, ata de mult cautata, si indelung asteptata, dar tu razi senin, imi ciufulesti parul si ma saruti iar, pornind surazator pe cararile-ti cotidiene, purtand chipul meu in mintea ta...ce simpla este FERICIREA!!!!

Agonie...

...te caut iar in amintiri si-n ganduri te chem frenetic....imi arde trupul incins de patima gandului pagan, imi tremura glasul in geamat, iar ochii imi ard in iadul promisiunilor din ochii tai....iti sarut iar buzele vinovate de chinul meu, iti cer iar trupul, dorit nebuneste de al meu, iti implor iar spasmodica impletire de maini in icnet de buze muscate si respiratii intretaiate, in trairi extatice si suspine de agonizanta placere, iti pretind iar extazul trait anterior....cuprinde-mi sanii in calda inclestare, saruta-mi ochii cu buze fierbinti si iubeste-mi trupul cu totala daruire, umple-ma de tine ...te rog, vino la mine!!....

Vesnicie...

Eu si tu...ganduri invalmasite, trupuri impletite si doruri adunate...dulce durere si infiorate atingeri, saruturi fierbinti si rugi nerostite, doar ochi ce vorbesc cu vapai in loc de cuvinte...prezent conjugat la trecut si timp pierdut in neant, fara notiune, doar agonie si extaz...am sarutat umbra din gandurile mele si am dat chip fantasmelor, te-am imprumutat realitatii, doar sa te iau inapoi in vise...sa te pastrez numai pentru mine, asa cum te stiu...si iar mi-e dor!!! Am renascut pentru tine si am dat zalog viata mea pentru-a ta iubire...mi-e atat de frig cand nu esti langa mine, cand te caut tematoare printre ganduri innegurate temandu-ma ca realitatea mi te-ar putea lua...mi-e dor de-acele maini ce parul si gandurile mi-au imprastiat, mi-e dor de saruturile fierbinti ce mintile mi le-au luat, mi-e dor de-acei ochi ce odihna mi-au furat...mi-e dor de dorul tau si te chem pe nume...tu esti al meu, asa cum eu am fost dintotdeauna a ta...

Ce inseamna sa fii om?

Cand am luat decizia sa-mi creez blogul, nu am avut niciun format anume sau tema in minte, mi-am propus pur si simplu sa scriu ce simt, fara sa caut cuvinte alambicate, supercomplicate sau voitelevate pentru a nuanta ceva atat de simplu, precum trairea sufleteasca...recunosc ca am fost extrem de uimita de traficul si mai ales de aprecierile de care se bucura trairile mele traduse in cuvinte si absolut deloc mirata de reactiile rautacioase, negative sau pur si simplu...puerile. Dupa cum poate vedea oricine imi acceseaza blogul, acesta se adreseaza unui nume segment de public, nu invadez teritoriul nimanui, nu abordez teme si dizertatii despre care nu am habar, nu ma intereseaza sa concurez pe cineva sau sa castig vreun premiu de popularitate...nu e cazul...in schimb, nu-mi imaginam ca voi ajunge,totusi, tot urmand linia fidela a trairilor mele sufletesti sa abordez o alta tema, aceea a puternicelor sentimente negative, sau cum se poate transforma dragostea in ura, ori, mai simplu, cat de repede cade masca unui om perfect antrenat sa joace un rol...va suna cunoscut?Ei bine, dragii mei, da!! Asta mi se intampla mie acum (si nu pentru prima oara), dar e o premiera noianul de sentimente negative ce ma anima...e uluitor cum isi dau arama pe fata iude cu pretentii de apostoli, falsi profeti ce ne striga in urechi dogme putrede ca si sufletul lor, dar frumos ambalate in hartii stralucitoare si traduse in cuvinte sforaitoare, doar pentru a incanta auzul profanului amator de trairi extatice, dar repede demascate de realitatea ce dezvaluie obrazul mancat de lepra al mancatorului de "fasole magica"...inca ma intreb cum e posibil, sa iti strigi virtutea si calitatile (inexistente de altfel) la raspantii si oriunde exista gura-casca dispusi sa auda cuvinte mult prea mari pentru un vorbitor atat de mic, iar cand ti se intoarce spatele sau ti se da pe fata putreziciunea bine ascunsa, reactionezi scuipand cuvinte ce dictionarul nicicand nu le poate cuprinde, sa nu eziti nicio secunda sa imbratisezi minciuna si josnicia, doar pentru ati pastra cu orice pret masca de...nimeni nu stie de ce anume...va intreb din nou:va suna cunoscut?Cum naiba ne putem autodefini ca "buni", cand nu ne sfiim sa injuram, sa jignim, mintim sau calomniem pe fata, fara jena, pe orisicine indrazneste sa ne infrunte?
De multe ori intalnim cazuri cand, inimi slabe, increzatoare s-au lasat lesne inselate de cuvinte mieroase ce dospeau in ele venin de cobra...am fost socata sa descopar cat de usor omul de ieri isi leapada pielea si da pe fata nimicul de azi, motivat in nebunia-i furibunda doar de narcisismul bolnav hranit pana la saturatie de siropoase expuneri ale unor magdalene demult uitate de lume...Oare cat de mare ne poate fi ipocrizia si cat de adormita constiinta, incat sa ne calcam in picioare propriile invataturi urlate cu patima in patru zari, doar din setea de razbunare feroce pe cei ce s-a dezis public de putreziciunea dogmelor noastre?...Am intalnit de-a lungul vietii multi oameni fara false pretentii de demiurgi, cu o inteligenta mai mult decat reala, oameni realmente talentati si intotdeauna m-a frapat modestia si rezerva lor plina de demnitate. Retraind acele amintiri, realizez azi cat de reale sunt vorbele ce spun ca nu suntem ceea ce declamam, ci ceea ce dovedim prin fapte...faptele si nu vorbele ne recomanda in lume...noi ne vindem propria imagine, iar oamenii o cumpara ca atare...din fericire insa, chiar de ne dam seama tarziu cu cine avem de-a face, n-o facem totusi prea tarziu, iar razbunarile scuipate in veninoase si profund mincinoase vorbe, nu au niciun efect in urechile publicului deja imunizat in fata dramelor ieftine. si mai ales, in fata unui actor cotat deja ca fiind fara talent ...mi-a ramas in minte insa un fragment dintr-o astfel de expunere, acolo unde, acest actor, cu mult prea declarate si mult mai putin dovedite calitati si insusiri, isi scuipa public rautatea expunandu-si intimitatea fara jena sau rezerva(discretia fiind un apanaj de altfel rezervat oamenilor educati si decenti, ceea ce nu e cazul lui), experienta lui de dezinfectare a unui anumit organ(care, in cazul lui, are functia de creier)....citind toate acele expuneri, involuntar mi-am pus intrebarea:daca pentru dezinfectarea "uneltei" a folosit clorul, oare ce a folosit pentru... limba?...... am certitudinea ca nu vom afla niciodata....... 

Postulat

...si totusi in suflet e lumina si ganduri dureroase nu vor face nicicand sa mai apuna al sperantei soare ce se nascu din iubire pura si durere arzatoare, caci, de cand e lumea lume, sublimul n.a fost atins fara durere si nici perfectiunea fara sacrificiu...mi-era dor de cuvinte...mi-era dor de dorurile mele...de trupu-mi alb, impudic, rastignit pe altar de Eros divin, transpus in uman de magia unei clipe...am visat si am avut curajul sa-mi smulg visul irealului si sa.- impun realitatii...sa transform irealul in real, nedobanditul in certitudine si dorinta in implinire!! Iar acum zambesc amintindu-mi si rosesc retraind momente nascute din spontan si irepetabile prin unicitatea lor...zambete, soapte, saruturi, mangaieri, atingeri si o intimitate ce nu isi gaseste descriere in cuvinte, o implinire atat de perfecta incat resimt aievea chiar si amintirea...tumult de ganduri si noian de sentimente, vorbe nerostite si priviri mai graitoare ca orice strigat, maini impletite, trupuri ce se recunosc, probabil dintr.o alta viata ...e magia iubirii transpusa in fapte fara translatori balbaiti si scenarii scrise de maini prea uzate in aceeasi rutina ce ucide sublimul...si totusi, exista!!Dincolo de vorbe maiestrit rostite, de cuvinte frumos intoarse din condei, de priviri ranite si intrebari nerostite, exista ABSOLUTUL, ca notiune si concept, mai real ca gandul si mai concret ca fapta!! Sarac e cel ce traieste o viata fara sa fi trait macar odata magia iubirii...caci peste tot si peste toate, numai iubirea e cea ce motiveaza tot ce e bun in lume si cel ce n.a gustat.o, zadarnic si.a petrecut zilele...

Cand iubirea ucide....

Si undeva pe bolta stelele s-au stins...odata cu ele, un suflet ratacit....a avut o vina mare:aceea c-a iubit si iubind a crezut, desi in el nu crezuse nimeni....si totusi s-a incapatanat sa creada...ce conta ca toti radeau? el continua sa creada, in magii, miracole si iubire...un suflet naiv, innecat in lacrimi si propria-i disperare, speriat de realitate, dar crezand cu tarie in miracole si in adevar, un adevar adanc ascuns, dar totusi atat de evident...un suflet ratacit printre masti mincinoase, vesnic pelerin si condamnat tocmai de cei carora s.a daruit...un suflet atat de invizibil incat toti calcau pe el si nimeni nu-i auzea icnetul de durere si n-i vedea ochii ce implorau clementa...si s-au ridicat multi asa zisi profeti ce-au decretat ca ei cunosc acel suflet damnat, atat de murdarit si totusi atat de pur, incovoiat de rusinea unei vini ce nu-i apartinea...si totusi, nu cerea nimic, doar un strop de iubire, o inima sincera care sa-l asculte, sa-l cuprinda si sa-l tina langa ea...intr-o zi a crezut c-a intalnit acea inima si speranta inflori din nou in sufletul pierdut, desi undeva ratiunea radea sec batjocorindu-l...si el se incapatana sa creada, desi era gol, bolnav si infometat, se hranea doar cu speranta...pana intr-o zi cand aceasta i-a fost ucisa brutal:'Nu am nevoie de suflete ca tine langa mine", i-a zis inima ce-o credea a lui...si muntii s-au naruit in mari si stele au fost stinse de suflul inghetat al dezadejdii...ca prin vis isi amintea glasul singurei fiinte ce-l iubise si care nu mai era in aceasta lume..:tine minte, suflete, ca iubirea nu judeca niciodata, ea acopera, crede si iarta, ea cladeste si nu darama, ea vindeca ranile, nu le inmulteste"....si sufletul muri din nou...de data asta pentru totdeauna, caci marea deznadejdii maturase totul cu talazul ei nebun...dar cine sa observe?...sau cui pese de sufletul nebagat in seama ce cersea iubire intr.o piata publica, lovit si umilit, batjocorit si injosit....si sufletul s-a stins, ucis de durere si nebunia celor carora in naivitatea lui, se daruise......

Melancolie...

In ganduri se asterne uitarea pe drumuri batute la pas candva, apoi, cazute in disgratie... ramane in urma amintirea si doar acel "a fost candva"...imi simt amintirile poveri si tristetea se furiseaza in inima candva pustie de dureri, acum, de lacrimi plina...Am intrebat diminetile cum ti-a fost somnul si m-am mintit inca o data ca mi-ai dus dorul, ca te-ai gandit la mine,sau poate chiar iti lipsesc...ca de chipul meu iti sunt visele pline..imi tipa tacerea in urechi si singuratatea ma invaluie batjocoritoare, ma sugruma durerea si lacrimile imi scalda iar obrajii...si tu nu esti aici sa mi le stergi, sa-mi spui ca si tu ma iubesti si maine totul va fi bine.Ce cauti tu in viata mea?De ce ma chinui?...te rog, ma lasa si te du, de crezi ca nu ma poti iubi, caci al meu suflet nu e de vanzare, iar lacrimile-mi sunt fara pret si mult prea multe au fost irosite pe altarul unor iubiri la fel de false precum zeii din Wallhalla...am vrut sa cred in tine, te-am vrut doar pentru mine, dar se pare ca pentru tine eu nu am fost de-ajuns...si-acum as vrea sa uit...sa uit saruturile ce-mi aprindeau simturile, sa uit mainile ce-mi dezbracau trupul, sa uit privirile ce-mi dezbracau sufletul, sa uit placerea nascuta din durere si zambetul tau...sa-ti uit ochii si-a lor privire, sa-ti uit gura si-a ei sarutare...sa uit gandul nebun ca poate...poate...si chipul tau mi se furiseaza iar sub pleoape cand inchid ochii chemand somnul...in mine port urme de tine...

Iubeste-ma...te rog!!!!

La ce-mi folosesc castele cladite in Spania si promisiuni de fericire in Paradis, daca nu te am pe tine?...la ce bun o mie de cuvinte, daca cele ce le vreau tot nu le aud?...la ce bun atata risipa, daca tu nu esti?....ce sa fac sa ma poti iubi?...da, ai perfecta dreptate, dar inima mea nu cunoaste glasul ratiunii, ea asculta doar de cererile ei, iar bratele mele sunt goale si pustii fara tine...da, mi-e trupul ispita vie si ochii mi-s de Salomee, dar in piept imi bate inima de Didona si iubirea mi-e impletita cu lacrimi de diamant...chiar nu stii ce simt cand iti aud glasul?...cand, in gandul meu iti sarut buzele cu patima arzanda si iti simt trupul vibrand langa al meu?...cand m-ai privit in ochi prima oara?...cand ti-ai ingaduit ultima data sa smulgi utopicului promisiuni de fericire, sa platesti  clipei tributul si iubirii obolul? De ce crezi ca lumea e cladita pe principii matematice, ca ziua are doar fix 24 de ore si doua inimi trebuie musai sa se atinga pentru a se putea iubi?...atunci, de ce?....de ce eu TE IUBESC, iar tu refuzi sa crezi?.....dincolo de albeata chipului, e negura gandurilor, dincolo de alabastrul trupului, e zbuciunul sufletului, dincolo de serenitatea chipului, e patima dorului, dincolo de rasarit, e promisiunea asfintitului...dincolo de abstract, te astept eu...nimic nu-i vesnic, nici macar vesnicia, nimic nu-i sigur, nici macar certitudinea, dar visele  de azi sunt promisiunile realitatii de maine...la naiba cu ratiunea ta atat de precisa si calculata, la naiba cu toate astea, incearca doar pentru o clipa sa crezi in ireal...sa crezi in mine si-n arsita ce trupul imi consuma cand glasul tau imi aprinde imaginatia...iubeste-ma, te rog....fie doar si pentru o clipa, dar nu ma condamna la vesnicia unei realitati sterile...iubeste-ma, te rog....si azi...si maine...

Copilarie...

Azi am alergat desculta pe ulita copilariei mele si am batut nerabdatoare la usa bunicilor mei....am asteptat nerabdatoare sa vad chipurile surazande ale celor mai iubiti batrani, sa le pot saruta fetele brazdate de vremuri si grele incercari si sa le vad bucuria din ochi cand ma strang in brate...sa simt mirosul fanului prospat cosit, sa alerg matzele prin ograda, sa zburatacesc orataniile si sa ma scald in razele soarelui ce.mi saruta pletele intunecate, zambind ingaduitor si el cetei de strengari ce salutau vacanta cu zarva mare si nori de praf, razand copilareste miracolului vietii si al fericirii nicand retraite de.a lungul vietii apoi...pentru o zi doar am retrait aievea COPILARIA si tot ce a insemnat ea, bucuria simplitatii, gustul iubirii si chipul fericirii, pentru o clipa am fost iar printesa din povestile bunicului meu si Maria Magdalena din Scripturile bunicii mele, copilul neastamparat cu ochi prea mari si gernunchi prea juliti pentru o fata...dar cui ii pasa?...era atata bucurie in juru.ne, atata inocenta in rasul zglobiu si liber, iar verile aveau chip de madonna din icoane innegrite de vreme..."unde esti COPILARIE, cu minunea ta cu tot?"...

Realitati ireale

Zilele se scurg incet in clepsidre absurde incremenite in uitare, clipele alearga nebuneste in goana spre neant, impiedicandu-se in ireale reverberatii ale timpului decimat de puterea unei singure clipe...atat de ireale, incat nici macar acum nu sunt sigura ca a existat, sau doar am visat...am visat ca am cules praf de stele in palme si ti-am uns cu el ochii inchisi, ca am cules din soare raze aurite si am desenat cu ele zambetul pe chipu-ti drag...si iar am pornit, peregrin solitar prin ganduri hoinare, neobosita in lunga-mi cautare...oare unde se va sfarsi?Unde se termina visul si incepe realitatea?In care ganduri sa te mai ascund, in care vise sa te mai caut si-n care amintiri sa te pastrez?...ar trebui sa inventez un alt concept pentru a te putea cuprinde si ar trebui sa ma nasc din nou pentru a mitui ursitoarele sa-mi schimbe soarta...e posibil?...ma-ntreb uneori...oare cat de mult inseamna prea mult?...in ce se masoara dorul si se cantareste iubirea?...nu stiu...stiu doar ca tu dai glas dorintelor mele si pe tine te vreau in vise...tu esti cel ce ma intregesti....oare TE IUBESC, nu-i prea putin?....poate...dar zilnic ii multumesc cerului in genunchi ca existi!!